Chiar dacă vor expira, documentele care au fost depuse la instalatori de către cei ce vor să obțină bani de la stat pentru montarea de panouri solare vor fi considerate valabile la reluarea înscrierilor, potrivit unui comunicat recent al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Această prelungire a valabilității documentelor depuse deja este anunțată în contextul în care înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice au fost suspendate, în 10 septembrie, din cauza unor suspiciuni de fraudă. Citește articolul
Înscrierile pentru cei care vor să devină rezerviști voluntari în Armata Română au început pe 10 iulie și se finalizează azi. Au fost disponibile aproximativ 2.200 de posturi de gradați și soldați la nivel național, după cum anunța Ministerul Apărării Naționale (MApN) luna trecută. Citește articolul
Meşteşugarii şi artizanii vor putea beneficia de participarea gratuită la un târg naţional de profil, organizat în Bucureşti la finele lunii, precum şi de bani pentru transport şi cazare, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Printr-un anunţ al Departamentului pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, instituţia a anunţat că înscrierile în acest program au început în această dimineaţă şi se fac online. Citește articolul