Deci am fost prins pe un drum dintre două sate alături de 2 prieteni eu nu aveam permis de conducere dar prieteni mei da, când m a oprit poliția le am zis ca nu am permis adică mi am recunoscut fapta și prietenilor mei nu le a fost zis nimica și nici cum îi cheamă absolut nimica doar le a fost zis să ia mașina și să plece și numa să le dea actele mașini eu am fost dus la o secție de poliție dintre două sate acolo am stat undeva la 10 minute și mi s-a făcut un test de alcool apoi mi s-a dat să semnez un proces verbal pe care scria numa ca am fost prins fără martori fără nimica am semnat după care am vrut să îl iau aceștia spunându-mi ca nu pot sa îl iau și ca rămâne la ei pe drum la întoarcere vorbeam cu polițistul și i am zis ca o sa primesc ceva amendă sau ca o sa pățesc ceva și el mi a zis ca sa o iau ca pe un avertisment ca nu voi pății nimica dar mașina este pe numele lui maică mea și toți tata când l a întrebat i a spus ca mi a făcut dosar penal totuși deja au trecut 2 luni și nu am primit nicio înștiințare eu am dat acuma 2 zile și sala și am progresat fără nicio problemă și când am vorbit cu un avocat mi a zis să îl contactez numa când primesc ceva ( mi am scos și dosarul de la DRPCIV dar acolo nu apare nimica) atunci când am vrut să dau sala acuma chiar nu știu ce să fac au trecut 2 luni și nu știu nimica ( PLUS DE ASTA MENȚIONEZ CA AM AVUT UN DOSAR ANTECEDENT DE LOVIRI ȘI ALTE VIOLENȚE ÎN URMA CU 2 ani când aveam 16 ani acuma abea am împlinit 18 când am fost prins aveam împlinită vârsta de 18 ani de nici o lună de zile ) am fost atunci pus și sub supraveghere și am trecut cu bine
Păi am mai vorbit între timp cu niște avocați dar am primit același răspuns să stau calm ca nu cred ca mi au făcut ceva și ca sa ii sun numa cand apare ceva…
Dv. ati cerut vreunui avocat sa il angajati ca sa caute un dosar si stadiul luyi si acel avocat v-a spus ca nu vrea si sa il sujnati dupa ce dosarul va va gasi pe dv.? Pentru ca eu cred ca ati cerut altceva...
Vorbiti cu avocati si cereti sa va gaseasca dosarul si stadiul lui si ca doar pentru asta vreti sa ii angajati. Daca fac asta, vedeti pe parcurs cum mai evolueaza relatia cu avocatul, poate il mai angajati si sa va asiste. Intelegeti ce va spun?
In plus, nu vorbiti cu niste avocati, ci dati telefoane pana gasiti unul, ca sunt mii. Daca dv. nu reusiti atata pentru dv., cand veti angaja un avocat si el va va spune ca a dat niste telefoane, dar i-au zis ca veti primi ceva cand va va veni randul, ce veti face?
Si intre timp sa stiti dureaza ani pana la solutionare si dupa... interdictie de a conduce...
Asa ca vorbiti cu un avocat.
Ok înțeleg dar după dumneavoastră ce spuneți? Trebuia să primesc ceva până acuma ? Ca totuși nici procesul verbal nu mi l au dat și na deja a trecut mult timp eu data trecută când am avut dosar când am semnat procesul verbal mi l au dat în mâna
Anulare proces verbal
Beno25
Intr-o seara eram la un prieten la bloc cu niste prieteni la un chef unul dintre prieteni era soferul care nu a consumat nimik ,pe la ora 2,30 am coborit la ... (vezi toată discuția)