Hotararea Curtii - Clauza 4 din acordul-cadru cu privire la munca pe durata determinata

HOTARAREA CURTII (Camera a doua)

13 septembrie 2007(*)

„Directiva 1999/70/CE − Clauza 4 din acordul-cadru cu privire la munca pe durata determinata − Principiul nediscriminarii − Notiunea «conditii de incadrare in munca» − Sporuri pentru vechime in munca − Includere – Motive obiective care justifica o diferenta de tratament – Lipsa”

In cauza C‑307/05,

avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare in temeiul articolului 234 CE, introdusa de Juzgado de lo Social nº 1 de San Sebastián (Spania), prin decizia din 6 iulie 2005, primita la Curte la 4 august 2005, in procedura

Yolanda Del Cerro Alonso

impotriva

Osakidetza-Servicio Vasco de Salud,

CURTEA (Camera a doua),

compusa din domnul C. W. A. Timmermans, presedinte de camera, domnii R. Schintgen (raportor), J. Kluèka, J. Makarczyk si G. Arestis, judecatori,

avocat general: domnul M. Poiares Maduro,

grefier: doamna M. Ferreira, administrator principal,

avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 21 septembrie 2006,

luand in considerare observatiile prezentate:

– pentru doamna Del Cerro Alonso, de A. Angoitia López, abogado,

– pentru Osakidetza-Servicio Vasco de Salud, de R. Navajas Cardenal, abogado,

– pentru guvernul spaniol, de domnul J. Rodríguez Cárcamo, in calitate de agent,

– pentru Irlanda, de domnul D. J. O’Hagan, in calitate de agent, asistat de domnii A. Collins, SC, A. Kerr, BL, F. O’Dubhghaill, BL, M. Heneghan, state’s solicitor, si J. Gormley, advisory counsel,

– pentru guvernul italian, de domnul I. M. Braguglia, in calitate de agent, asistat de domnul M. Massella Ducci Teri, avvocato dello Stato,

– pentru guvernul Regatului Unit, de doamna T. Harris, in calitate de agent, asistata de domnul T. Ward si de doamna K. Smith, barristers,

– pentru Comisia Comunitatilor Europene, de domnii M. van Beek si R. Vidal Puig, in calitate de agenti,

dupa ascultarea concluziilor avocatului general la sedinta din 10 ianuarie 2007,

pronunta prezenta

Hotarare 

Nota AvocatNet:
Numai legislatia europeana din editia printata a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene poate fi considerata autentica.

#PAGEBREAK#
1 Cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare priveste interpretarea clauzei 4 punctul (1) din acordul-cadru privind munca pe durata determinata, incheiat la 18 martie 1999 (denumit in continuare „acordul-cadru”), prevazut in anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durata determinata, incheiat intre CES, UNICE si CEEP (JO L 175, p. 43, Editie speciala, 05/vol. 5, p. 129).

2 Aceasta cerere a fost prezentata in cadrul unui litigiu intre doamna Del Cerro Alonso si angajatorul acesteia, Osakidetza-Servicio Vasco de Salud (denumit in continuare „Osakidetza”), privind acordarea sporurilor pentru vechime in munca.

Cadrul juridic

Reglementarea comunitara

3 Potrivit clauzei 1 din acordul-cadru, obiectivul acestuia „este:

(a) imbunatatirea calitatii muncii pe durata determinata, asigurand aplicarea principiului nediscriminarii;

(b) stabilirea unui cadru pentru impiedicarea abuzurilor care pot rezulta din folosirea raporturilor sau contractelor de munca pe durata determinata succesive.”

4 Clauza 2 punctul (1), din acordul-cadru prevede:

„Prezentul acord se aplica in cazul lucratorilor pe durata determinata, care au un contract de munca sau un raport de munca, definite in legislatia, conventiile colective sau practicile in vigoare in fiecare stat membru.”

5 Conform clauzei 3 din acordul-cadru:

„(1) In sensul prezentului acord, «lucrator pe durata determinata» reprezinta o persoana care are un contract sau un raport de munca pe durata determinata, incheiate direct intre angajator si lucrator, in care incetarea contractului sau a raportului de munca este determinata de conditii obiective, cum ar fi implinirea termenului, indeplinirea unei sarcini determinate sau producerea unui eveniment determinat.

(2) In sensul prezentului acord, termenul «lucrator pe durata nedeterminata comparabil» desemneaza un lucrator care are un contract sau un raport de munca pe durata nedeterminata, in cadrul aceleiasi institutii, cu aceeasi munca sau ocupatie, tinandu-se seama de calificare sau competente. […]”

6 Clauza 4 punctul (1) din acordul-cadru prevede:

„In ceea ce priveste conditiile de incadrare in munca, angajatii cu contract pe durata determinata nu sunt tratati intr-un mod mai putin favorabil decat lucratorii cu contract pe durata nedeterminata comparabili, numai pentru ca acestia au un contract sau un raport de munca pe durata determinata, cu exceptia cazului in care tratamentul diferentiat este justificat de motive obiective.”

Reglementarea nationala

7 Reglementarea de baza aplicabila personalului statutar din sistemul spaniol de sanatate este cuprinsa in Legea nr. 55/2003 privind statutul-cadru al personalului statutar din serviciile de sanatate (Ley 55/2003 del Estatuto Marco del personal estatutario de los servicios de salud) din 16 decembrie 2003 (BOE nr. 301, din 17 decembrie 2003, p. 44742).

8 Astfel cum rezulta din articolul 1 din Legea 55/2003, aceasta din urma are in vedere stabilirea regulilor de baza privind regimul special al functionarilor publici aplicabil personalului statutar din serviciile care compun sistemul national de sanatate.

9 Articolul 2 alineatul 1 din Legea 55/2003 prevede:

„Prezenta lege se aplica personalului statutar angajat in centrele sau institutiile sanitare ale serviciilor de sanatate din cadrul comunitatilor autonome, ori in centrele si serviciile sanitare ale administratiei generale de stat.”

10 La articolul 8 si la articolul 9, Legea 55/2003 distinge intre „personalul statutar permanent” si „personalul statutar temporar”.

11 Articolul 41 alineatul 1 din Legea 55/2003 prevede ca „sistemul de remunerare al personalului statutar este compus din remuneratiile de baza si remuneratiile suplimentare”. In conformitate cu articolul 42 alineatul 1 din aceeasi lege, remuneratiile de baza cuprind salariul, indemnizatiile speciale si primele trienale, acestea din urma fiind acordate pentru fiecare perioada de trei ani petrecuta in serviciu.

12 Articolul 44 din Legea 55/2003 prevede:

„Personalului statutar temporar i se acorda totalitatea remuneratiilor de baza si a remuneratiilor suplimentare care, in cadrul serviciului de sanatate respectiv, corespund postului ocupat, cu exceptia primelor trienale.”

13 In comunitatea autonoma Tara Bascilor, reglementarea de baza aplicabila functionarilor statutari a fost pusa in aplicare prin intermediul Decretului 231/2000 de aprobare a Acordului privind reglementarea conditiilor de munca ale personalului din cadrul Osakidetza-Servicio Vasco de Salud (Decreto 231/2000, de 21 de noviembre, por el que se aprueba el Acuerdo regulador de las condiciones de trabajo del personal de Osakidetza-Servicio Vasco de Salud) din 21 noiembrie 2000 (BOPV nr. 234, din 7 decembrie 2000, p. 21912). Articolul 74 din Acordul privind reglementarea conditiilor de munca ale personalului din cadrul Osakidetza, anexat decretului sus-mentionat, prevede ca, pentru a-i fi acordate primele trienale, angajatul trebuie sa apartina categoriei „personalului statutar permanent”.

Litigiul din actiunea principala si intrebarile preliminare

14 Din dosarul remis Curtii de catre instanta de trimitere rezulta ca doamna Del Cerro Alonso a lucrat, in perioada 1 februarie 1990-30 iunie 2004, pe durata a peste doisprezece ani, in calitate de asistent administrativ, in diferite spitale din cadrul sistemului sanitar public din Tara Bascilor si ca a facut parte, in toata aceasta perioada, din „personalul statutar temporar”.

15 In urma promovarii examenelor de selectie corespunzatoare, doamna Del Cerro Alonso ocupa, incepand cu 1 iulie 2004, un post de asistent administrativ intr-un spital din cadrul sistemului de sanatate publica din Tara Bascilor, in calitate de membru al „personalului statutar permanent”.
#PAGEBREAK#
16 La 7 iulie 2004, reclamanta a solicitat recunoasterea celor doisprezece ani in serviciu efectuati anterior, reprezentand echivalentul a patru prime trienale. Angajatorul acesteia, Osakidetza, a admis cererea si a stabilit vechimea sa in munca incepand cu data de 17 aprilie 1992. Remuneratia doamnei Del Cerro Alonso a fost, prin urmare, sporita cu valoarea a patru prime trienale, incepand cu 1 iulie 2004, data titularizarii sale.

17 La 12 noiembrie 2004, doamna Del Cerro Alonso a introdus o noua cerere in scopul obtinerii platii primelor trienale corespunzatoare anului care a precedat titularizarea sa, prime a caror valoare se ridica la suma de 1 167,94 euro. Petenta s-a bazat, in acest sens, pe cea de a treia prevedere aditionala din Decretul regal 1181/1989 de adoptare a normelor de aplicare a Legii 70/1978 din 26 decembrie privind recunoasterea serviciilor efectuate in prealabil in cadrul administratiei publice de catre personalul din Institutul National pentru Sanatate (Real Decreto 1181/1989 por el que se dictan normas de aplicación de la Ley 70/1978, de 26 de diciembre, de Reconocimiento de servicios previos en la Administración Pública al personal estatutario del Instituto Nacional de la Salud) din 29 septembrie 1989 (BOE nr. 237, din 3 octombrie 1989, p. 30952), care prevede ca beneficiile economice rezultand din recunoasterea vechimii in munca pot fi extinse cu caracter retroactiv la perioada de un an care preceda cererea de recunoastere a serviciilor efectuate anterior.

18 Intrucat nu s-a formulat un raspuns la cererea mentionata, reclamanta a sesizat instanta de trimitere sustinand, in esenta, ca refuzul de a-i acorda cu caracter retroactiv beneficiile economice rezultand din recunoasterea vechimii in munca reprezinta o discriminare a „personalului statutar temporar” in raport cu „personalul statutar permanent”.

19 Osakidetza se opune acestei cereri, sustinand ca Decretul nr. 231/2000 prevede, drept conditie indispensabila pentru obtinerea primelor trienale, ca persoana in cauza sa aiba calitatea de „personal statutar permanent”. Dat fiind ca doamna Del Cerro Alonso nu a dobandit aceasta calitate decat la 1 iulie 2004, nu ar putea beneficia de primele amintite decat incepand cu acea data.

20 Instanta de trimitere se intreaba daca reclamanta din actiunea principala ar putea beneficia, in temeiul principiului nediscriminarii enuntat de clauza 4 punctul (1) din acordul-cadru, de o solutie mai favorabila decat cea care rezulta din aplicarea dreptului national.

21 In aceasta privinta, este totusi relevant sa se determine daca notiunea „conditii de incadrare in munca”, in sensul clauzei mentionate, include remuneratia primita de un lucrator.

22 Mai mult, instanta de trimitere exprima reticente in privinta posibilitatii ca o diferenta de tratament intre „personalul statutar temporar” si „personalul statutar permanent”, intrucat este prevazuta de un text de lege sau de un acord intre parteneri sociali, sa reprezinte un „motiv obiectiv”, in sensul clauzei mentionate din acordul-cadru.

23 In aceste conditii, Juzgado de lo Social n° 1 de San Sebastián a hotarat sa suspende procedura si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:

„1) Atunci cand Directiva 1999/70/CE prevede ca lucratorii pe durata determinata nu sunt tratati intr-un mod mai putin favorabil decat lucratorii pe durata nedeterminata, aceasta are in vedere deopotriva si conditiile economice?

In cazul unui raspuns afirmativ:

2) Faptul ca articolul 44 din Legea 55/2003 […] prevede ca nu poate fi obtinut suplimentul economic asociat vechimii in munca acordat lucratorilor pe durata nedeterminata reprezinta un motiv obiectiv suficient?

3) Acordurile incheiate intre reprezentantii sindicali ai personalului si administratie constituie motive obiective suficiente pentru neacordarea catre personalul temporar a suplimentului economic asociat vechimii in munca?”
#PAGEBREAK#
Cu privire la intrebarile preliminare

Observatii preliminare

24 In vederea formularii unui raspuns pertinent la intrebarile adresate de instanta de trimitere, este necesar a se verifica, in prealabil, daca un lucrator precum reclamanta din actiunea principala face parte din domeniile specifice de aplicare a Directivei 1999/70 si a acordului-cadru.

25 In aceasta privinta, Curtea s-a pronuntat deja in sensul ca rezulta atat din cuprinsul Directivei 1999/70 si al acordului-cadru, cat si din structura si finalitatea acestora ca prevederile cuprinse de acestea se pot aplica contractelor si raporturilor de munca pe durata determinata incheiate cu autoritati publice si alte organe ale sectorului public (hotararea din 4 iulie 2006, Adeneler si altii, C‑212/04, Rec., p. I-6057, punctele 54‑57, precum si hotararile din 7 septembrie 2006, Marrosu si Sardino, C-53/04, Rec., p. I‑7213, punctele 40-43, si hotararea Vassallo, C‑180/04, Rec., p. I-7251, punctele 32-35).

26 Trebuie adaugat faptul ca, asa cum rezulta din clauza 1 din acordul‑cadru, obiectul acestuia consta nu numai in stabilirea unui cadru pentru impiedicarea abuzurilor care pot rezulta din folosirea raporturilor sau contractelor de munca pe durata determinata succesive, ci si in asigurarea aplicarii principiului nediscriminarii in ceea ce priveste munca pe durata determinata.

27 Astfel, avand in vedere importanta principiilor egalitatii de tratament si nediscriminarii, care fac parte din categoria principiilor generale ale dreptului comunitar, dispozitiilor prevazute de Directiva 1999/70 si de acordul-cadru in scopul garantarii pentru lucratorii pe durata determinata a beneficiului acelorasi avantaje precum cele ce revin lucratorilor pe durata nedeterminata comparabili, cu exceptia cazului in care un tratament diferentiat se justifica prin motive obiective, trebuie sa li se recunoasca un domeniu de aplicare general, dat fiind ca acestea reprezinta reguli de drept social comunitar de importanta deosebita, de care trebuie sa beneficieze fiecare lucrator, in calitatea acestora de cerinte minime de protectie.

28 In consecinta, Directiva 1999/70 si acordul-cadru sunt aplicabile tuturor lucratorilor care efectueaza servicii remunerate in cadrul unui raport de munca pe durata determinata incheiat cu angajatorul lor.

29 Simpla circumstanta ca un loc de munca este calificat drept „statutar”, potrivit dreptului national, si detine anumite caracteristici specifice functiei publice in statul membru in cauza este irelevanta in aceasta privinta, fiind pasibila a periclita in mod grav efectul util al Directivei 1999/70 si acela al acordului-cadru, precum si aplicarea uniforma a acestora in statele membre, atata vreme cat le rezerva acestora din urma posibilitatea de a exclude in mod discretionar anumite categorii de persoane de la acordarea beneficiului protectiei oferite prin aceste instrumente comunitare (a se vedea, prin analogie, hotararea din 9 septembrie 2003, Jaeger, C‑151/02, Rec., p. I-8389, punctele 58 si 59, precum si hotararea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer si altii, C-397/01-C‑403/01, Rec., p. I-8835, punctul 99). Astfel cum rezulta nu numai din articolul 249 al treilea paragraf CE, dar si din articolul 2 primul paragraf din Directiva 1999/70, in lumina considerentului 17 al acestei directive, statele membre sunt, intr-adevar, obligate sa garanteze obtinerea rezultatului impus de dreptul comunitar (a se vedea hotararea Adeneler si altii, citata anterior, punctul 68).

30 Dat fiind ca este recunoscut faptul ca doamna Del Cerro Alonso a lucrat timp de peste doisprezece ani in diferite spitale din cadrul sistemului de sanatate publica din Tara Bascilor in calitate de membru al personalului temporar si ca, in plus, actiunea principala priveste compararea unui membru al personalului statutar temporar cu un membru al personalului statutar permanent, reclamanta in cauza principala este acoperita de domeniile de aplicare a Directivei 1999/70 si a acordului-cadru.
#PAGEBREAK#
Cu privire la prima intrebare

31 Prin intermediul primei sale intrebari, instanta de trimitere doreste, in esenta, sa afle daca notiunea „conditii de incadrare in munca” prevazuta de clauza 4 punctul (1) din acordul-cadru trebuie interpretata in sensul ca poate reprezenta temeiul unei cereri de tipul celei din actiunea principala, care urmareste atribuirea catre un lucrator pe durata determinata a unui spor pentru vechime in munca rezervat prin prevederile de drept national exclusiv lucratorilor pe durata nedeterminata.

32 Guvernul spaniol, Irlanda si Guvernul Marii Britanii sustin ca se impune formularea unui raspuns negativ la aceasta intrebare, in considerarea cuprinsului articolului 137 alineatul (5) CE, asa cum este acesta interpretat prin hotararea din 1 decembrie 2005, Dellas si altii (C-14/04, Rec., p. I-10253, punctul 39).

33 Trebuie constatat, de la bun inceput, faptul ca, la adoptarea Directivei 1999/70 privind aplicarea acordului-cadru, Consiliul Uniunii Europene s-a bazat pe articolul 139 alineatul (2) CE, care prevede ca acordurile incheiate la nivel comunitar sunt puse in aplicare in domeniile aflate sub incidenta articolului 137 CE.

34 Articolul 137 alineatul (1) litera (b) CE enumera „conditiile de munca” intre domeniile pentru care articolul 137 alineatul (2) CE abiliteaza Consiliul sa adopte, prin intermediul directivelor, recomandari minime in vederea indeplinirii obiectivelor urmarite de articolul 136 CE, inclusiv a celor privind imbunatatirea conditiilor de viata si de munca ale lucratorilor, precum si asigurarea unei protectii sociale corespunzatoare a acestora.

35 Cu toate acestea, potrivit alineatului (5) al aceluiasi articol, dispozitiile articolului 137 CE „nu se aplica remuneratiilor, dreptului de asociere, dreptului la greva, si nici dreptului la lock-out”.

36 Sub acest aspect, trebuie amintit, in primul rand, faptul ca, potrivit clauzei 1 litera (a) din acordul-cadru, obiectul acestuia consta in „imbunatatirea calitatii muncii pe durata determinata, asigurand aplicarea principiului nediscriminarii”. Totodata, preambulul acordului‑cadru prevede ca acesta „ilustreaza disponibilitatea partenerilor sociali de a stabili un cadru general pentru asigurarea egalitatii de tratament pentru lucratorii cu contract de munca pe durata determinata, protejandu-i impotriva discriminarii”. Cel de al 14-lea considerent al Directivei 1999/70 mentioneaza, in acest sens, ca obiectivul acordului-cadru consta, in primul rand, in imbunatatirea calitatii muncii pe durata determinata prin stabilirea unor cerinte minime de natura a garanta aplicarea principiului nediscriminarii.

37 Rezulta deci ca acordul-cadru urmareste aplicarea principiului nediscriminarii in privinta lucratorilor pe durata determinata, pentru a impiedica, astfel, posibilitatea ca un raport de munca de aceasta natura sa fie utilizat de un angajator pentru a-i priva pe acesti lucratori de drepturile recunoscute lucratorilor pe durata nedeterminata.

38 Or, acest principiu al dreptului social comunitar nu poate fi interpretat de o maniera restrictiva.

39 In al doilea rand, avand in vedere faptul ca alineatul (5) al articolului 137 CE reprezinta o derogare de la prevederile alineatelor (1)‑(4) ale aceluiasi articol, domeniile mentionate de acest alineat trebuie sa faca obiectul unei interpretari restrictive, pentru a nu afecta in mod necuvenit domeniul de aplicare a alineatelor (1)‑(4) si pentru a nu periclita obiectivele urmarite de articolul 136 CE.

40 In ceea ce priveste in mod special exceptia referitoare la „remuneratii” mentionata la articolul 137 alineatul (5) CE, aceasta isi gaseste justificarea in faptul ca stabilirea nivelului salariilor face parte din autonomia contractuala a partenerilor sociali la nivel national, precum si din competenta statelor membre in materia respectiva. In aceste conditii, avandu-se in vedere stadiul actual al dreptului comunitar, s‑a considerat adecvata excluderea determinarii nivelului salariilor din cadrul domeniilor supuse armonizarii in temeiul articolelor 136 CE si urmatoarele.
#PAGEBREAK#
41 Cu toate acestea, exceptia mentionata nu poate fi extinsa la orice aspect care prezinta o legatura oarecare cu remunerarea, fara ca prin aceasta sa se goleasca de o parte esentiala a continutului specific anumite domenii avute in vedere de articolul 137 alineatul (1) CE.

42 Rezulta, astfel, ca derogarea cuprinsa de articolul 137 alineatul (5) CE nu poate impiedica un lucrator pe durata determinata sa solicite, in temeiul principiului nediscriminarii, beneficiul unei conditii de incadrare in munca recunoscute exclusiv lucratorilor pe durata nedeterminata, chiar daca aplicarea acestui principiu presupune plata unei remuneratii diferentiate.

43 Contrar sustinerilor guvernului spaniol, ale Irlandei si ale Guvernului Marii Britanii, interpretarea prezentata mai sus nu este in dezacord cu jurisprudenta Curtii, potrivit careia, in cazul remuneratiilor, nu pot fi aplicate recomandarile minime pe care Consiliul le poate adopta, prin intermediul directivelor, in temeiul articolului 137 CE (a se vedea hotararea Dellas si altii, citata anterior, punctul 39), astfel incat Directiva 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru (JO L 307, p. 18) nu se aplica remuneratiei lucratorilor (a se vedea hotararea Dellas si altii, citata anterior, punctul 38, si ordonanta din 11 ianuarie 2007, Vorel, C‑437/05, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 32).

44 Rezulta, intr-adevar, in mod clar din contextul in care au fost formulate considerentele hotararii Dellas si altii, citata anterior, precum si ale ordonantei Vorel, citata anterior, ca, in cauzele in care au fost pronuntate aceste hotarari, a fost ridicata problema efectului pe care interpretarea notiunilor „timp de lucru” si „timp de repaus”, in sensul Directivei 93/104, l-ar putea avea asupra „nivelului” remuneratiilor primite de lucratorii care efectueaza servicii de garda (a se vedea hotararea Dellas si altii, citata anterior, punctele 37 si 38, precum si ordonanta Vorel, citata anterior, punctul 32).

45 Prin urmare, decizia Curtii de a considera, in aceasta privinta, ca, in stadiul actual al dezvoltarii dreptului comunitar, modalitatile de remunerare a perioadelor de garda nu sunt susceptibile a face obiectul unei armonizari, este in deplina conformitate cu interpretarea derogarii cuprinse la articolul 137 alineatul (5) CE, consacrata la punctele 41 si 42 din prezenta hotarare. Instantele nationale raman, intr-adevar, singurele competente sa stabileasca nivelul salariilor si pe cel al indemnizatiilor datorate cu acest titlu fiecarui lucrator, avand in vedere faptul ca Directiva 93/104 nu se opune, in principiu, stabilirii de catre statele membre a unei reglementari care, in privinta serviciului de garda efectuat de lucrator la locul de munca, prevede o remuneratie diferita pentru perioadele in cursul carora prestatiile in munca sunt efectiv realizate fata de cea pentru perioadele pe parcursul carora nicio munca nu este prestata efectiv (a se vedea ordonanta Vorel, citata anterior, punctele 35 si 36).

46 Or, pentru identitate de ratiune, stabilirea nivelului diferitelor elemente constitutive ale remuneratiei unui lucrator, precum reclamanta din actiunea principala, ramane in mod incontestabil de competenta instantelor abilitate din diferitele state membre. Totusi, nu acesta este obiectul litigiului aflat pe rolul instantei de trimitere.

47 In schimb, asa cum a fost mentionat deja la punctele 44 si 45 din prezenta hotarare, intrebarea daca, in aplicarea principiului nediscriminarii, enuntat de clauza 4 punctul (1) din acordul-cadru, unul dintre elementele constitutive ale remuneratiei trebuie, ca si conditie de incadrare in munca, sa fie acordat unui lucrator pe durata determinata in acelasi mod ca si unui lucrator pe durata nedeterminata, intra in domeniul de aplicare a articolului 137 alineatul (1) litera (b) CE si, in consecinta, a Directivei 1999/70, precum si a acordului-cadru incheiat in aceasta baza juridica.

48 In aceste conditii, este necesar sa se raspunda la prima intrebare adresata ca notiunea „conditii de incadrare in munca”, avuta in vedere de clauza 4 punctul (1) din acordul-cadru, trebuie interpretata in sensul ca aceasta poate servi drept temei pentru o cerere de tipul celei din actiunea principala, care urmareste acordarea catre un lucrator pe durata determinata a unui spor pentru vechime in munca rezervat prin prevederile de drept national exclusiv lucratorilor pe durata nedeterminata.

Cu privire la cea de a doua si cea de a treia intrebare

49 Aceste intrebari privesc, in esenta, interpretarea notiunii „motive obiective” care, potrivit clauzei 4 punctul (1) din acordul-cadru, permit justificarea unui tratament diferit al lucratorilor pe durata determinata fata de cel acordat lucratorilor pe durata nedeterminata.

50 Instanta de trimitere intreaba, mai exact, daca este susceptibila sa reprezinte un astfel de motiv obiectiv simpla circumstanta ca diferenta de tratament care exista in cazul de fata intre lucratorii pe durata determinata si cei pe durata nedeterminata, in ceea ce priveste sporul pentru vechime in munca, este prevazuta de o lege sau de un acord incheiat intre reprezentantii sindicali ai personalului si administratie.

51 In aceste conditii, este necesar ca intrebarea a doua si cea de a treia sa fie examinate simultan.

52 Este important a reaminti, in aceasta privinta, faptul ca, anterior, Curtea a fost chemata sa se pronunte asupra unei intrebari similare referitoare la aceeasi notiune „motive obiective”, care, potrivit clauzei 5 punctul (1) litera (a) din acordul‑cadru, justifica reinnoirea contractelor sau raporturilor de munca pe durata determinata succesive.

53 Intr-adevar, Curtea a apreciat ca notiunea „motive obiective” sus‑mentionata trebuie inteleasa ca avand in vedere circumstante precise si concrete ce caracterizeaza o activitate determinata si care, astfel, sunt in masura sa justifice, in acel context specific, utilizarea contractelor de munca pe durata determinata succesive. Aceste circumstante pot rezulta, cu precadere, din natura specifica a atributiilor pentru indeplinirea carora au fost incheiate aceste contracte, din caracteristicile inerente ale acestor atributii, sau, dupa caz, din urmarirea unui obiectiv legitim de politica sociala de catre un stat membru (a se vedea hotararea Adeneler si altii, citata anterior, punctele 69 si 70).

54 In schimb insa, o prevedere nationala care doar autorizeaza, de o maniera generala si abstracta, printr-o norma legislativa sau administrativa, incheierea de contracte de munca pe durata determinata succesive nu ar fi conforma cu exigente de natura celor mentionate la punctul precedent (a se vedea hotararea Adeneler si altii, citata anterior, punctul 71).

55 Mai exact, recurgerea la contracte de munca pe durata determinata exclusiv in temeiul unei astfel de dispozitii generale, fara legatura cu continutul concret al activitatii in cauza, nu permite identificarea unor criterii obiective si transparente pentru a se verifica daca reinnoirea unor astfel de contracte raspunde, in fapt, unor necesitati reale, daca este in masura sa asigure indeplinirea obiectivului urmarit si daca este necesara in acest scop (a se vedea hotararea Adeneler si altii, citata anterior, punctul 74).
#PAGEBREAK#
56 Or, aceeasi interpretare se impune, prin analogie, si in privinta notiunii identice „motive obiective”, in sensul clauzei 4 punctul (1) din acordul-cadru.

57 In aceste conditii, notiunea in cauza trebuie interpretata in sensul ca nu permite justificarea unei diferente de tratament intre lucratorii pe durata determinata si cei pe durata nedeterminata, prin faptul ca aceasta diferentiere este prevazuta de o norma generala si abstracta de drept intern, cum ar fi o lege sau o conventie colectiva.

58 Dimpotriva, notiunea amintita impune ca inegalitatea de tratament in cauza sa fie justificata de existenta unor elemente precise si concrete, ce caracterizeaza conditia de incadrare in munca despre care este vorba, in contextul specific in care se situeaza aceasta si in temeiul unor criterii obiective si transparente, pentru a verifica daca aceasta inegalitate de tratament raspunde unei necesitati reale, daca este susceptibila a asigura indeplinirea obiectivului urmarit si daca este necesara pentru realizarea acestui scop.

59 In consecinta, este necesar sa se raspunda la cea de a doua, respectiv, la cea de a treia intrebare ca se impune interpretarea clauzei 4 punctul (1) din acordul-cadru in sensul ca aceasta se opune instituirii unei diferente de tratament intre lucratorii pe durata determinata si cei pe durata nedeterminata, justificata exclusiv prin circumstanta ca este prevazuta de o norma legislativa sau administrativa a unui stat membru ori intr-o conventie colectiva incheiata intre reprezentantii sindicali ai personalului si angajatorul in cauza.

Cu privire la cheltuielile de judecata

60 Intrucat procedura are, in raport cu partile din actiunea principala, caracterul unui incident invocat in fata instantei de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a depune observatii in fata Curtii, altele decat cele ale partilor, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declara:

1) Notiunea „conditii de incadrare in munca” avuta in vedere de clauza 4 punctul (1) din acordul-cadru cu privire la munca pe durata determinata, incheiat la 18 martie 1999, prevazut in anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durata determinata, incheiat intre CES, UNICE si CEEP, trebuie interpretata in sensul ca aceasta poate servi drept temei pentru o cerere de tipul celei din actiunea principala, care urmareste acordarea catre un lucrator pe durata determinata a unui spor pentru vechime in munca rezervat prin prevederile de drept national exclusiv lucratorilor pe durata nedeterminata.

2) Clauza 4 punctul (1) din acordul-cadru trebuie interpretata in sensul ca aceasta se opune instituirii unei diferente de tratament intre lucratorii pe durata determinata si cei pe durata nedeterminata, justificata exclusiv prin circumstanta ca este prevazuta de o norma legislativa sau administrativa a unui stat membru ori intr-o conventie colectiva incheiata intre reprezentantii sindicali ai personalului si angajatorul in cauza.

Semnaturi


--------------------------------------------------------------------------------

* Limba de procedura: spaniola.