avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 354 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Partaj succesoral după decesul soțului ...
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Partaj succesoral după decesul soțului supraviețuitor

Bună ziua, sora mea a decedat în anul 2019, dar partajul succesoral nu a putut fi făcut din cauza faptului că soțul supraviețuitor a avut pretenții mai mari asupra bunurilor proprii ale surorii mele (provenite din moștenirea de pe urma părinților noștri decedați), decât cele la care avea dreptul în mod legal. Prin urmare cumnatul meu m-a acționat în instanță, iar procesul se află în stadiul de judecare a apelului declarat de mine, prin urmare nu există o hotărâre definitivă de partaj. Recent soțul supraviețuitor al surorii mele meu a decedat și el, cuplul neavând copii. Moștenitorii săi legali în viață sunt cele două surori ale sale. Aș dori să știu dacă cele două surori ale cumnatului meu au drept de moștenire asupra bunurilor proprii ale surorii mele decedate provenite din moștenirea rămasă de pe urma părinților noștri decedați și articolul de lege care reglementează această situație. Logic ar fi să nu aibă dreptul, dar nu am găsit nicio reglementare în acest sens. Vă mulțumesc.
Cel mai recent răspuns: nlilianne11 , utilizator 09:41, 18 Iunie 2023
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Art.971 Cod civil (1) Soţul supravieţuitor este chemat la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali.

Deci, cumnatul dvs își moștenește soția. Indiferent dacă vorbim despre bunuri comune sau proprii (în speță, ceea ce a mostenit de la părinții dvs).


Art.972 Cod civil (1) Cota soţului supravieţuitor este de:
c) o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;

Cumnatului ii revine jumătate, iar dvs, jumătate. Iar moștenitorii legali ai cumnatului sunt surorile sale. Așadar, data fiind ordinea deceselor, indirect, cota cumnatului dvs din bunurile părinților, va fi moștenită mai departe de surorile sale.

Ultima modificare: Vineri, 16 Iunie 2023
raluk0207, utilizator
Vă mulțumesc pentru răspuns.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Mostenire Vlad2013 Vlad2013 Buna dimineata, Mai intaii,a decedat sora mea,apoi sotul acesteia . N-au avut copii si nu a lasat,prin testament,niciunei persoane,averea lor. Ca ... (vezi toată discuția)
Succesiune bunuri proprii AndreiManu AndreiManu Bună ziua tuturor, Se da următoarea situație: 2 soți, ambii dețin bunuri proprii, dobândite înainte de căsătorie. Nu exista copii. In cazul ... (vezi toată discuția)
Buna ziua - dezbatere succesiune ionita-victorita ionita-victorita sora mea a decedat in octombrie 2011,ramanand sotul. dupa deces nu ne-am inteles cu sotul sa ne dea lucrurile personale ale surorii mele. Mentionez ca ei nu ... (vezi toată discuția)