Aș dori să vă expun o situație și să mă ajutați, dacă este posibil, cu indicarea unor norme juridice care o reglementează, dacă se poate:
Redactorul șef al unei reviste academice apărute sub sigla editurii instituției academice respective dorește să transfere publicația sub sigla unei alte instituții, de cercetare. Menționez că ISSN a fost obținut sub sigla universității iar activitatea editorială (funcția de redactor șef, redactor etc.) face parte (cel puțin în ultimii ani, de când este mai bine reglementat la nivel intern) din fișa postului.
Aș fi vrut să știu, așadar, cum și dacă poate fi reglementat juridic acest transfer al unei reviste științifice sub sigla unei alte instituții academice și/sau de cercetare. Legea dreptului de autor (în special art. 19 și cele referitoare la cesiunea dreptului de autor nu m-au lămurit pe deplin), așadar, aș fi vrut să știu dacă mai există și alte norme juridice care mai pot fi invocate în acest tip de speță.
Menționez că universitatea din cadrul căreia se dorește transferarea revistei științifice este una de stat și nu se află în incapacitatea de a-și exercita atribuțiile specifice. De asemenea, menționez că universitatea în cadrul căreia este publicată în acest moment revista științifică în cauză nu dorește să o cedeze unei alte universități. După cunoștințele mele, în normele interne ale universității nu există prevederi referitoare la acest tip de situație.
Nu cred că am pus întrebarea în secțiunea potrivită a forumului, dar sper că o va observa cineva și voi primi îndrumarea necesară.
cred ca problema proprietatii intelectuale este una ulterioara problemei principale, care este daca revista se transfera/ vinde, etc. ganditi-va la aceasta revista ca la un serviciu public pe care universitatea il face comunitatii stiintifice, contra cost. daca ar fi intre doua firme private, s-ar vinde o parte a afacerii. pentru aceasta e nevoie sa existe:
- un vanzator, care sa vrea sa vanda;
- un cumparator;
- un obiect delimitat al vanzarii;
- un pret agreat
cred ca problema proprietatii intelectuale este una ulterioara problemei principale, care este daca revista se transfera/ vinde, etc. ganditi-va la aceasta revista ca la un serviciu public pe care universitatea il face comunitatii stiintifice, contra cost. daca ar fi intre doua firme private, s-ar vinde o parte a afacerii. pentru aceasta e nevoie sa existe:
- un vanzator, care sa vrea sa vanda;
- un cumparator;
- un obiect delimitat al vanzarii;
- un pret agreat
Mulțumesc mult pentru răspuns. Problema este că "vânzătorul" este redactorul șef, care consideră revista facultății ca pe un bun personal și dorește să îl "vândă". Din acest punct de vedere, tehnic și legal totul pare în regulă.
Din punctul meu de vedere (subiectiv?) revistele academice nu sunt buniri de care poate dispune o singură persoană, oricât de implicată ar fi aceasta. Redactorul șef chiar a muncit și uneori a investit bani personali în această revistă (știu că la un moment dat cumpăra singur tonner etc.), dar ea a putut fi realizată împreună cu colectivul departamentului, sub umbrela unei instituții academice în cadrul căreia și munca de cercetare și administrativă - editare reviste științifice - face parte din fișa postului (dacă nu era angajat al universității/facultății/departamentului, putea să își facă un blog științific, cu rezultate financiare, probabil, mai consistente, decât indemnizația de readactor-șef).
Acum cred că și-a găsit un nou job, la o instituție academică mai valoroasă, și dorește să plece cu revistă indexată în Baze de Date Internaționale cu tot, deoarece revista aduce puncte, deci ranking mai înalt, deci finanțare suplimentară pentru noua instituție (în detrimentul celei din care pleacă și care, cu oricât ar vinde - dar nu este o practică aceasta! - tot în pierdere ar fi, pentru că acest concept de vânzare pur și simplu nu există în cadrul instituțiilor academice).
Deci, pentru mine, fără a fi jurist, legal înțeleg că ar putea fi, în termenii vânzării clasice de bunuri între societăți comerciale, dar nu suntem societate comercială. O universitate își clădește prestigiul și ranking-ul pe baza publicațiilor științifice (care contează în procesul de evaluare națională și internațională mai mult decât orice activitate didactică!), iar vânzarea (la propriu) a unei reviste academice, nu ar aduce beneficiile de prestigiu și ranking de care are nevoie o universitate ca să poată să dezvolte proiecte, relații internaționale etc. Se poate pune problema și a legalității și a moralității în același timp? În legea dreptului de autor, la problematica cesiunii, atât cât am putut eu să înțeleg, ca nespecialist, situația nu este prea clară, de aceea aș fi vrut să știu ce alte norme juridice conexe aș mai putea consulta pentru a-mi face un punct de vedere cât mai complet, pe care să îl prezint atât redactorului șef, cât și rectorului.
Buna ziua,
1. issn-ul nu are nici o conotatie juridica, e doar un cod.
2. este frumos ce spuneti in privinta rankingului, dar daca acesta nu aduce finantari, e inutil. granturile sunt un mod politicos de a exprima prestarile de servicii de cercetare (fiindca ele sunt insotite de cesiunea drepturilor de autor catre finantator, daca nu ma insel).
3. problemele morale sunt evaluate intotdeauna in functie de bogatia societatii in care traim: cu cat e mai bogata societatea, cu atat morala e la mai mare pret.
prin urmare, va sugerez:
1. sa solicitati si sa obtineti pozitia oficiala a senatului universitatii in aceasta problema.
2. sa consultati un jurist specializat in contencios administrativ (probabil ca universitatea are unul)
- acestea doua vor conduce la lamurirea problemei proprietarului revistei.
3. sa faceti opozitie la acest "transfer" in cazul in care rezultatele de la 1 si 2 va dau castig de cauza, si eventual sa va judecati pe tema aceasta. la punctul acesta va puteti folosi si de legislatia privitoare la dreptul de autor.
Vă mulțumesc încă o dată, îmi sunt de folos precizările dvs! Fără a incrimina pe nimeni, juriștii noștri, de câte ori am avut o problemă, m-au trimis să caut legea și să văd ce pot face, iar când am o soluție să îi contactez și îmi vor spune ei dacă e bine sau nu. De aceea, pentru a grăbi procesul, am preferat să caut deja soluțiile.