Buna ziua, am si eu o intrebare tot referitor la asociatii infiintate conform OG26/2000.
In statut este prevazut la un articol referitor la Biroul asociatiei, fraza ”În mod excepţional, durata mandatului biroului poate fi prelungită cu încă un mandat. ” Deci madatul biroului a expirat in 2021 in plina pandemie de COVID. Am luat in calcul aceasta prevedere din statut si mandatul biroului s-a prelungit pentru inca 4 ani. Consideram ca statutul este documentul juridic insusit de toti membrii fondatori care au cunostinta de el, de la semnarea si infiintarea ei. Era necesara o reconvocare a adunarii AGA pentru reconfirmare mandat?
Nu exista institutia "prelungirii" mandatului, In pandemie a fost prevedere legala expresa ref. prelungire de drept, cat timp au fost restrictiile de intrunire. Textul acela nefericit formulat mai degraba ar putea fi interpretat in sensul ca membrii CD ( ca dpdv la legii acel "birou" se numeste Consiliu Director) pot fi realesi adica pot exercita doua mandate consecutive. Se tolereaza prelungiri "de drept" de cateva saptamani sau luni, cand expria mandatul CD dar nu s-a reusit organizarea sedintei de AG de alegeri, dar nicidecum cu anii..... Daca chiar Adunarea Generala prin vot "prelungeste" mandatul cu inca 4 ani, de fapt se considera ca au candidat din nou si au fost din nou alesi aceleasi persoane pentru un nou mandat, nu ca s-a "prelunghit".
Statut
Ovidiu-O
Undeva in Statut apare la un articol - Mandatele membrilor Consiliului Director pot fi reinoite in cadrul unei sesiuni ordinare a Adunarii Generale.
Sa ... (vezi toată discuția)