Bună ziua, am o nelămurire: dacă am un PFA cu normă de venit pe consultanță IT si un SRL pe activități de design, pot să închei un contract între cele 2, ca să pot scoate banii din SRl lunar (altfel doar trimestrial pot cu bilanț intermediar)?
puteti dar aveti grija la contractul dintre PFA si SRL ca sunt persoane afiliate si pretul trebuie la valoarea de piata , altfel ANAF poate reincadra tranzactiile sa reflecte pretul de piata.
ART. 11 - Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal
(1) La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuții sociale obligatorii, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacții/activități pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției/activității.
(4) Tranzacțiile între persoane afiliate se realizează conform principiului valorii de piață. În cadrul unei tranzacții, al unui grup de tranzacții între persoane afiliate, organele fiscale pot ajusta, în cazul în care principiul valorii de piață nu este respectat, sau pot estima, în cazul în care contribuabilul nu pune la dispoziția organului fiscal competent datele necesare pentru a stabili dacă prețurile de transfer practicate în situația analizată respectă principiul valorii de piață,
Detin un pfa si un srl
voicud
Detin un PFA propriu, cu cod CAEN pentru activitate comerciala, cat si un SRL, ambele neplatitoare de TVA. Pot cumpara pe numele meu sau pe SRL-ul meu de la ... (vezi toată discuția)
Webinar: Fiscalitate și digitalizare în 2025. Ce știm și ce urmează?
ACCA, cea mai mare asociație internațională în domeniul financiar-contabil, vă invită să participați la un eveniment gratuit destinat profesioniștilor care doresc să afle cele mai recente noutăți legate de sistemul fiscal din România.
În cadrul webinarului, care va avea loc pe 26 februarie la ora 10:00, Delia Cataramă, Tax Partner Viboal FindEx, va aborda principalele modificări fiscale aplicabile în 2025 companiilor, cu focus pe impactul asupra profitabilității și cash-flow-ului acestora.