avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1013 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... SOLICITARI DOCUMENTE PERSONALE
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

SOLICITARI DOCUMENTE PERSONALE

Buna ziua,

Va rog, sa îmi transmiteți o părere in legătură cu următoarea speță. Sunt prinsă inutil, în clișeul unui război familial de avariție.

Anul trecut, tatăl si bunica mea au decedat. Așadar, de anul trecut am fost hărțuită și presată telefonic, periodic, de avocatul unchiului (fratele tatălui – fiul bunicii) pentru deschiderea succesiunii. In cele din urmă, am dat curs acestor inepuizabile presiuni și pentru liniște și mai ales, pentru a îmi duce mai departe doliul, am făcut demersurile necesare pentru aceste succesiuni, cu scopul rezolvării amiabile a tuturor conflictelor. Acum, sunt coproprietar cu fratele meu și unchiul nostru pe apartamentul bunicii.

Pentru că eu am fost singura prezență emoțională și financiară în viața bunicii mele, în urma nefericitului eveniment, în apartament, au rămas câteva obiecte electrocasnice achiziționate de mine.
La momentul semnării certificatului de moștenitor pentru bunica, am fost, din nou, presată de acest avocat să renunț la bunurile mele, pe motiv ca sunt cadou pentru ca aceasta, să revină în posesia unchiului – lucru cu care, bineînțeles, nu am fost de acord. Am prezentat spre analiză documentele comerciale care atestă că bunurile au fost achiziționate de mine avocatului unchiului și mi-au fost înapoiate.

Acum, la nici 2 zile de la semnarea actelor iar nu există liniște. Se solicită, din nou, documentele comerciale de către acest avocat și clientul său. Limita mea de suportabilitate a fost de mult atinsă și m-am hotărât să nu transmit niciun document. Mai ales cu datele mele personale.
Totodată, țin să menționez faptul că acest avocat m-a contactat telefonic, la ora 20:00, cu o zi înainte de programarea în vederea semnării actelor la notar, pentru a mă amenința de intentarea unei plângeri penale (cred eu că motivul se baza pe refuzul meu de a mă prezenta negreșit la apartamentul bunicii, la ora impusă de ei, în scopul evaluării locului). Totodată, acestui avocat nu îi cunoscută noțiunea de comunicare bidirecțională amiabilă bazată pe respect, strigând la mine în nenumărate rânduri și portretizându-mă fără profesionalism ca fiind o ”mahalagioacă” și alte adjective pe care nu mi le amintesc pe moment, a ținut să mă amenințe cu proces judecătoresc, mi-a impus să mă ocup financiar - doar eu - de eliberarea lucrurilor bunicii din apartament – și toate acestea in sala de așteptare a biroului notarial, în prezența familiei mele și a clienților.

Există vreo lege care mă poate obliga sa transmit facturile cu datele mele personale pe aceste electrocasnice? Cum pot să opresc acest comportament lipsit de respect față de mine și de această continuă hărțuire? Consider că este o situație nu numai penibilă dar departe de orice normalitate.

Va mulțumesc!
O zi frumoasă!

Alte discuții în legătură

Succesiune si iesire din indiviziune Arhanghelfirst Arhanghelfirst Succesiune si iesire din indiviziune Mama mea este decedată. Am un unchi, fratele mamei mele, care este în viață. Am făcut dosar de succesiune la ... (vezi toată discuția)
Caut avocat care sa ma reprezinte intr-un proces de iesire din indiviziune - falticeni, suceava corinacarstoiu corinacarstoiu Buna ziua, Asa cum am mentionat si in titlu, caut avocat care sa ma reprezinte intr-un proces de iesire din indiviziune. Pe scurt: este vorba despre ... (vezi toată discuția)
Succesiune dupa bunic LauraErica LauraErica Buna seara! As dori sa ma lamuriti intr-o problema.Bunicul meu a decedat in anul 1999 si nu s-a dezbatut succesiunea pana in prezent,iar tatal meu a decedat ... (vezi toată discuția)