avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1212 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Partaj divorþ
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Partaj divorþ

Când m-am căsătorit cu soţia mea în 1984, mama soţiei ne-a dat suma de 50.000 lei, însă nu ni s+a spus de nici un fel de act, iar acum în timpul divorţului am aflat la dosar că atunci soacra mea şi cu soţia au făcut fără să mi se aducă la cunoştinţă, un contract de donaţie pentru suma respectivă. În act se prevedea că întreaga sumă va fii donată fiicei sale pentru cumpărarea unui apartament, însă eu cu soţia mea după ce că cu greu am obţinut banii de la mama ei, am folosit doar 30.000 lei pentru avansul apartamentului ( completat cu o diferenţă prin credit de la CEC pentru 5 ani ) pentru constituirea avansului, cei 20.000 lei folosindu+i pentru procurarea de mobilă. Eu am făcut un credit tot prin CEC pentru 15 ani, pentru constituirea diferenţei preţului apartamentului. Pe timpul achitării creditului de foarte multe ori soţia ( lucrând în industria uşoară ) nu putea acoperii valoarea ratelor la CEC, eu lucrând în domeniul nuclear şi având salariul mare acoperind şi achitând în toate aceste cazuri şi creditul soţiei. Acum la deschiderea partajului, soţia mea împreună cu mama ei, au cerut în cererea către instanţă ca ea să beneficieze de 65 % din valoarea actuală a apartamentului. Aş putea afla dacă are un temei legal şi ar putea obţine acest procent cu toate că a ţinut ascuns acel act de donaţie 22 de ani, şi ţinând cont că actele de împrumut de la CEC se observă clar valoarea fiecărui credit în parte. Aş putea solicita în nume propriu de la locul de muncă al soţiei un act din care să reiasă valoaresa veniturilor sale şi valoarea ratelor pe care nu şi le putea achita datorită salariului de mizerie pe care îl avea. Ce şanse şi care ar fii procedura de a o chema în faţa instanţei pe mama soţiei pentru mărturie mincinoasă în proces şi pentru fals în declaraţii _ Cu mult respect vă mulţumesc celor care care îmi vor da sfaturi.
Cel mai recent răspuns: nelush , utilizator 08:36, 8 Mai 2007
Actul de donatie e facut in forma autentica? Daca nu... nu poate fi considerata donatie ci doar dar... Astept precizari! ;)
Contractul de donaţie este înregistrat şi autentificat la Notariat la data de 16.07.1984 după ce la data de 17.05.1984 noi ne-am căsătorit la starea civilă.
Iniţial mama soţiei ne-a promis că dacă mă căsătoresc cu fiica ei NE DÃ suma de 50.000 lei.
Am stat 3 luni la soţia mea într+o locuinţă separată de mama ei, însă din anumite probleme cum ar fii faptul că mama ei dorea ca noi să îi dăm salariile să ni le ţină ea, ne urmărea mai mereu în momente noastre intime etc. am hotărât să ne mutăm separat şi am solicitat suma de bani pe care ne+o promise-se. Cumva am reuşit să obţinem banii, pe care i+am folosit o partre la Constituirea avansului unui apartament şi o parte la procurarea unei mobile. Nu am cunoscut nici o clipă că pe ascuns mama soţiei mele şi cu aceasta a făcut un contract de donaţie doar pe numele fiicei sale. Banii de la nuntă i+a distribuit mama ei cum a dorit, iar după ce ne+am mutat la apăartamentul nostru, am observat într+o perioadă că dispărea acte cum arfii certificatele noastre de naştere, ale copiilo, de căsătorie, după care apăreau la loc. Soţia mea a răspuns că a avut nevoie mama ei. Acum spune că doreşte 65 la sută din valoaraea apartamentului, din cauza sumei din actul de donaţie. Eu nu ştiu cum să scot o parte din banii cu care am achitat datoriile rămase după plecarea soţiei, căci aceasta refuză să dea ceva, nu pot să aflu nimic despre copii, nu am văzut pe fiica cewa mare, studentă anul 2 la Iaşi de la Crăciun, sunt multe lucruri la care nu pot găsii un răspuns. Nu pot să+mi permit angajarea unui apărător, şi doresc să o dau în judecată pe soacra mea pentru mărturie mincinoasă şi calomnie. Vă roog din suflet ajutaţi+mă cu cele mai bune sfaturi. Am ieşit în anul 2000 la pensie din domeniul producerii Uraniului, am probleme de sănătate cu o operaţie nereuşită pe un abces anal, care şi acum din 2000 la fiecare 3-4 zilşe puroiază şi trebuie spart, suportând nişte dureri groaznice. Sunt disperat şi nu ştiu ce să mai fac. Vă mulţumesc şi săvă dea Dumnezeu sănătate, aştept sfaturile DVS. La revedere.
Contractul de donatie, hmmm... nu prea vad cum ai putea sa ceri desfiintarea lui. Insa, sfatul meu este acela de a obtine de la fostul sau fostele tale locuri de munca, precum si ale sotiei, adeverinte din care sa rezulte veniturile pe care le-ati realizat in perioada convietuirii voastre. Daca din ele rezulta ca ai avut venituri considerabil mai mari decat cele ale sotiei, s-ar putea ca procentul de 65 % din contributie la achizitionarea bunurilor comune cerut de sotia ta in cadrul procesului de partaj sa fie redus pana la 50 %. Tot ceea ce trebuie sa faci e ca, in cadrul unei cereri reconventionale( daca ai calitatea de parat in proces) sau a unei cereri completatoare/modificatoare (daca ai calitatea de reclamant) sa ceri sa ti se stabileasca o cota de 65 % ( sau mai mare/), atat cat consideri tu ca ai avut contributia la achizitionarea celorlalte bunuri care sunt aduse la partaj.
Multa sanatate!
Mulţumesc foarte mult pentru sfaturile acordate. Întradevăr diferenţa dintre veniturile realizate de către mine faţă de cele ale soţiei este mare, deoarece eu am lucrat în domeniul nuclear iar soţia în industria uşoară la încălţăminte. Exact la această modalitate mă gândeam şi eu, de la locul meu de muncă am toate datele necesare cu veniturile realizate însă trebuie să văd cum pot obţine detalii cu veniturile realizate de către soţia mea . Eu iniţial am făcut o ciornă de cerere către intreprinderea unde a lucrat soţia mea pe perioada când achitam contravaloarea ratelor la apartament, în care solicitam date despre veniturile salariale ale soţiei şi date despre valoarea ratelor lunare reţinute soţiei pentru avansul la apartament, deoarece de multe ori nu realiza venituri nici cât să aibă de unde să i se oprească rata lunară la CEC, aceasta fiind achitată mereu bineînţeles din veniturile salariale ale subsemnatului. Dumnezeu să vă dea sănătate, şi mulţumesc mult.
Aş mai avea o întrebare. Procentul calculat la partajare este considerat pentru întreaga masă partajabilă la un loc sau pentru valoarea apartamentului se poate forma o cotă procentuală şi pentru celelalte bunuri comune o altă cotă diferită ? Multumesc.

Alte discuții în legătură

Partaj divorþ nelush nelush Când m-am căsătorit cu soţia mea în 1984, mama soţiei ne-a dat suma de 50.000 lei, însă nu ni s+a spus de nici un fel de act, iar acum în timpul ... (vezi toată discuția)
Partaj 30% - 50% cristinani cristinani Inainte de casatorie, socrii mei au avut un apartament, l-au vandut si banii i-au depus intr-un cont pe numele sotului meu si al socrului. Banii din contul ... (vezi toată discuția)
Partaj apartament mancipri mancipri apartament proprietate r.i.a.l. in care locuiesc de 15 ani tatal (divortat ) si fiul . tatal este titular de contract de inchiriere iar fiul , colocatar . ... (vezi toată discuția)