BogdanGri a scris:
Buna ziua
Ati mai avut permisul suspendat in trecut? Asa pare din ce ati scris.
Daca de la expirarea ultimei suspendari au trecut mai putin de 6 luni pana la noua abatere, atunci suspendarea se prelungeste cu 30 de zile, iar acest lucru se comunică în termen de 15 zile de la data aplicării sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce de către serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită noua faptă.
Daca asta e situatia dvs atunci nu aveti ce face. Sunteti pieton 120 de zile. In plus nu aveti dreptul la reducerea suspendarii.
Articolul 103 din OG 195/2002
(2) În cazul în care conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai săvârșește din nou, într-un interval de șase luni de la data expirării perioadei anterioare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, o faptă dintre cele prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) sau art. 102 alin. (4), perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce aplicată pentru săvârșirea acestei noi fapte se majorează de drept cu încă 30 de zile. Perioada de suspendare majorată se comunică în termen de 15 zile de la data aplicării sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce de către serviciul poliției rutiere pe raza căruia a fost săvârșită noua faptă.
Buna seara, da iar domnul politist la locul faptei mi a mentionat ca suspendarea pe 90 de zile pe care mi a dat o a fost aplicata cu tot cu faptul ca mi am fost suspendat permisul si acum 6 luni!
Multumesc pentru raspuns!!