În cadrul unei plângeri contravenționale împotriva unui p.v de amenda emis (după părerea mea abuziv) de către poliția locală, vreau sa depun ca probe 2 printscreenuri după niste înregistrări video care demonstreaza ca nu s-a respectat procedura de comunicare a p.v prin afisare (la domiciliul meu). In fapt, p.v a fost pus in cutia postala, la care nu am avut acces la timp din cauză că nu am locuit in imobil in perioada respectiva, acest fapt ducând la imposibilitatea de a face contestație si de a plăti jumătate din amenda in 15 zile, cum prevede legea. Am cerut de asemenea si repunere in termen, pt motivul mai sus menționat. La rugămintea mea, admin blocului mi-a trimis pe whatsapp cele 2 printscreen uri in care se vede cum agentul pune in cutia mea poștală p.v de amenda + p.v de afisare (in care se spune ca s-a procedat la afișarea p.v la domiciliu in data de....). Totodată însă susține că, legal, nu avea voie să facă asta, ca mi-a făcut o favoare doar pt ca ne cunoastem, că doar poliția are dreptul sa-i ceara înregistrarile camerelor video din bloc. Eu nu as vrea sa-i creez probleme, sa suporte el niste consecințe neplăcute pt ca m-a ajutat.
Dar, pe de altă parte, niste agenți de poliție locală se pot folosi de o probă falsă (au facut poza cu p.v lipite pe usa mea, dar apoi le-au dezlipit si le-au pus în c.p), iar eu nu pot aduce niste probe in apărarea mea, care dovedește minciuna si fabricarea de probe false de către agenți, pe motiv că nu am dreptul sa vad niste înregistrări din blocul in care locuiesc??? Pe bune???? În ce țară trăim???? Adica autoritățile locale pot face orice abuz, pt ca nu raspund in fata legii, dar noi, cetățenii de rând, nu ne putem apăra nici daca putem obtine probe reale si concludente ?
Intrebarea mea este daca am dreptul sa cer sa vad niste înregistrări care pot constitui probe într-un proces in care sunt parte?
Cel mai recent răspuns:
prettydaniola , utilizator
12:07, 28 Septembrie 2021