Doresc să cumpăr un teren intravilan, care se afla lângă un teren extravilan pe care îl deţin, dar la care nu am cale de acces. Cumpărând pe cel intravilan îmi asigur şi un teren bun de construit pentru viitor şi cale de acces la cel pe care îl deţin deja.
Problema este că acest teren intravilan a fost al unui domn care a decedat.
Nepoţii au făcut succesiunea, dar se judecă pentru partaj. Partea căreia i-a revenit acest teren (dar şi altele) este nemulţumită că nu a primit nimic dintr-o bucată cu valoare mult de piaţă incomparabil mai mare şi se judecă pentru a obţine o felie şi de acolo. Nu se judecă pentru cel pe care îl doresc eu.
Întrebare:
Nu există nici o cale de a cumpăra terenul care mă interesează fără să mai aştept N ani de zile până îşi încheie ei socotelile în instanţă?
Am întrebat pe cineva la impozite şi taxe şi am înţeles că dacă şi celelalte părţi îşi dau acordul aş putea cumpăra. Este adevărat?
Aş aştepta cu toată plăcerea să se termine procesul dacă aş avea vreun indiciu că anul acesta se termină. Cum abia au ajuns la Curtea de Apel, muşterii sunt în stare să meargă până la ÎCCJ.
În toată tărăşenia asta partea bună este că o rudă comună a lor a fost prieten bun de familie cu ai mei (a decedat persoana). Îi cunosc pe toţi şi poate se învoiesc la târgul ăsta.
Vreau să cumpăr cât mai repede pentru că vând o garsonieră la preţ de criză şi vreau să prind terenul tot la preţ de criză.
Am să discut cu ei despre intabulare.
Astăzi întreb şi un notar ce mă sfătuieşte.
Mă mai gândeam şi la un antecontract cu partea care conform înţelegerilor de până acum urmează să primească acel teren. Dar mă gândesc să nu rămân şi fără bani şi fără teren.
Vă rog să mă mai lămuriţi cu următoarele două lucruri:
1) Cine încasează banii?
Admitem că mă înţeleg cu toţi moştenitorii să cadă la pace pentru lotul care mă interesează pe mine.
Bun! Cine va încasa banii? Îi vor împărţii toţi moştenitorii şi astfel "se dă peste cap tot aranjamentul lor, toată împărţirea" sau îl primeşte numai cel căruia ceilalţi i-au repartizat acest teren, ei fiind doar de acord cu vânzarea?
Lucrul ăsta este important, pentru că dacă ar fi să împartă toţi acest preţ, presupun că cel care acum l-ar avea nu ar fi aşa de interesat. Lui oricum nu i s-a dat cine ştie ce... De ce să împartă cu ceilalţi care oricum "sunt mai ortomani"...
2) Pot cumpăra o parte din cota celui care ar avea terenul?
Al doilea aspect.
Să presupunem că nu se învoiesc cu toţii să îmi vândă mie datorită adversităţii dintre ei sau problemei legate de cine ia banii.
Pot să cumpăr de la cel care îl are în principiu repartizat (nu este ferm, pentru că ieşirea din indiviziune nu este făcută) acel teren? Cum procedez? De individualizat nu îl pot individualiza pentru că nu este încă al său. Cumpăr ce de la el? Un procent din cota de moştenire? Pot face oare referire la acel teren care în principiu în faza de acum este al său? Să admitem că da, ce se întâmplă dacă atunci când termină procesul acel teren îi revine altui moştenitor?