avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 334 soluții astăzi
Forum Discuţii contabile şi ... Fiscalitate - Impozit pe venit, ... Cum dovedesc că firma cu care am contract îmi ...
Discuție deschisă în Fiscalitate - Impozit pe venit, CAS, CASS

Cum dovedesc că firma cu care am contract îmi declară CASS?

Bună ziua,
Vă adresez rugămintea să mă ajutați cu o lămurire legată de situația pe care o prezint mai jos, dat fiind faptul că am întâmpinat probleme greu de imaginat la CNAS și consider că îmi este încălcat grav unul dintre drepturile pe care le am.
Obțin venituri exclusiv pe bază de contract de drepturi de autor (drepturi de proprietate intelectuală) și mă încadrez, din punctul de vedere al declarării și plății contribuțiilor (CAS și CASS, dar în această situație în discuție este doar CASS) în prevederile art. 174 alin. (6) din Codul fiscal, în sensul în care, prin contractul de drepturi de autor cu o anumită firmă, obțin venituri anuale mai mari decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară și, prin contract, organizația respectivă este plătitorul de venit care are obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției. În acest context, așa cum prevede legea, NU depun declarația unică, ci firma respectivă îndeplinește aceste obligații de declarare, reținere și plată a contribuțiilor (CAS și CASS).
Am vrut să închei, cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate un contract individual de asigurare facultativă pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate (în condițiile stabilite la art. I pct. 3 și 5 din OUG 74/2021). În vederea încheierii acestui contract, documentele solicitate includ – „declarația fiscală depusă în vederea plății CASS potrivit art. 170 alin (1), art. 174 alin (6) și art. 180 alin (2) și (3) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare (D121), înregistrată la ANAF, în copie”.
Așadar, mă încadrez în cerințele solicitate, la art. 174 alin (6), care prevede, în esență, următoarele:
(6)„În situația în care, veniturile (...) sunt realizate din mai multe surse și/sau categorii de venituri, iar veniturile nete estimate a se realiza de la cel puțin un plătitor de venit sunt egale sau mai mari decât nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare în anul pentru care se datorează contribuția, contribuabilul desemnează, prin contractul încheiat între părți, plătitorul de venit care are obligația calculării, reținerii, plății și declarării contribuției și de la care venitul realizat este cel puțin egal cu 12 salarii minime brute pe țară. Plătitorul de venit desemnat depune declarația menționată la art. 147 alin. (1) până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile.”
Potrivit alin. (8) al art. 174: Persoanele fizice prevăzute la alin. (6) nu depun declarația unică.
De asemenea, potrivit alin. (6), plătitorul de venit declară contribuțiile prin D112.
În aceste condiții, vă adresez rugămintea să-mi spuneți ce document trebuie să depun eu la Casa de Sănătate, pentru a respecta cerința inclusă în documentația menționată mai sus. Precizez că am depus în urmă cu două luni o cerere în acest sens, iar pentru a dovedi faptul că obțin venituri și că firma cu care am contract declară și plătește, conform contractului și prevederilor din Codul fiscal, contribuțiile mele, am anexat cererii fișierul generat de ANAF prin SPV referitor la D112 și, suplimentar, o adeverință eliberată de plătitorul de venit, privind faptul că mi se reține și mi se virează, lunar, CASS.
Cu toate acestea, cererea mi s-a respins, spunându-mi-se că trebuie să depun declarația unică pentru persoane FĂRĂ VENIT, în care să bifez „sănătatea”?!?! Asta, în condițiile în care din documentul oficial de la ANAF depus de mine rezulta clar că obțin venituri legale, declarate, pentru care plătesc nu doar contribuții, ci și impozite, deci în niciun caz nu sunt „persoană fără venit”. Mi-a spus, totodată, că toate persoanele care obțin venituri din drepturi de autor trebuie să depună declarația unică (deși Codul fiscal spune ALTCEVA) și că, dacă nu o depun, nu pot încheia acel contract de asigurare.
Așadar, în aceste condiții, vă rog să mă ajutați și să-mi spuneți ce trebuie să fac? Ce document trebuie să depun ca să dovedesc că mi se declară contribuțiile?
Vă mulțumesc mult și vă rog să mă ajutați în această situație pe care efectiv nu știu cum să o rezolv.
Ultima modificare: Joi, 27 Ianuarie 2022
george-neagu, moderator

Alte discuții în legătură

Cum se calculeaza venitul din arenda in 2019 ? RicaRamurica RicaRamurica Cum se calculeaza venitul din arenda in 2019? Daca venitul este sub 24960 lei nu se mai plateste contributia de 10 % la sanatate Daca arendasul imi da un ... (vezi toată discuția)
Declaratie unica persoana fizica xman_ghio xman_ghio Buna seara, va rog sa ma ajutati cu cateva nelamuriri legate de impozitul pe venit persoane fizice si depunerea declaratiei unice. In cursul anului 2019 am ... (vezi toată discuția)
Vanzare haine pictate manual Remus_Rares Remus_Rares Buna ziua , As dori sa va intreb , in ce conditii pot vinde produse handmade fara a fi in ilegalitate? se poate face acest lucru fara a fi PFA ,sau SRL. etc.? ... (vezi toată discuția)