avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 196 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Codul rutier, contravenţii şi ... Examen auto picat din cauza unei vârstnice ce a ...
Discuție deschisă în Codul rutier, contravenţii şi probleme conexe

Examen auto picat din cauza unei vârstnice ce a traversat neregulamentar.

Bună ziua!
Aș avea și eu o întrebare.
Ieri am susținut examenul auto. Sunt o persoană responsabilă și corectă. Am condus foarte bine, atât eu cât și instructorul eram siguri de reușită.
La o intersecție am așteptat la semafor, apoi mi am continuat drumul, am ajuns la o trecere de pietoni am dat prioritate, apoi am mers înainte.
Un alt automobil a venit de pe contrasens și a efectuat o manevră de parcare. Am așteptat întrucât nu puteam depăși în condiții de siguranță, căci din celălalt sens veneau alte autovehicule cu viteză. Mașina care parcase recent era neagră cu geamuri fumurii, iar spatele ii era ieșit puțin pe sensul meu de mers, însă aveam loc sa ma strecor. Când să mă pornesc ușor de pe loc nici nu apucasem să eliberez ambreiajul, o vârstnica a ieșit dintr-o dată de după mașina neagră ce parcase. Ea dorind să traverseze prin loc nepermis fără a se asigura, am călcat imediat frână, de cum am zărit-o, dar se pare că și examinatorul o călcase.
M-am simțit neindreptatita. Am picat,..foaia de examinare era albă nu avusesem nici o greșeală, doar cele 21 de puncte erau trecute pt intervenția polițistului. Chiar și dumnealui mi-a spus ca am mers foarte bine și că îi pare rău pentru cele întâmplate.
Dar pentru doamna respectivă nu există nici o sancțiune? Toți facem ce vrem în societate? Nu mai există reguli? Țin sa precizez ca în zona respectivă sunt camere.
Așadar întrebările mele sunt:
Eu sunt vinovată de situație măcar să știu să învăț din greșeli.
Există sancțiuni pentru femeia respectivă?
Vă mulțumesc pentru eventualele răspunsuri!
Ultima modificare: Vineri, 24 Februarie 2023
Alexandra998, utilizator
Cel mai recent răspuns: gi-jane2 , moderator 09:29, 27 Februarie 2023
Buna ziua. Se numeste ,,ghinion''. Inregistrare dupa camera de bord nu veti primi (am incercat si eu). Doar daca faceti plangere penala pentru agentul examinator. Ceva asemanator am patit si eu, insa cu o trotineta electrica. Am aparut in fata masinii si am apasat frana fara sa mai tin cont de ambreiaj Masina s-a oprit brusc si motorul, Cine a apasat primul frana nu stiu. Am comentat ca poate sa ma penalizeze ca s-a oprit motorul. Daca il loveam nu era vina mea. Apoi m-a chinuit in sensuri giratorii (avem 4 sensuri giratorii unul dupa altul) cred ca de vreo 3 ori am intrat in toate. A apasat pedala de frana la o trecere de pietoni, pietonul nu era pe trecerea de pietoni, era in apropiere. Neacordare prioritate trecere de pietoni. Am comentat ca viteaza este de 30 km pe ora daca nu este pe trecerea de pietoni (asa este legea). M-a picat cu vreo 80 si ceva de puncte. A doua oara m-a ,,cantat'' la colegul lui si acesta m-a prins la o intersectie ca cica nu am oprit ... nu era semnul STOP - oprire pe sensul meu ci pe sensul opus ... se recunoaste si din spate acel semn ca are forma distincta ... Al doilea examinator m-a dat jos de la volan ca am comentat si am ajuns pe scaunul din dreapta. Zicea ceva ca merit o amenda ... dar nu putea sa mi-o dea ca nu aveam permis .... A treia data am picat tot la primul examinator, care dupa ce m-a mustruluit preventiv ... (a tinut minte) ... m-a bagat prin toate sensurile giratorii (69 minute m-a plimbat), in marinimia lui m-a penalizat doar ca nu am semnalizat sau am semnalizat gresit schimbarea directiei de deplasare.
2 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
poate alta data, bunica nu o sa mai aiba asa noroc si ramane lipita de astfalt. De ce se intampla sa traverseze aiurea? pt ca rar sunt sanctionati, de aia.

ibn a scris:

Nu fiti necajita.... Veti dobandi permisul data urmatoare. Imaginati-va totusi, daca acea femeie care a traversat prin loc nepermis ar fi fost mama sau bunica dumneavoastra, tot la fel ati fi gandit? Ati fi vrut sanctionarea dumneaei? Lumea este asa cum este ea, nu cum vrem noi. Ganditi-va si la deosebirile dintre cuvintele dreptate si justitie......

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Trecere prin loc nepermis soldat cu accident onofrei constantin onofrei constantin am surprins si accidentat un pieton care sa angajat in tranversarea strazii prin loc nepermis pietonu este de 3 zile in coma cica de gradul 4 (nu ... (vezi toată discuția)
Cum contest un proces verbal (contraventie rutiera pieton)? ioanm94 ioanm94 Buna ziua! Astazi am avut ghinionul sa primsc o amenda(97.5 RON) pe nedrept sau cel putin asa consider.In calitate de pieton am traversat o stada ... (vezi toată discuția)
Plangere contraventionala Ciprianwfu Ciprianwfu Buna ziua!In urma cu o zi am fost oprit de politia rutiera si sanctionat cu suma de 360Ron,sau 180ron in 48 de ore, pentru neacordare de prioritate unui ... (vezi toată discuția)