Bună ziua . Am fost anunțat de către banca ca să făcut o oprire pe cont de către primărie serviciu taxe și impozite sau luata toți bani din cont pe care ii aveam . Menționez ca suma de plata este de 2019 lei iar eu am un venit de 1000 de lei pe luna este normal sa îmi oprească toți bani sau . Mulțumesc
Potrivit Art. 728 din Codul de Procedura Civila
(1) Salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite:
a) până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii;
b) până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
(2) Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.
Astfel, in nicio situatie nu este legal sa fie popriti toti banii pe care ii aveti in cont.
Puteti formula contestatie la executare in termen de 15 zile.
Poprire salariu!
loredana7703
buna seara!
Va rog sa-mi spuneti si mie daca am un angajat incadrat cu salariu minim pe economie (850 lei) net 643 lei si mi-au venit pt el 2 popriri, una de ... (vezi toată discuția)