Buna,
Trebuie sa aveti in considerare dispozitiile la care se face referire, pentru ca se pare ca ati desfasura activitati care au nevoie de conditii speciale de autorizare. Verificati din nou codurile CAEN si declaratiile pe propria raspundere!
Art. 121: (1) Autorizarea funcţionării se realizează prin înregistrarea în registrul comerţului a declaraţiei-tip pe propria răspundere şi a datelor aferente, prin care solicitantul îşi asumă responsabilitatea cu privire la legalitatea desfăşurării tuturor activităţilor declarate în obiectul de activitate şi a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru desfăşurarea acestora, la sediul social/profesional, la sediile secundare sau, după caz, în afara acestora.
(2) Activităţile cu impact semnificativ asupra mediului sunt autorizate, din punctul de vedere al protecţiei mediului, de către autorităţile competente de protecţia mediului, la sediile acestora. Procedura de autorizare şi lista activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului sunt stabilite prin ordin al ministrului de resort, comunicat ONRC.
(3) Activităţile pentru care legea reglementează condiţii speciale de autorizare/notificare a funcţionării sunt autorizate de autorităţile şi instituţiile de resort, potrivit procedurilor emise în acest sens, prealabil sau ulterior desfăşurării activităţilor economice pentru care este necesară autorizaţia.
(4) În cazul prevăzut la alin. (3), autorităţile/instituţiile publice implicate vor încheia protocoale de colaborare cu ONRC, pentru transmiterea periodică a listei codurilor CAEN care necesită condiţii speciale de autorizare/notificare, precum şi a profesioniştilor având ca obiect de activitate principal sau secundar aceste activităţi, pentru care se va dispune, în încheierea pronunţată de registrator, necesitatea obţinerii acestor autorizaţii sau a notificării, în vederea desfăşurării, în condiţii legale, a activităţii respective.
Cu stima,
Av. Lăncrănjan Ioana