Am un dosar de executare silită pusă pe pensie. Executarea își face efectul începând cu luna Septembrie 2020. Cheltuielile de judecată plus suma datorată este de 4.431 lei. Până la data de 01.11.2021 reținerea pe pensie se ridică la suma de 1.942 lei. 4.431 -1942 = 2489 lei. Menționez că pensia este plătită la data de 01 ale lunii. Între timp m-am angajat, astfel, mai am o sursă de venit. La data de 22.11.2021 executorul a transmis angajatorului aceeași Hotărâre Judecătorească pentru o reținere de 1/3 din salariu și executarea sumei de 2896 lei. Vă întreb, dacă Instanța a dispus executarea pentru suma de 4.431 lei, executorul poate majora suma de executat, deoarece din calculele mele, de aritmetică simplă, diferența dintre 2896 și 2489 este de 407 lei. Mai mult, simultan cu poprirea pe salariu există și poprirea pe pensie, minim pe trei luni, adică 3 x 128 = 384 lei, Deci o mărire a datoriei cu suma de 791 lei, față de ce a hotărât instanța. Este legal ?
Este legal daca aveți prevăzut în contract, să vi se aplice penalizări pentru fiecare zi de întârziere. Banii în plus la creanță sunt penalizări calculate zilnic.
În care contract, eu cu firma de executare nu am contract, ar fi culmea, iar ei au cumpărat o creanță de la bancă iar banca, de la data vânzării creanței, iese din discuție. Biroul de executare silită a obținut o hotărâre judecătorească pentru suma datorată băncii plus cheltuieli de judecată. Din câte am aflat, recuperatorii nu pot legal să mai perceapă penalități și dobânzi. Asta știu la acest moment și întreb dacă ceea ce știu este și corect.
Executare silita
GRYA
Buna ziua,
In situatia in care : daca pe langa executarea silita, prin care la munca mi se retine 33,33% din salariu mai am o rata care reprezinta 44% din ... (vezi toată discuția)