Învaţă de la ape să ai statornic drum;
Învaţă de la flăcări că totu-i numai scrum;
Învaţă de la umbra să taci şi să veghezi;
Învaţă de la stânca cum neclintit să crezi;
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui;
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui;
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci;
Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat;
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat;
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi;
Învaţă de la apă să nu dai înapoi;
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea;
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea;
Învaţă de la soare ca vremea să-ti cunoşti;
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.
Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi;
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei,
Si du-te la furnică şi vezi povara ei;
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor;
Învaţă de la toate că totu-i trecător;
Ia seamă, fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci... :)
Poveste dedicată celor care se consideră "tineri de suficient de multă vreme".
Un domn mai în vârstă se hotărăşte să meargă la un safari în Africa. Îl duce cu el şi pe câinele său bătrân pentru a-i fi companie.
Într-o zi, câinele se bucură să alerge după fluturi, până când îşi dă seama că s-a rătăcit. În timp ce adulmeca urmele ca să găsească drumul, vede un leopard alergând spre el cu intenţia vădită de a-l înfuleca.
Câinele bătrân îşi zice:"Văleu ! Sunt terminat !", dar observă în vecinătate nişte resturi de oase şi punându-se cu spatele la leopardul care se apropia începe repede să roadă oasele cu poftă. Când să sară leopardul pe el, câinele bătrân exclamă:
-Acest leopard a fost cu adevărat delicios ! Oare unde mai găsesc unul ?
La auzul acestor vorbe leopardul se opri brusc, speriat, şi fugi de acolo, gândind:
-Ufff ! Era cât pe ce ! Câinele ăsta bătrân aproape că mi-a venit de hac !
În tot acest timp, o maimuțăă dintr-un copac se întrebă cum ar putea profita de ceea ce știa pentru a obţine protecție din partea leopardului. Alergă repede după leopard, dar câinele bătrân văzând-o că fuge cu viteză maximă, își dă seama că maimuţa pune ceva la cale.
Maimuța îl ajunge din urmă pe leopard şi îi povesteşte despre viclenia câinelui.
Tânărul leopard, furios că a fost păcălit, zice:
-Hai, maimuță, sări pe spatele meu și vei vedea ce păţeşte cel care vrea să mă înșele !
Câinele bătrân vede leopardul cu maimuța în spinare și se întreabă neliniștit:
-Ei, acuma ce mă fac ?!
Se puse din nou cu spatele la atacatori și se comportă ca și cum nu i-ar fi văzut. Când aceştia ajunseră destul de aproape de el, strigă cu ciudă:
-Unde-i afurisita aia de maimuţă ?! De-o oră am trimis-o să-mi aducă un alt leopard !
Morala:
Nu râde de cei în vârstă ! Vârsta şi rafinamentul întrec întotdeauna puterea și tinereţea. Spiritul și înţelepciunea se dezvoltă doar odată cu experiența. Nu noi suntem mai în vârstă; alţii sunt mai tineri !
După scurta hibernare, urşii, căutând mâncare, au pornit spre o stupină dintr-o zonă subalpină, dar, în stupi, să vezi durere, nu era un gram de miere.
Cei bătrâni, cu influenţă, au ţinut sfat de urgenţă şi-adunând, apoi, tot natul, au citit comunicatul.
– Azi s-a hotărât, în plen, ca, din lipsă de polen, albinele lucrătoar să plece peste hotare, să muncească la străini, ca s-avem fagurii plini.
– Am şi eu o întrebare. Dacă nu-i polenizare, nu se rupe lanţul trofic ? comentă un urs distrofic, încât, la noi, prin livezi, nici un fruct n-o să mai vezi …
– Mare pagubă-n ciuperci ! Azi livezile sunt … terci şi nu-i chip de revenire.
Ştiţi voi … Greaua moştenire!, îi răspunse Ursul Brun, sprijinit de un gorun. Fructe, cu un mic efort, o s-aducem din import, s-avem pentru fiecare.
– Stai jos ! Altă întrebare !
– Dar cu trântorii din stup ce-o să facem, căci la zdup nu-i putem băga pe toţi. Ei, în primul rând, nu-s hoţi, ca să fie pedepsiţi, plus că trebuie hrăniţi şi-ngrijiţi cum se cuvine, iar din mierea de albine ce-mi revine, natural, nu cedez nici un pocal.
– Martinel, nu fi cretin, i-a zis Ursul Carpatin celui care, din prostie, amintea de puşcărie. Nu-i închidem nicăieri, îi luăm consilieri sau îi angajăm, băiete, trântori-şefi, la cabinete !
La aşa vorbe cu tâlc, ursuleţul tăcu mâlc şi, deşi nu avea şcoală, a desprins şi o morală:
Când mulţimea te votează şi deţii toata puterea, nici macar nu mai contează cum si cine face mierea.