Buna ziua.
Dețin un teren, achiziționat prin contract de vânzare cumpărare din 1998 pe care însă, nu l-am intabulat. In 2007 am incercat intabularea, care a fost respinsa. Am constatat atunci, mai multe nereguli : - schiță eliberată de primărie este corectă că suprafața, vecini și amplasare, însă, are înscrisă în mod eronat numărul parcelei. Notariatul a luat de buna acea schiță și a perfectat contractul de vânzare. O alta neregula ar fi că, terenul achiziționat apare înscris în un titlu de proprietate emis în 2020, deci 2 ani mai târziu decât vânzarea. Pe contractul de vânzare cumpărare apare înscris un titlu de proprietate existent la acea vreme și numărul de parcela din acel titlu. Ambele titluri de proprietate aparțin aceleiași persoane (vânzător).
La data de astăzi, terenul exista, este neintabulat, este în folosință noastră, avem autorizații de construcție emise de primărie pe el și certificat de urbanism, însă nu îl putem intabula. Nu pot fi confundate terenurile din cele doua parcele, fiind de forma diferită, al nostru este la strada cu o latura rotunjita, celălalt, înscris eronat fiind într-o grădină, fara drum de acces la el.
Am incercat obținerea in instanță a rectificări erorii din contractul de vânzare cumpărare, însă, ne lovim de o alta problema : vânzătorul a decedat, iar moștenitorii nu doresc deschiderea succesiunii, dar nici renunțarea la ea - stau in pasivitate, neavând interes, întrucât, decedatul le-a făcut copiilor acte de vânzare cumpărare pe terenurile pe care le stăpânesc.
In cadrul procesului, a fost dispusă expertiza, care a arătat faptul că terenul exista, numărul de parcela înscris este eronat, este în stăpânirea noastră, îngrădit, plătim impozite pe el, nu sunt litigii, este neintabulat, însă, pentru a se pronunța hotărârea în proces este nevoie de prezența moștenitorului - altfel, se respinge acțiunea.
Exista o soluție în acest caz, pentru a putea intabula dreptul de proprietate, putem obliga susceptibili să fie parte în acțiunea deschisă, sau acțiunea a fost deschisă de mine eronat?
Care ar fi soluția de rezolvare?
Multumesc