Bună ziua,
Unchiul meu a fost angajat cu normă întreagă pe postul de șofer autocamion la o firmă, pe curse externe, din septembrie 2021 pânâ în decembrie 2022. Salariul de încadrare era minimul pe economie, iar angajatorul îi plătea banii cash împreună cu acea diurnă care constituia, practic, restul salariului. Însă singurul drept salarial stipular în CIM era salariul de încadrare, așadar nu era nimic precizat de diurnă/alte drepturi.
Problema este că el nu a semnat niciodată pentru primirea banilor și întotdeauna i-a primit cash, însă de curând, în urma unei reclamații pe care el a făcut-o la ITM pentru alte motive (faptul că angajatorul nu i-a achitat întreaga diurnă în ultima lună de activitate), a descoperit că angajatorul deține fluturașe semnate de el, așadar semnate fals.
ITM spune, în mare, așa:
„s-a constatat că nu vi s-a întocmit contract individual de muncă cu consimțământul părților, respectiv salarial și angajator, fiind încălcate prevederile art. 16, alin. 1 din Legea 53/2003 republicată - Codul muncii (...) De asemenea, s-a constatat că ați fost evidențiat pe documentele de plată pentru lunile septembrie 2021-iulie 2022 și octombrie-decembrie 2022, cu semnături de primire a sumelor de bani, nefiind efectuate alte rețineri.
(...) să vă adresați cu plângere instanței de judecată în a cărei circumscripție aveți domiciliul sau reședința (...)litigiul între dvs. și societate reprezintă conflict de muncă”
Întrebările sunt:
- cum e posibil să nu fi fost încheiat CIM și să existe totuși evidențe de plată? Unchiul meu știe că a semnat CIM.
- ar putea să reclame faptul că angajatorul i-a falsificat semnătura, dar și faptul că plata salariului nu a fost făcută legal? Pare mai mult o plată la gri.
- în continuare, trebuie să facă o plângere cu privire la cele două luni (august-sept. 2022) în care nu a primit bani?
Mulțumesc pentru răbdare.
Cel mai recent răspuns:
Cornel Vasile , Consilier juridic
06:39, 20 Aprilie 2023