Da, nu m am exprimat corect. Sunt 3 parcele insumand 2,6 Ha. Una din cele 3 parcele adica fix 9975 metrii este vândută în 2011. Tata are titlul din 1993 , tot timpul l a avut dat la asociatie, banii pe care i lua de pe pământ mi dădea mie. Era foarte mândru că poate face ceva pt mine, sa ma ajute intr un fel. Tata a fost singur la părinți și eu sunt singurul lui moștenitor. Nu a mai avut alt copil. Eu si tata locuiam în București și cand ajungeam la tara ori eu, ori el treceam pe la primarie si plăteam impozitul. Din 2010 eu am continuat să plătesc impozitul pana im prezent. La asociatie am reînnoit contactul acum 3 ani pe baza titlului de proprietate. Vreau sa fac succesiunea, am facut demersuri la notar. Notarul mi a dat cu liniuta ce sa cer pt succesiune si asa m a trezit cu surpriza neplăcută! La primărie intr un registru s a descoperit treaba asta. In registru respectiv toate terenurile oamenilor din sat au in față modul de cum s a intrat în posesie. Adică TP, sau CVC sau fiecare cum l a obținut. La hectarul in cauza in căsuța respectivă cel pe care apare alt proprietar acum nu este specificat nimic. Au rămas si ei uimiti. In final mi au dat numărul de carte funciară, m am interesat si am aflat ca este vandut către acest arendaș tocmai din 2011. Mie sincer mi s a inodat mintea dupa ce am plecat. N am m ai fost in stare nici macar sa iau fiscalul macar pe celelalte două parcele care apar in TP. N am putut sa aflu cine i a vândut terenul. Am aflat doar cine l a cumpărat. Eu terenurile nu vreau sa le vand , dar am zis sa rezolv cu succesiunea. Am stat liniștit pt ca stiu ca sunt unic mostenitor, plăteam impozit normal ca tot omul, încă l am dat in asociatie de cand trăia tata. Acestea sunt detaliile
loredanamariana a scris:
Buna ! Terenul nu are cum sa apara vandut in 2011 atata timp cat tatal tau a decedat in 2010. Trebuie sa verifici acel contract de vanzare-cumparare pt ca este imposibil, ori nu ai prezentat situatia cu toate detaliile, posibil sa existe un act de partaj de care tu nu stii.