Va multumesc.
In R.I. nu exista asemenea criterii, nici in C.C.M.
Propunerea de reducere a personalului si criteriile, au fost votate intr-o sedinta a Consiliului Local si a devenit hotarire (H.C.L. nr. ?)
Ma intreb daca asemenea criterii si multe altele, pot fi introduse asa peste noapte, fara sa consulte reprezentantul salariatilor si fara sa aduca la cunostinta intregului personal.
legea nr.188/1999
"ART. 99
(1) Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, care se comunică funcţionarului public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri:
a) autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze;
b) autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public;
ART. 107
(1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici avizul privind funcţiile publice în oricare dintre următoarele situaţii:
a) stabilirea de funcţii publice pentru fiecare autoritate şi instituţie publică, în parte, de conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului judeţean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) şi (3);
b) intervenirea unor modificări în structura funcţiilor publice din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice, ca urmare a promovării în clasă şi în grad profesional a funcţionarilor publici;
c) transformarea unei funcţii publice vacante într-o funcţie publică cu o altă denumire sau într-o funcţie publică de nivel inferior ori superior, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru autoritatea sau instituţia publică şi în fondurile bugetare anuale alocate;
d) modificarea calităţii posturilor prin transformarea posturilor ocupate în baza unui contract individual de muncă în funcţii publice, respectiv prin transformarea funcţiilor publice vacante sau ocupate pentru care nu mai sunt prevăzute activităţile cuprinse la art. 2 alin. (1) şi (3) în posturi vacante sau ocupate ce urmează a fi ocupate în baza unui contract individual de muncă;
e) modificarea structurii organizatorice a autorităţii sau instituţiei publice, în cazul în care se modifică structura de funcţii publice;
f) reorganizarea activităţii autorităţii sau instituţiei publice din care a rezultat modificarea structurii sau denumirii unor funcţii publice;
g) înfiinţarea sau desfiinţarea unor funcţii publice;
h) echivalarea funcţiilor publice specifice cu funcţiile publice generale din punctul de vedere al salarizării şi al structurii carierei pe categorii, clase şi grade profesionale.
(2) Avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici este prealabil şi obligatoriu în toate situaţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Autorităţile şi instituţiile publice pot efectua modificări de natura celor prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) o singură dată pe trimestru."
Cu respectarea prevedrilor de mai sus, autoritatea publica, a emis hotararea de consiliu local, prin care, s-a aprobat noua organigrama. In cazul in care postul dvs. s-a desfiintat, nu puteti invoca faptul ca ati fost discriminat.Puteti solicita, autoritatii publice, in conditiile legii nr. 544/2001- privind liberul acces la informatiile de interes public, hotarararea de consiliu local, precum si toate actele care au stat la baza emiterii acesteia. Daca nu exista avizul ANFP, aceasta hotarare, este nula de drept.Nulitatea se constata de catre instanta de contencios administrativ. Daca exista, si este legala, verificati daca atributiile postului dvs. s-au desfiintat. Daca au fost preluate de o alta persoana, atunci, puteti ataca iarasi in contencios aceasta hotarare.
Asa cum prezentati dvs. situatia,teoretic, aveti sanse in instanta....dar, trebuie sa aveti toata documentatia, pentru a sti cum sa va formulati actiunea :)