copilul purtand deja numele mamei i se v-a schimba numele cu cel al tatalui sau va ramane pe cel al mamei?
Nu se schimbă numele dacă mama nu vrea. Doar prin instanța de tutelă poate fi obligată să accepte modificarea lui:
Art. 416.
Formele recunoasterii.
(1) Recunoasterea poate fi facuta prin declaratie la serviciul de stare civila, prin inscris autentic sau prin testament.
(2) Daca recunoasterea este facuta prin inscris autentic, o copie a acestuia este trimisa din oficiu serviciului de stare civila competent, pentru a se face mentiunea corespunzatoare in registrele de stare civila.
Art. 450
(1) Copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită.
(2) În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinţilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se declară de către părinţi, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată naşterea. În lipsa acordului părinţilor se aplică dispoziţiile art. 449 alin. (3).
Art. 449
(3) În lipsa acordului părinţilor, instanţa de tutelă hotărăşte şi comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată naşterea.