avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 473 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Protecţia consumatorului, ... Factură și somație fără un contract
Discuție deschisă în Protecţia consumatorului, garanţii şi probleme asociate produselor şi serviciilor

Factură și somație fără un contract

Salutare!
O societate comercială mi-a transmis o factură și ulterior, o somație de plată fără ca între noi să fi existat vreodată o relație contractuală ori eu să fi solicitat prestarea de sevicii din partea respectivei societăți.
Desigur, le-am trimis o adresă, imediat după primirea facturii, în care am cerut clarificări și încetarea acestor solicitări, pe adresa de email și pe adresa fizică, cu confirmare de primire. Confirmare recepționată.
Evident, aceasta a fost ignorată și am primit o somație de plată la ~6luni de la acea factură.
Am reușit după mai multe încercări să contactez telefonic, angajați ai acestei companii, care mi-au răspuns că ei nu știu, nu cunosc, nu știu de adresa trimisă de mine, să mai trimit odată și să le las numărul meu de telefon.
Iarăși, evident, nu au revenit.

în fapt, societatea asta este o companie de apă care a primit/cumpărat, nu știu, o rețea de apă administrată în prealabil de UAT.
Contractul cu UAT-ul nu prezuma sau preconiza schimbarea termenilor și condițiilor contractuale cu acceptul implicit.

Din legile pe care le știu, un contract încetează de drept în momentul în care este modificat fără acordul părților.

În lipsa unui contract, societatea respectivă pretinde în continuare prejudicii din partea mea și a ignorat solicitările scrise și verbale înaintate de mine de debranșare și de încetare.
Mai menționez faptul că eu nu am încercat să beneficiez ilegitim de serviciile noului proprietar/administrator al respectivei rețele de apă și m-am auto-debranșat prin închiderea robinetului aflat pe proprietatea privată și am specificat acest lucru și în adresa transmisă către acel furnizor, în momentul în care am aflat de schimbare.

Și ca ultime mențiuni, în relația contractuală cu UAT-ul nu a existat niciodată contorizare cu apometre, serviciul fiind taxat anual, serviciul era util dar nu esențial.

Sfaturi?

Cel mai recent răspuns: BogdanGri , utilizator 13:42, 12 Aprilie 2025
Buna ziua

Din ce ati spus, reteaua de apa locala a trecut din administrarea UAT in cea a unei firme terte.

Fiind vorba de utilitati publice, verificati la primarie conditiile si regulamentul cadru aprobat pt furnizarea acestor servicii si eventual vorbiti cu sociatetea de apa sa va debransati oficial daca nu mai doriti acest serviciu si daca este permis. Inchiderea robinetului de pe proprietatea dvs nu inseamna debransare.

Asa cum este situatia acum riscati sa fiti executat silit pentru neplata.
Păi asta e că de peste un an, aproape doi, tot solicit firmei debranșarea. Verbal, în scris, cu nume, prenume, adresă și semnătură, pe email, pe hârtie A4 semnată olograf și expediat cu confirmare de primire, telefonic și nimic...
Astăzi mi-a închis telefonul în față zicând că o sună altcineva... apel telefonic unde am fost înștiințat de la început că această convorbire este înregistrată...
Ultima modificare: Luni, 7 Aprilie 2025
Sandel223, utilizator
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Normal si firesc este daca ati consumat apa sa o platiti. La noi in oras, daca nu platesti te debranseaza., ca la telefonia mobila. Probabil ca aceasta firma are si un sediu fizic unde puteti merge pentru clarificarea situatiei. Succes!
1 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Reclamati la ANPC, Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice si Primaria UAT.
De curiozitate, dacă vă debranșează, de unde veți mai lua apă?

Alte discuții în legătură

Se pot tăia utilitățile unui chiriaș (persoana juridică) ... DenisaDdd DenisaDdd Se pot tăia utilitățile unui chiriaș (persoana juridică) dacă nu și-a plătit chiria și nici utilitățile de mai bine de 6 luni? Menționez ca acest ... (vezi toată discuția)
Se poate sista furnizarea apei la bloc? david9797 david9797 rog... exista lege care interzice oprirea apei potabile la bloc? sunt restante la bloc.. (vezi toată discuția)
Apa canal ilfov anulare abuziva contracte johnybravo johnybravo Buna ziua Este posibil ca Apa Canal Ilfov sa anuleze/rezilieze contractul individual de furnizare a apei doar pentru ca asa vrea? In conditiile in care ... (vezi toată discuția)