avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1133 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Pensionari şi probleme juridice ... Pot aranja ca major, să primesc eu pensia mamei, și ...
Discuție deschisă în Pensionari şi probleme juridice legate de pensii

Pot aranja ca major, să primesc eu pensia mamei, și nu tata pe cardul său?

Am 19 de ani, în 2 luni voi avea 20. Sunt la facultate în anul întâi. Mama a decedat cu 10 ani în urmă, iar de atunci primim pensia, aceasta vine pe numele meu. În 2020 tata a rezolvat ca să primim suma de pensie pe cardul lui bancar, din cauza să nu fim infectați de covid când vinea poștașul. Acum, de când am început universitatea, aș avea nevoie de pensia mamei, ne-am certat de multe ori despre asta, iar taică-meu mi-a zis în decembrie că a încercat în octombrie să aranjează la Casa de pensii ca să primesc eu pensia, pe cardul meu, dar mie îmi zice că ei i-au spus că nu este posibil așaceva, dar sincer, nu am încredere în el. Încă nu am fost la Casa de pensie, iar pe internet nu găsesc informații despre asta. Așadar întrebarea mea e, pot votare aranja de exemplu deja mâine ca să primesc eu data/luna viitoare pensia pe cardul meu, și nu el?
Ultima modificare: Joi, 30 Ianuarie 2025
OnewiththreeEyes01, utilizator
Cel mai recent răspuns: CHKa , utilizator 10:23, 31 Ianuarie 2025
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Pare că e vorba despre pensie de urmaș, caz în care e doar pensia ta, nu a voastră.

1. Primul drum trebuie să-l faci la bancă, îți trebuie un extras de cont.
Ai cont? Dacă nu, alege o bancă și deschide unul, ai nevoie doar de cartea de identitate. De preferat bănci mai mari - BCR, BCR, ING, CEC Bank.
Dacă ai deja cont undeva cere-le un extras.

2. Te duci cu cartea de identitate și cu extrasul la Casa de Pensii de care aparții.
Dacă e pensie de urmaș, deci doar a ta, și te miști repede - adică să rezolvi azi cu extrasul ca să ajungi și la Casa de Pensii pentru depunerea cererii - e posibil ca pensia pe februarie să o încasezi tu.

Ai grijă că în fiecare an cât timp ești student trebuie să faci niște lucruri:
- în septembrie să depui la casa de pensii o declarație pe propria răspundere privind continuarea studiilor
- în octombrie să duci o adeverință de la facultate că ești student. Altfel se sistează plata.

Citește aici:
[ link extern ] /

Succes!
Ultima modificare: Vineri, 31 Ianuarie 2025
Manuela Rășină, administrator
Foarte putin probabil sa incasezi pensia pe februarie in contul tau , toate documentele aferente pensiilor pe luna urmatoare sunt intocmite deja , teoretic , de maine se incepe plata pensiilor ( pentru cei care o incaseaza prin postas ) , doar ca acum pica in weekend . Tatal tau nu a mintit , nu putea el dispune Casei de Pensii sa o vireze in alt cont al carui titular nu este , doar tu poti solicita asta .
Ultima modificare: Vineri, 31 Ianuarie 2025
CHKa, utilizator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Probleme pensie de urmas GBianca GBianca Buna ziua!Am 20 de ani si sunt studenta la doua facultati una la zi de stat si una la fara frecventa,dar privata.Tatal meu a murit in urma cu 13 ani de atunci ... (vezi toată discuția)
Virare pensie urmas pe card viomusicstudio viomusicstudio Buna ziua! Pe scurt: sunt persoana nedeplasabila (maladie Lobstein), talat meu a decedat in vara anului trecut, am ramas singur si am fost nevoit sa ma mut sa ... (vezi toată discuția)
Pensie de urmas marian433 marian433 Salut, Am si eu nevoie de o informatie,am terminat prima facultate in 2015,in prezent m am inscris la alta am 24 de ani dar nu mai pot sa ma duc la ... (vezi toată discuția)