De la 1 ianuarie 2025, pensionarii din România vor beneficia de creșteri ale pensiilor și indemnizațiilor sociale. Valoarea punctului de referință, folosită la calcularea pensiilor, va crește cu 12.1%, ajungând la 91 de lei, iar indemnizația socială pentru pensionari va fi majorată cu 10.4%, atingând 1.415 lei. Citește articolul
Pensionarii care primesc indemnizație socială vor primi aceeași sumă ca-n prezent, respectiv 1.281 de lei, și după 1 septembrie, chiar dacă valoarea rezultată în urma recalculării este mai mică, diferența urmând să vină de la bugetul de stat în astfel de cazuri, potrivit unei clarificări recente a Ministerului Muncii. Citește articolul
Valoarea pensiei minime va crește, de la începutul anului viitor, cu peste 150 de lei și va ajunge la aproape 1.300 de lei, potrivit ordonanței care, pe final de an, a venit cu mai multe măsuri fiscal-bugetare. Citește articolul
Așa cum stabilește legislația momentului, atât pensionarii din sistemul public, cât și cei din sistemul militar pot beneficia, dacă pensiile pe care le primesc sunt foarte mici, de o indemnizație socială pentru pensionari, cunoscută și sub numele de pensie minimă garantată. După cum stabilește o ordonanță oficializată în această săptămână, de luna viitoare se vor majora, cu 14%, atât punctul de pensie, cât și pensia minimă. Citește articolul
Dacă pensiile pe care le primesc sunt foarte mici, pensionarii din sistemul public, dar și din cel militar, pot beneficia, potrivit legislației în vigoare, de o indemnizație socială pentru pensionari. După cum prevede un act normativ oficializat recent, pensiile minime vor rămâne la nivelul actual până la începutul lunii septembrie 2019, urmând ca după această dată să se majoreze. Citește articolul
Indemnizația socială pentru pensionari va fi acordată, de la 1 iulie, astfel încât orice pensionar să primească cel puțin 640 de lei, potrivit unui act normativ publicat anul trecut în Monitorul Oficial. Actualmente, pensia minimă este de 520 de lei, de ea putând beneficia pensionarii din sistemul public și din sistemul militar, indiferent de data pensionării. Citește articolul
Persoanele care au pensii foarte mici și care primesc indemnizație socială (în trecut, aceasta era cunoscută drept pensie minimă garantată) primesc mai mulți bani începând cu luna martie 2017, conform unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. Citește articolul
Indemnizaţia socială pentru pensionari este acordată celor care au pensii sub un anumit nivel stabilit prin lege. Astfel, persoanele cu pensii foarte mici pot să beneficieze de completarea acestora cu bani de la bugetul de stat. În 2009, la momentul introducerii, această indemnizaţie era denumită pensie minimă garantată. Citește articolul