Cartea de identitate electronică, ce conține o semnătură electronică calificată, va putea fi folosită în raport cu autoritățile statului din ultimul trimestru al anului 2024, cel mai târziu, potrivit unui anunț făcut marți de ministrul cercetării, inovării și digitalizării. În prezent, emiterea buletinelor electronice e posibilă, printr-un proiect pilot, doar în județul Cluj, urmând ca, cel mai probabil, până la finalul anului, toți cei care doresc să poată solicita noul model de act de identitate. Citește articolul
Autoritățile intenționează, printr-un proiect de ordonanță pus în această dimineață în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), să modifice anumite aspecte ce țin de emiterea cărților de identitate, fie ele electronice sau simple. Printre altele, se propune prelungirea valabilității pentru cărțile de identitate eliberate tinerilor și se introduc verificări în teren la cei care solicită schimbarea domiciliului la o anumită adresă. Citește articolul
Cei ce vor să-și stabilească domiciliu sau reședința, adică să fie luați în spațiu sau să obțină viză de flotant, la o adresă nu vor mai putea face asta dacă acolo sunt deja înregistrate peste zece persoane, potrivit unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Astfel, autoritățile vor să reducă și chiar să elimine situațiile în care, pentru a obține anumite avantaje, de cele mai multe ori, posibilitatea de a-și înscrie copiii la o anumită școală, multe persoane își stabilesc, în mod fictiv, domiciliul la o altă adresă decât cea la care locuiesc de fapt. Citește articolul
În 2020, autoritățile au stabilit că noile buletine electronice trebuie să conțină, pe lângă date personale precum numele complet al titularului, sexul, cetățenia ori data sau locul nașterii acestuia, și date biometrice, respectiv imaginea facială și amprentele posesorului. Acum, la mai bine de o lună de la începerea emiterii lor - e adevărat că e vorba despre un proiect-pilot, ce se desfășoară doar la Cluj - Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat joi în dezbatere un proiect de hotărâre, prin care se stabilesc procedurile de colectare a datelor biometrice. Citește articolul
În contextul în care luni a început emiterea de cărți electronice de identitate în județul Cluj, în cadrul unui proiect-pilot desfășurat pe o perioadă de șase luni de Ministerul Afacerilor Interne, vă prezentăm în continuare calendarul buletinului electronic sau, mai exact, tot ce știm până acum despre cum urmează să fie implementat, treptat, în toată țara. După cele șase luni de testare la Cluj, cel mai probabil că, la finele anului viitor, buletinele electronice vor fi accesibile tuturor, urmând ca acestea să devină obligatorii din 2031, potrivit regulamentului Uniunii Europene (UE) care le-a și impus. Citește articolul
Pentru a respecta termenul stabilit printr-un regulament european ce vizează îmbunătățirea securității documentelor de identitate ale cetățenilor Uniunii Europene și a documentelor de ședere emise acestora, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că, începând de azi, se pot emite cărți electronice de identitate. Totuși, nu toți cetățenii români pot cere acest nou tip de document de identitate, deoarece azi a fost lansat doar un proiect-pilot pentru emiterea cărții electronice de identitate, ce se derulează exclusiv în județul Cluj. Citește articolul
Cartea electronică de identitate nu va fi obligatorie, însă cei care vor alege să se legitimeze în continuare printr-o carte simplă de identitate vor putea călători, în cadrul Uniunii Europene (UE), doar în baza pașaportului, după cum a declarat joi Octavian Oprea, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României (ADR). Citește articolul
Cartea electronică de identitate va putea fi folosită, după cum a anunțat luni ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Ciprian Teleman, începând cu luna august a acestui an. Documentul va conține și o semnătură digitală, dar asta nu va implica nicio cheltuială în plus pentru deținătorii de acte de identitate electronice, deoarece statul își va asuma costurile cu aceasta. Citește articolul
Pentru a completa legislația privind viitoarele acte de identitate, fie ele simple ori electronice, și astfel a apropia momentul eliberării efective a lor, autoritățile au oficializat azi un act normativ care stabilește forma și conținutul acestora. Citește articolul
Așa cum stabilește o lege ce vizează modificarea cadrului legal al actelor de identitate și care va intra în vigoare mâine, românii nu vor fi obligați să aibă acte de identitate electronice. De fapt, legislația ne dă posibilitatea de a alege ce tip de act de identitate vrem să folosim: unul simplu sau unul electronic, document ce conține, în cipul încorporat, mai multe date personale decât unul simplu. Citește articolul