Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Anularea unei decizii de impunere privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) colectată suplimentar, aferentă unui preț încasat în baza unui contract de tranzacție prin care părțile au urmărit să stingă un litigiu în curs, preț încadrat, de organele fiscale, ca fiind contravaloarea unei prestări de servicii, reprezintă un caz de soluționare favorabilă obținut de către specialiștii de la Biriș Goran în cadrul etapei contestației administrative. Astfel, cazul nu a ajuns în instanță, însă decizia a fost dată în contextul particular al speței analizate și nu poate fi considerată, în acest sens, aplicabilă oricărei spețe similare. Citește articolul
Deoarece regulile europene noi de TVA pentru comerțul electronic trebuie aplicate de la 1 iulie 2021 în toate statele UE, Codul fiscal se modifică printr-o ordonanță de urgență apărută aseară în Monitorul Oficial. În esență, se introduc două regimuri speciale de TVA pentru vânzarea de bunuri online (regimul UE și regimul pentru importuri), care pot fi folosite împreună cu ghișeul unic de TVA (One Stop Shop - OSS), o aplicație care simplifică foarte mult activitatea de declarare și plată a TVA-ului. Citește articolul
Zilele acestea aduc termene și obligații de raportare importante pentru companii, pe partea fiscală. Există mai multe aspecte cărora firmele ar trebui să le acorde atenție: de la modificările în domeniul TVA-ului pentru comerț electronic la o nouă etapă de măsuri de relaxare pentru afaceri, începerea demersurilor pentru împărțirea dividendelor interimare aferente trimestrului al doilea din 2021 și altele. Citește articolul
Noi reguli de TVA privind comerțul online urmează să se aplice în UE începând cu data de 1 iulie 2021, iar ghișeul unic de TVA (One Stop Shop - OSS) va juca un „rol principal” pentru companii de la acel moment. Pe scurt, folosirea OSS va simplifica foarte mult activitatea comercianților, motiv pentru care Comisia Europeană (CE) a pus recent la dispoziție informații detaliate despre acest ghișeu unic. Citește articolul
Companiile stabilite în România vor putea folosi, de la 1 iulie 2021, două regimuri speciale de TVA pentru comerțul online, obligațiile declarative și de plată aferente urmând să se facă prin ghișeul unic de TVA (One Stop Shop - OSS) al Fiscului. Chiar dacă vor depune în OSS declarații speciale de TVA, aceste firme vor avea în continuare obligația de a depune declarațiile de TVA prevăzute acum de Codul fiscal. Clarificarea vine în contextul noilor reguli de TVA pentru comerțul electronic, ce sunt impuse la nivelul UE. Citește articolul
Comercianții care sunt scutiți de plata TVA-ului în România vor putea folosi și ei ghișeul unic de TVA (One Stop Shop - OSS), de la 1 iulie 2021, conform specialiștilor. Evident, această opțiune (aplicarea unui regim special de TVA pentru UE) este valabilă dacă firmele respective vând produse în UE pentru care datorează TVA. Această clarificare vine în contextul noilor reguli de TVA pentru comerțul electronic, ce sunt impuse la nivelul UE. Citește articolul
Cota de taxă pe valoarea adăugată (TVA) redusă, de numai 5%, aplicabilă altor produse și servicii, nu se va aplica și livrărilor de lemne pentru populație. Proiectul de lege care prevedea acest lucru a fost respins definitiv astăzi de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională. Astfel, TVA-ul pentru lemnele de foc rămâne 19%. Citește articolul
Companiile stabilite în România vor putea folosi, începând cu data de 1 iulie 2021, două regimuri speciale de TVA pentru comerțul online. În acest sens, pentru a-și simplifica activitatea, firmele vor putea folosi ghișeul unic de TVA (One Stop Shop - OSS) al Fiscului. Măsurile sunt prevăzute de legislația europeană și vor fi transpuse în Codul fiscal prin OUG. Citește articolul
Recent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că dreptul de deducere a TVA-ului se păstrează chiar și în situația în care o firmă intră în procedura falimentului. Astfel, conform specialiștilor, necesitatea modificării legislației fiscale iese complet din discuție, pentru că regulile oricum nu susțineau practica inspectorilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
În urma unor modificări succesive la formularul 300 și la regulile sale de completare, începând cu luna iunie 2021 toate deconturile de TVA ale membrilor unui grup de TVA pot fi depuse direct online, atrag atenția specialiștii. Citește articolul