Bună ziua . Am absolvit sc profesionala in cadrul liceului nr 15 industrie alimentara si extractie bucurești in perioada 1985-1987 ( 1 an și 6 luni) având un contract incheiat cu fabrica de ulei Muntenia (Buc.) unde am mai lucrat incă 1 an și jumătate , după care am fost detașat pe șantier ptr o perioadă de 6 luni unde nu m-am prezentat . Pe timpul scolarizări nu am primit nicio retributie dar toate costurile de scolarizare le - a sustinut fabrica . Se ia in consideratie ca si vechime ani de scolarizare ? Dar ani de stagiu militar obligatorio (1988-1989) se iau in calcul , in cazul pensionari ?
Decizia ICCJ nr. 18/2015 a statuat că, perioada în care o persoană a fost ucenic cu plată şi a urmat cursurile unei şcoli profesionale: - anterior datei de 1 ianuarie 1949 va fi considerată stagiu de cotizare dacă ucenicii au primit salariu ori au cotizat la fostele case de asigurări sociale; - între 1 ianuarie 1949 şi 1 ianuarie 1954 va fi considerată vechime în muncă, indiferent dacă în privinţa ucenicilor a existat obligaţia virării contribuţiilor la fostele case de asigurări sociale, dar va reprezenta stagiu de cotizare numai în măsura în care s-a cotizat la fostele case de asigurări sociale; - după 1 ianuarie 1954 şi până la 1 aprilie 2001 va fi considerată stagiu de cotizare şi vechime în muncă perioada practicii în producţie.
1. art.20 din Legea nr.3/1977 (2) Constituie vechime in munca si timpul in care o persoana incadrata in munca si-a intrerupt activitatea deoarece: a) a indeplinit serviciul militar in termen, a fost concentrata, mobilizata sau in prizonierat;
...
Asadar, de la 1 iulie 1977 si pana la data de 01.04.2001 - data abrogarii Legii nr.3/1977 - , perioada in care s-a indeplinit serviciul militar in termen constituie vechime in munca.
In prezent, dispozitiile legale in materie considera perioada de stagiu militar ca fiind perioada asimilata stagiului de cotizare la pensie.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice :
ART. 49
(1) În sistemul public de pensii se asimileazã stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul:
...
c) a satisfãcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilitã, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat;
...
Indiferent de perioada in care ati efectuat armata, aceasta se va lua in considerare la stabilirea stagiului de cotizare cand veti solicita pensie pentru limita de varsta sau pensie de invaliditate.
2. Practică de producție = un fel de stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev.