wiliilie a scris:
Buna ziua!
In cazul chiriasilor, cine plateste asigurarea?:-/
Legea 260/2008
Art. 3. - (1) Începând cu data la care se împlinesc 90 de zile de la data adoptării normelor de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emise în aplicarea prezentei legi,
persoanele fizice şi juridice sunt obligate să îşi asigure împotriva dezastrelor naturale, în condiţiile prezentei legi, toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă, din mediul urban sau rural,
aflate în proprietatea acestora şi înregistrate în evidenţele organelor fiscale.
(2) Obligaţia încheierii contractelor de asigurare a locuinţelor aflate în
proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale revine
persoanelor ori autorităţilor desemnate, în condiţiile legii, să le
administreze.
(3) În cazul în care o locuinţă face obiectul unui
contract de leasing financiar, încheierea contractului de asigurare este în sarcina
locatorului.
(4) În cazul persoanelor fizice beneficiare de
ajutor social, prima obligatorie
se suportă din bugetele locale, pe seama sumelor defalcate din venituri ale bugetului de stat.
(5) În cazul construcţiilor cu destinaţia de locuinţă aflate în
coproprietate, se va încheia câte un contract de asigurare obligatorie pentru fiecare locuinţă în parte. În acest caz, prima de asigurare se va plăti
pe fiecare locuinţă în parte.