avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 342 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii şi fundaţii, într-un ... Rog sprijin, pe statut
Discuție deschisă în Asociaţii şi fundaţii, într-un cuvânt: ONG-uri

Rog sprijin, pe statut

Bună ziua! Am fost aleasa de curând președinte a unei asociatii non-profit. Deoarece primul statut era foarte vag, foarte succint, am decis să schimbam statutul. Astfel am făcut un alt statut însă sunt la doua ședință la judecătorie unde primesc amânare și nu înțeleg unde greșesc.
Menționez ca pe statut am trecut pe prima foaie doar membrii Consiliului Director, de asemenea la final au semnat doar membrii Consiliului Director. Oare aici sa fie greseala? Trebuia sa trec membrii fondatori sau toți membrii care au întrat în asociație de la data infiintarii?

Solutia pe scurt: AMANĂ CAUZA LA DATA DE 12.06.2023 pentru când se va reveni cu adresa la petentă cu aceleasi menţiuni, întrucât statutul depus nu cuprinde prevedetile art.6 alin.2 din OUG 26/2000 modificată prin Legea 176/2020 privind asocia?iile si fundaţiile, respectiv (2) Statutul cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute: a) datele de identificare ale membrilor asociaţi: numele, prenumele, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate pentru persoanele fizice, denumirea şi codul de identificare fiscală ale persoanei juridice asociate şi, după caz, domiciliul sau reşedinţa ori adresa sediului social; b) exprimarea voinţei de asociere şi precizarea scopului şi a obiectivelor asociaţiei; c) denumirea asociaţiei; d) sediul asociaţiei; e) durata de funcţionare a asociaţiei - pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului, sau, după caz, pe termen nedeterminat; f) patrimoniul iniţial al asociaţiei; activul patrimonial este alcătuit din aportul în natură şi/sau în bani al asociaţilor, în cazul aportului în natură, constând în bunuri imobile, forma autentică a statutului este obligatorie; g) componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei; h) persoana sau, după caz, persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice; i) modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de asociat; j) drepturile şi obligaţiile asociaţilor; k) categoriile de resurse patrimoniale ale asociaţiei; l) atribuţiile organelor de conducere, administrare şi control ale asociaţiei; m) destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării asociaţiei, cu respectarea dispoziţiilor art. 60; n) semnăturile membrilor asociaţi si nu este indicat cenzorul si nu sunt depuse acte, privind cenzorul si competenţele acestuia.

La cenzor precizez ca inițial am trecut în statut prezenta un cenzor cu calitate de expert contabil, însă nu avem 100 de membri și de aceea am pus un contabil. Este obligatoriu sa fie expert contabil?
Ultima modificare: Luni, 29 Mai 2023
AISC, utilizator
Cel mai recent răspuns: radumititean , utilizator 17:24, 3 Iulie 2023
Bună ziua,

Raportat la dispoziția instanței, care nu a individualizat, în concret, lipsurile statutului și la organul asociației care a hotărât modificarea statutului, unul dintre motivele amânării poate să fie acela că membrii CD nu pot hotărî modificarea statutului (cu excepția cazului în care se modifică sediul asociației, dacă acest lucru a fost expres prevăzut în statut), ci adunarea generală, conform art. 21 alin. (2) lit. f) din OG 26/2000:
Competența adunării generale cuprinde: modificarea statutului.

De asemenea, este posibil ca statutul să aibă și alte neconformități, având în vedere dispoziția instanței. Însă nu mă pot pronunța mai mult decât am făcut-o deja pentru că nu cunosc cuprinsul statutului.
Sediul Asociatiei nu se schimba însa da, in statut la atributiile Adunarii Generale este trecut:
a) stabilirea strategiei şi a obiectivelor generale ale asociaţiei;
b) aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a bilanţului contabil;
c) alegerea şi revocarea membrilor consiliului director;
d) desemnarea şi revocarea membrilor comisiei de cenzori;
e) dezbaterea și aprobarea prin vot a raportului de activitate al consiliului director;
f) aprobarea raportului comisiei de cenzori;
g) stabilirea cuantumului cotizației lunare și a taxei de înscriere a membrilor;
h) modificarea actului constitutiv şi a statului;
i) hotărăște dizolvarea şi lichidarea asociaţiei, precum şi stabilirea destinaţiei bunurilor rămase după lichidare;
j) orice alte atribuții prevăzute de lege.

Si atunci trebuie trecuti pe statut toti membrii Adunarii Generale? Ma gandesc ca sunt 40 de membri, trebuie ca fiecare sa aduca caziere pentru judecatorie?

Multumesc mult pentru raspuns!
Ultima modificare: Luni, 29 Mai 2023
AISC, utilizator
Statutul trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, datele de identificare ale membrilor asociați: numele, prenumele, codul numeric personal, seria și numărul actului de identitate pentru persoanele fizice, denumirea și codul de identificare fiscală ale persoanei juridice asociate și, după caz, domiciliul sau reședința ori adresa sediului social - art. 6 alin. (2) din OG nr. 26/2000.

În privința cazierelor fiscale, la modificarea statutului nu este necesar ca toți asociații să aducă cazierele fiscale, ci numai noii asociați cooptați (ex. dacă statutul se modifică prin cooptarea a 10 asociați, numai aceștia 10 aduc cazier fiscal).
Pentru a-mi fi cât mai clar îndrăznesc să vă întreb : membru asociat este același lucru cu membru fondator?
În mintea mea: membrul fondator este cel care a participat la deschiderea asociatiei.
Însă membru asociat este orice membru care s-a înscris în asociație, fără a fi neapărat membru fondator?
Da. E bine cum ați înțeles sensul celor doua categorii de membrii dar in statut nu treceți atribuții pentru membrii fondatori și separat, atribuții pentru membrii care sunt acceptați în asociatie cu drepturi depline după data infiintarii asociației.
Toți au aceleași drepturi și obligații. Folosiți doar denumirea de membru.
Ultima modificare: Luni, 29 Mai 2023
george-neagu, moderator

Alte discuții în legătură

Actualizare statut si act constitutiv ong-asociatie Anita1 Anita1 Buna seara, Va rog daca se poate un sfat. Dorim sa facem niste modificari in asociatie si anume: schimbarea unuia din asociati, deschiderea unei ... (vezi toată discuția)
Expirare mandat presedinte, cd, cenzor unarcisa unarcisa Buna ziua. In cadrul unei asociatii expira mandatul de 4 ani al presedintelui, al vicepresedintilor, al membrilor Consiliului Director, precum si al cenzorului ... (vezi toată discuția)
Notificare schimbare componenta consiliu director asociatie iuliana26 iuliana26 Buna ziua, Ma puteti ajuta cu mai multe detalii referitoare la notificarea pe care trebuie sa o fac judecatoriei Sector 3 cu privire la schimbarea ... (vezi toată discuția)