avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 691 soluții astăzi
Forum Discuţii contabile şi ... Fiscalitate - Impozit pe profit Un ban cinstit, cât mai mare!
Discuție deschisă în Fiscalitate - Impozit pe profit

Un ban cinstit, cât mai mare!

Un potențial beneficiar al unor servicii pe care aș fi în măsură să i le prestez (redactare, graphic design și editare de planșe ilustrate destinate unei manifestări expoziționale tematice) ar fi de acord să-mi plătească 2.500 RON (eventual, 2.500 RON + TVA). Ajungându-se la discuția asupra modalității de plată, contabila beneficiarului (o instituție de învățământ superior particulară) a declamat tranșant „Numai cu factură și chitanță!“ Subsemnatul, „nefiind“ nici SRL sau SA, nici măcar AF sau PFA (între noi fie vorba, doar faptul că nu aș vrea să-i fac vreo problemă „punctuală acestei guvernări, mă reține de la debutul într-ale somajului... ), nu am cum să i le dau. Subsemnatul nu sunt decât un pic de inginer, care conduce un ONG (asociație), într-al cărui obiect de activitate s-ar (cam) putea încadra prestația în chestiune.
Dacă, pentru eliberarea documentelor solicitate, aș apela la „bunăvoința“ unei firme în funcțiune – potrivit aprecierii unora – ,ar trebui să țin seama el puțin de o reducere cu valoarea impozitului (16%), după cum – potrivit altor păreri –, nu ar fi exclus ca celor 2.500 RON să li se aplice de două ori, succesiv, o ciumpăvire cu 16%. În plus (de fapt, în minus), s-ar cuveni să plătesc ceva și pentru efortul intermediarului.

În concluzie, v-aș ruga să-mi spuneți cum să (încerc) să fac pentru a rămâne cu cât mai mult din suma vehiculată.

Cu mulțumiri!

Try boon!

Cel mai recent răspuns: Magda Staicu , Consultant fiscal 22:19, 21 Martie 2010
Vă foarte mulțumesc pentru recomandare.
Sper să fie de acord și Grivei...

Toate cele mai bune!
Încep prin a preciza că răspunsul anterior i l-am destinat d-lui Iulian Manea.
În continuare, aș vrea să mă scuz pentru încălecarea regulamentului forumului și aș mai fi vrut să vă multum pentru atenționare. Însă, din păcate, eu nu am decât... multa!
Din nefericire, nu-mi reușește nici măcar tentativa de a-mi reciti impardonabilul mesaj, pentru a vedea unde, cum și cât am greșit...

În rest, toane bune & spumoase!
@movimpact:
Initial am dorit sa las mesajul Dvs, stergand numai acel link ...
Din cauza diacriticelor insa, dupa ce am editat mesajul dumneavoastra , textul nu mai era inteligibil si din pacate a trebuit sa-l sterg
In mesajul editat de mine, diacriticele au fost inlocuite cu niste semne ciudate .
De acee am sters tot si va rog , nu mi-o luati in nume de rau
Multumesc
Si pentru Dvs, toate cele bune !
:)

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Activitate economica ong chicachica chicachica Buna ziua. Am si eu citeva probleme. Am un ONG cultural care a incheiat un contract de prestari servicii cu Consiliul Judetean pt asigurarea unei persoane care ... (vezi toată discuția)
Inregistrare venituri ong ralub ralub Buna ziua, Un ONG care tine cursuri de perfectionare pentru angajatii primariilor si a altor institutii publice, si intocmeste facturi cum isi inregistreaza ... (vezi toată discuția)
Impozitare fundatie pt servicii jevelson jevelson Am o fundatie ce presteaza servicii sociale (ingrijire cu cazare pt persoane cu boli in faze terminale) in baza unor contracte. Pentru aceasta in contract sunt ... (vezi toată discuția)