Bună ziua ,mă aflu într-o încurcătură și nu știu cum să-mi recapat liniștea
Apreciez enorm dacă mă puteți sfătui
In urmă cu ceva timp m-am întâlnit cu ceva timp familia fostului meu prieten cu care am fost doar o luna mă acuză că i-aș fi cheltuit o sumă mare de banii ,eii stau in Austria iar eu sunt in Romania
Eu nu am luat nici un ban de la băiatu' asta ,are 24 și cică are fi avut 1000 și ceva de euro la el pe care eu i-aș fi cheltuit deși în realitate nu am știut de banii lui și nici am întrebat despre asta
In trecut familia lui a început să posteze pe grupuri din județul meu că i-aș fi luat bani și l-am obligat să stea pe siteul de socializare ,că sunt o curva care mănâncă banii de pe băieți și diverse mizeri la adresa mea
Și cer date personale despre mine pe grupuri județul
Am încercat să vorbeasc cu eii dar nu am reușit , vor sa le dau o sumă de banii pe care nu am luat-o și nici nu am de unde sa le dau 1000 de euro , refuză să mearga
În primul rând, dacă fostul prieten a cheltuit niște bani în relația cu dvs, înseamnă că a fost decizia lui. Nu puteți să fiți obligată la restituirea acelor bani, mai ales că este vorba despre suma de 1000 euro.
Câi privește modalitățile pe care părinții lui le exercită pentru a vă determina să remiteți suma de 1000 euro, adică postările de pe grupuri, acestea pot fi contracarate prin cererea de banare a acestor mesaje, cerere adresată administratorului site-ului de socializare.
Pe langa răspunsul d-lui av. Albu, adaug că, daca doriți, puteți solicita instantei de judecata daune morale pentru postările în care părinții prietenului dvs. va aduc injurii.
Reclamatie la politie
bandika
buna seara.am avut o prietena,cu care am stat 11 ani..acum 4 luni,ma parasit,si intamplator am aflat ptr cine.l am contactat pe individ,si i am explicat sa ne ... (vezi toată discuția)