La stabilirea bazei de calcul a indemnizatiei pentru cresterea copilului se iau in considerare toate veniturile profesionale realizate de persoana indreptatita, precum si veniturile aferente perioadelor asimilate.
Baza de calcul a indemnizatiei pentru cresterea copilului se determina ca suma totala a veniturilor realizate in ultimele 12 luni anterior datei nasterii copilului si impartita la 12.
Cuantumul indemnizatiei pentru cresterea copilului se calculeaza prin aplicarea cotei de 85% asupra bazei de calcul stabilite.
Veniturile din salarii, din activitati independente si din activitati agricole prevazute la art. 1 alin. (3) din ordonanta de urgenta, denumite in continuare venituri, sunt cele definite la art. 55 alin. (1) si (2), art. 46 alin. (1)-(4) si la art. 71 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, si reprezinta valoarea obtinuta dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil stabilit conform legii.
Iata ce spun Normele de aplicare a OUG 148/2005:
Art. 7. -
(1) Concediul pentru cresterea copilului, prevazut la art. 1 alin. (1) din ordonanta de urgenta, se acorda, pe baza de cerere, aprobata de catre angajatorul la care isi desfasoara activitatea persoana indreptatita.
(2) In situatia persoanelor indreptatite care realizeaza venituri profesionale din activitati independente sau agricole si care nu lucreaza in baza unui contract de munca, concediul reprezinta intreruperea activitatii pe perioada pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap.
(3) Pe durata concediului prevazut la alin. (1) si (2) se acorda indemnizatia lunara prevazuta de ordonanta de urgenta.