Buna ziua.
Lucrez la o societate si am solicitat departamentului de resurse umane adeverinta pentru stabilirea vechimii in munca. Dansa mi-a spus ca o poate elibera doar daca ii comunic de ce am nevoie de aceasta adeverinta, ce fac cu ea. Este legal? Multumesc
Legislatia nu prevede si motivarea cererii de eliberare a unei astfel de adeverinte.
Potrivit art.7 alin.6 din HG nr.905/2017 privind registrul general de evidenta a salariatilor, “la solicitarea scrisă a salariatului sau a unui fost salariat, angajatorii sunt obligaţi să îi elibereze acestuia un extras din registru, datat şi certificat pentru conformitate,sau o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate, astfel cum rezultă din registru şi din dosarul personal, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării.