Spuneți că Italia a avut mafie?
Aceea a fost doar o simplă grădiniță. O unitate al cărui patron angajează nu mai puțin de 6 directori, care fac, fiecare ce îi taie capul, unitate din care muncitorii demisionează pe capete, sau sunt dați afară cei care refuză să își dea demisia, la cererea lor? Trăim în România, unde banul aduce nu numai putere, ci și nesimțire. Unde unul dintre directori, se crede chiar patron, are multe nedreptăți la activ, dar este ca și Putin, nu judecă , vede în fața ochilor doar bani și putere...Nu îmi rămâne decât să sesizez organele legii, instanța de judecată, ITM ul. Așa ceva nu mai poate continua.
Ce aș putea să fac, deoarece pe data de 7 luna curentă voi fi în ultima zi de muncă, după care nu voi mai avea nici o sursă de venit, nici șomaj, nici altceva. Nu mi s-a dat nici preaviz, doar o informare verbală ieri.
Nu au dat detalii, doar atât, că, începând cu data de 8 luna curentă nu voi mai lucra la acea unitate. Unul dintre cei 6 directori angajați de patron, a efectuat asupra mea timp de doi ani de zile în mod repetat, acte de hărțuire, cerându-mi să demisionez, citez: aștept să vii cu demisia, sau vezi că sunt cu ochii pe tine, etc, subliniez că lucrez în acea unitate de mai bine de 20 de ani.
Ajutor -insolventa
pa03
Firma e in stare de insolventa ,a primit instiintarea acum 6 luni.Deja 1 angajat a fost dat in somaj,altul urmeaza sa fie dat.Directorul firmei va deschide o ... (vezi toată discuția)
Buna seara
theofilius
la data de 01.10.2012 mi am dat demisia din functia de hidrolog la firma la care am lucrat pe motivul ca nu mi am luat salariul timp de 5 luni.
vreau sa stiu ... (vezi toată discuția)
Concediere
dascultu_claudiu
Am lucrat la o firma timp de 8 luni,si intr-o zi am fost chemat in un birou gol de catre unul din sefi care mi-a zis ca o sa inceteze colaborarea cu mine si ca ... (vezi toată discuția)