Este singurul răspuns care răspunde obiectiv și punctual la întrebările subsemnatului!
Aprecierea mea pentru persoana care mi-a răspuns!
Lupta cea mare va fi să formez convingerea instanței că testamentul autentic a avut la bază o adeverință medicală falsă, eliberată fără va fratele meu să fie examinat psihiatric, nici măcar doctorul nu l-a văzut în viata lui pe fratele meu, darămite să-l examineze.
Din actele medicale depuse la dosarul penal rezultă că fratele meu a fost consultat psihiatric la cabinetul medical individual din Constanta, pe când soția supraviețuitoare susține sus și tare că medicul a venit la domiciliul fratelui meu, care era muribund, însoți de asistenta medicală, care a declarat că martor că niciodată nu a fost la domiciliul vreunui pacient din Mangalia, pe care să-l fi consultat medicul psihiatru.
Doamna Jane2 este adevărat că o caracteristică juridică a rezervei succesorale este că acesta se atribuie la partajul judiciar ÎN NATURĂ și nu sub forma echivalentului bănesc, sulta?
Am scris cu majuscule ca să subliniez importanța anumitor afirmații făcute, nicidecum în ideea că este cine chior pe acest forum.
Vă mulțumesc frumos anticipat pentru răspuns și mulțumesc administratorilor acestui site care oferă pro bono, nu contra sumei de 400 lei pentru o consultație juridică de 1 oră, cum fac domnii avocați din mun.Constanța.
Vă doresc multă sănătate și An Nou cu sănătate și împliniri profesionale!
gi-jane2 a scris:
@ nicu eden, nu mai scrieți cu majuscule ca nu e nimeni chior pe aici!
Ce nu vreti sa pricepeti neam, e ca testamentul se refera nu numai la bunurile care se vor afla în patrimoniul decedatului la data decesului lui, ci și la ce a moștenit deja, nu contează ca nu dezbătuse mostenirea, ci contează ca mama dvs era deja decedata la data decesului fratelui.
Dvs sa va bateți ca testamentul sa fie anulat, nu mai insistati intr-o direcție greșită.