adiduta2006 a scris:
Eu am renuntat prin act notarial la partea ce mi se cuvine din acesti bani,astfel incat sora mea sa fie singura mostenitoare a lor.
N-am (de unde să am) idee ce scrie în declarația autentificată, dar
nu se poate renunța la o parte din moștenire.
Moștenirea este ... ia-o sau las-o. (opțiunea succesorală este indivizibilă).
Succes
ibilul (cel chemat de lege în virtutea legăturii de rudenie cu defunctul) are (doar) două variante:
1) fie
acceptă moștenirea și este considerat retroactiv succes
or/moștenitor (de la data morții celui despre a cărui moștenire este vorba).
2) fie
renunță la moștenire și este considerat că nu am fost niciodată moștenitor.
Odată acceptată, nu se mai poate renunța la ea (și în niciun caz la vreo parte din ea).
Cine ar fi acela care n-ar renunța la pasive (datoriile defunctului), dacă ar fi pe alese?
A fi sau a nu fi...
Dvs. cum sunteți, mai exact? (acceptant/moștenitor sau renunțător?)
Dacă ați renunțat la moștenire, atunci sunteți la fel de străină de moștenirea rudei dvs. la fel cum șunt și eu. (Iar față de administatorul fondului de pensii există un unic moștenitor/beneficiar - sora dvs. Și n-ar avea de ce să-l pasioneze nici existența mea și nici a dvs.)
Dacă ați acceptat moștenirea, atunci ar trebui observate regulile speciale din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat
Art. 38. -
(1) În cazul decesului unui participant înainte de deschiderea dreptului la pensia privată, beneficiarilor li se deschide câte un cont la ultimul fond de pensii la care a contribuit participantul decedat, în care se transferă activele cuvenite fiecăruia.
(2) Drepturile beneficiarilor prevăzuţi la alin. (1) sunt aceleaşi cu cele ale participanţilor la acel fond de pensii.
(3) Beneficiarul are dreptul, după caz, la:
a) cumularea conturilor la un singur fond de pensii, dacă are calitatea de participant la un alt fond de pensii;
b) plata unică sau plăţi eşalonate în rate pe o durată de maximum 5 ani, fără a datora penalităţi, dacă nu are calitatea de participant.
(4) Plata drepturilor beneficiarului se face în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acestora.
A! Observăm că legea folosește termenul „beneficiar”, care, în înțelesul acestei legi, are semnificația. ”moştenitorul participantului, definit conform prevederilor Codului civil”.