Salutare! Am decis să mă mut din chiria în care am stat timp de aproape 3 ani, iar proprietarul îmi cere chiria în avans pe 3 luni, deoarece conform contractului ar fi trebuit să îl anunț cu 90 de zile înainte.
Menționez că motivul pentru care am decis să mă mut e din cauza faptului că mi-am pierdut jobul și nu aș mai fi fost în stare să plătesc chiria.
În același timp, când m-am mutat, contractul de închiriere a fost făcut pe termen de 12 luni, cu acordul verbal că după se poate prelungi. După cele 12 luni am cerut prelungirea contractului, proprietarul a spus că o să facă documentul de prelungire și că o să mi-l trimită odată ce îl are. Nici în zi de astăzi nu am primit acel document. Un an mai târziu de la asta, am cerut din nou prelungirea contractului, iar proprietarul mi-a spus că nu e nevoie și că e cu prelungire automată, ceea ce, din ce am găsit pe internet, este posibil prin ”tacita relocațiune”.
Încă un detaliu important e că proprietarul a făcut contractul de închiriere pe propria lui firmă.
Acestea fiind spuse, sunt obligat legal să îi plătesc chiria pe cele 90 de zile pe care mi le-a cerut, considerând că primul contract de închiriere a expirat, iar după nu am mai semnat nimic?
Dacă exista o clauza in acest sens în contract teoretic trebuie sa plătiți.Este adevărat, a operat tacita relocatiune în cazul în care contractul a continuat după expirarea lui,acesta rămânând valabil în forma inițială.