Am aplicat pentru permis de ședere, mai precis prelungirea șederii pentru soțul meu care este din India, el fiind în România cu viza de lungă ședere pentru reîntregirea familiei pentru 3 luni de zile. Ne-am căsătorit în India anul trecut. Nu este căsătorie de conveniență, ne cunoaștem de mai mulți ani de zile.
A trecut o lună de zile de la depunerea actelor pentru permis de ședere și ne așteptam că ofițerii de la Imigrări sa ne facă vizite la locul in care locuim împreună (deși nu ne-au spus asta) și să ne cheme la interviu pentru a ne verifica situația, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Menționez că au fost perioade de timp în care am lipsit de acasă, dar majoritatea timpului am fost ambii la domiciliu. Poate să ne respingă permisul de ședere pe motiv că nu ne-au găsit acasă? Care este procedura mai exact?
Sunt foarte îngrijorată că vor respinge cererea pentru permis.
O sa primiti instiintare pentru prezentarea la interviu sau o sa fiti contactati telefonic si o sa aflati totodata ca a fost prelungit termenul de solutionare a cererii pana la 90 zile.
Ar fi chiar culmea sa va anunte ca vin. Daca au termen 3 luni e clar ca pot sa va caute chiar in ultima zi. Daca nu sunteti acasa stati linistiti ca va mai cauta.