Mai jos prezint un caz in care politistii chemati pentru un caz ...

Mai jos prezint un caz in care politistii chemati pentru un caz de violenta domestica au anuntat dinainte venirea lor pentru a se calma lucrurile pana cand ajung ei efectiv in apartamentul cu pricina si care le-au spus persoanelor reclamate cine i-a sunat. Va rog sa imi spuneti ce se poate face pentru a descuraja aceste magarii din partea organelor de ordine:

"Am sunat prima oară la 112 marțea trecută. Era trecut de miezul nopții și se auzeau bubuituri din vecini, de parcă ar fi aruncat cineva cu mobilă. Un glas subțire striga repetitiv „nu mai pot”, iar altul bombănea indescifrabil.

Părea violență domestică, așa că mi-am făcut curaj să sun la 112. I-am povestit în detaliu dispecerei ce aud, cum mă numesc și de unde sun, ca să-mi facă apoi legătura cu Poliția. Am repetat aceleași date.

În 30 de minute, au venit doi polițiști și patru pompieri SMURD. M-a frapat cât de tare vorbeau între ei; aproape că acopereau zgomotul venit din tavanul meu. Au urcat la apartamentul de deasupra, au ascultat la ușă, dar n-au auzit nimic, așa că au revenit să mă întrebe: „Sunteți sigură că nu era doar o ceartă?”.

Am reluat povestirea. Le-am spus că mă tem că e violență domestică pusă pe pauză de zgomotul auzit pe scară, asta în cel mai fericit caz. Am insistat să bată la ușă și s-au conformat. Unul dintre ei a rămas să-mi ia datele. În timpul ăsta, auzeam tot de sub scară. O femeie a ieșit după câteva minute și a negat că s-ar fi întâmplat ceva, a zis că dormea, că totul e OK.

„Păi zice vecina de la 2 că se auzea mobilă lovită, zgomote, țipete, plânsete, era îngrijorată că vă bate cineva”, i-a răspuns polițistul, iar eu am înlemnit.

M-a surprins lejeritatea cu care i-a spus cine a reclamat. N-ar trebui să fie confidențial din capul locului, să nu se trezească reclamantul cu agresorul la ușă? Când a coborât, l-am întrebat dacă e normal să-i spună cine sunt, dacă așa e procedura. Răspunsul a venit cu aceeași lejeritate: „Ce era să fac? Doamna era bulversată și cerea explicații”, apoi a plecat. După, zgomotele au reapărut.

Ar fi multe de dezbătut despre cum intervin polițiștii la suspiciuni de violență domestică – cu câtă grijă și empatie față de victime – sau despre ce spunem uneori când sunăm la 112 (căci multe apeluri sunt abuzive, dovadă că anul trecut au și crescut amenzile), însă ce mă râcâie pe mine acum e o chestie elementară legată de cum cerem ajutor.

Faptul că un potențial agresor ar putea afla că eu am sunat la 112 mă descurajează să mai sun altă dată? Pot cei pe care îi reclami, fie că e violență domestică, fie că e pur și simplu gălăgie monstru la 3 noaptea, să nu afle cine a făcut reclamația, ca să nu riști să fii ținta furiei lor?

Nu e clar, scris negru pe alb – asta e concluzia mea după câteva zile în care am încercat să aflu care e procedura, dacă există vreun soi de protecție pentru reclamant, dacă trebuie s-o ceară explicit. Credeam că va fi ușor, o regulă într-un ocean de regulamente și reglementări.

N-a fost. Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei m-a trimis la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General de Poliție, care m-a trimis să fac o cerere scrisă.

Un ofițer de poliție cu care am vorbit separat m-a asigurat că polițistul a încălcat confidențialitatea informației, căci Poliția se supune regulamentului european pentru protecția datelor (GDPR), un aspect care nu se comunică intern însă, așa că mulți polițiști fac cum îi taie capul. Pentru detalii, mi-a spus, ar trebui să vorbesc cu un specialist în protecția datelor.

Deci totul se întâmplă în baza unei prevederi europene? Și cum stăteau lucrurile în 2017, înainte de GDPR, acest bau-bau înțeles deseori doar pe jumătate și folosit după cum ne convine? (Uneori, și pentru restricționarea informațiilor de interes public.)

Și regulamentul Poliției Române privind protecția datelor pare să spună aceeași generalitate – „Conform prevederilor legale în vigoare, Poliția Română are obligaţia de a respecta caracterul privat şi securitatea prelucrării datelor cu caracter personal ale fiecărei persoane.”

Am căutat răspunsuri și la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), care gestionează linia de urgență 112 și care spune că datele personale nu pot fi transmise decât persoanei care a sunat, reprezentantului ei legal sau instituțiilor specializate.

Am întrebat și un avocat specializat în GDPR, care invocă legea protecției datelor și ordinul privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti când spune același lucru – nu există nicio rațiune juridică sau morală ca polițiștii să divulge date despre reclamant unei terțe persoane, cu atât mai puțin unui presupus agresor."