Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat deschiderea, în cursul lunii decembrie, a unei sesiuni suplimentare dedicate înființării și modernizării exploatațiior pomicole, în cadrul cărora antreprenorii pot înființa, de asemenea, unele linii de procesare a fructelor, dar și unități de comercializare a produselor obținute. Printre categoriile de beneficiari eligibili se regăsesc și persoanele fizice autorizate (PFA), întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale care pot solicita un sprijin nerambursabil de până la 90% din valoarea eligibilă a investiției. Citește articolul
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește, începând din data de 3 mai, proiecte pentru înființarea sau dezvoltarea plantațiilor pomicole, în cadrul unei sesiuni cu un buget de aproape o sută de milioane de euro. Ajutorul financiar nerambusabil acordat este de 90% din valoarea eligibilă a investiției, fermierii putând aduce, în anumite condiții, o contribuție în natură în cadrul proiectului. Citește articolul