Bună ziua!
Fostul meu soț are doua dosare la executor pt neplata pensie alimentara din mai multe perioade și pt neachitarea unei hotarari judecatoresti! Pana acum nu știam unde mai lucreaza, deoarece este mereu plecat din tara iar la anaf nu figureaza cu venituri sau proprietati. Acum putin timp I am făcut și plangere penala!
De curând am aflat ca este posibil sa traiasca într un orqs din Germania.
Intrebarea mea este,ce demers pot face ca să fie executat și in aceasta tara!
Mulțumesc anticipat!
Buna ziua, executarea se face conform Regulamentului UE 1215/2012. In principiu, pentru a porni executarea silită în alt stat membru UE decât cel în care a fost pronunțată hotărârea, creditorul va depune la autoritatea competentă cu executarea o copie a hotărârii, precum și un certificat emis conform Anexei I la Regulament (certificat care se obține de la instanța care a pronunțat hotărârea), care va preciza informațiile necesare executării din hotărâre. Este recomandat să se depună și o traducere a hotărârii efectuată în limba țării unde se efectuează executarea. După depunerea certificatului și a copiei hotărârii, certificatul și hotărârea (dacă nu a fost deja comunicată) se comunică debitorului înainte de prima măsură de executare. De asemenea, trebuie sa va asigurati ca hotararea este recunoscuta de catre Germania.