Mama cheltuie pensia de handicap a copilului nejustificat (plimbări dese, facturi, cosmetică personală..)
Salutări calde!
Sunt tatăl unui minor diagnosticat cu TSA (autism).
Am decis împreună cu fosta concubină (mama copilului) să locuiască la ea. Îi trimit copilului lunar o sumă consistentă de bani care reprezintă pensia alimentară (nu am fost la instanță pentru pensia alimentară) plus hăinuțe, încălțăminte, jucării, un covor de curând.
Am înscris copilul la un centru specializat pentru terapie, am fost de acord ca mama să fie reprezentantul legal și să primească pensia de handicap a copilului, dar cu condiția să contacteze un terapeut + logoped ca să facă terapie și acasă, fiind foarte importantă această terapie de acasă.
Mama copilului mi-a tăiat orice acces la actele de pensie, nu cunosc ce sumă este, nu dorește să comunice acest aspect spunându-mi că nu e treaba mea, că ea se chinuie cu copilul...
A trecut un an de zile de când primește pensia de handicap și nu a angajat niciun terapeut sau logoped pentru terapia de acasă.
Se plimbă des, se îmbracă în haine scumpe, plătește facturi din banii copilului (și banii pe care îi trimit sunt tot ai copilului), un loc de muncă nu are.
Practic a dat iama în banii copilului....
De ce am scris și de facturi? Pentru că domiciliul copilului este la bunicii materni, unde locuiește și un unchi de-al copilului care nici el nu are un loc de muncă. Aceștia au și un câine din rasa Cane Corso, destul de agresiv. Copilul este într-un pericol permanent cu acest câine în casă.
Ati mai deschis o postare pe acelasi subiect! Nu v-au convenit raspunsurile la postarea anterioara?? Sau…?
Vad ca aici insa ridicati si alte probleme. Dvs confundati grav lucrurile! Copilul nu are pensie de handicap, ca nu e la varsta la care ar putea fi apt de munca. Copilul are insotitor personal platit de primarie, in speta mama lui! Mama lui este angajata a primariei in functia de asistent personal si nu poate avea un alt loc de munca, legea nu ii permite! Veniturile totale ale mamei si ale copilului se ridica undeva la suma de 2000 de lei! Acesti bani sint insuficienti pt terapie.
Asa cum ati fost sfatuit, cereti dvs domiciliul copilului si va ocupati personal de necesitatile acestuia, plus ca veti avea marea oportunitate sa traiti doar din acei bani din care mama isi cumpara haine scumpe :))) mult succes!