ACCES GRATUIT
Sef sau prieten? Importanta unei relatii profesionale bine definite
Ca manager, avantajul de a avea prieteni printre angajati este acela de a avea o relatie puternica si pozitiva cu fiecare dintre ei. Intelegeti ce ii motiveaza, pentru ca le stiti interesele, scopurile in viata. De asemenea, angajatii care o legatura puternica cu de managerul vor sta cu mai multa placere peste program si vor fi mai loiali fata de companie.
Articolul continuă mai jos
Totusi, pentru a fi un bun manager, trebuie sa fiti atent la detaliile care definesc distinct granita dintre dumneavoastra si personal. Pentru a mentine respectul angajatilor, va trebui sa fiti direct in legatura cu natura relatiei de business. Aceasta inseamna sa le expuneti clar asteptarile si scopurile dumneavoastra, modul in care ei va pot ajuta sa le indepliniti, si pe ce se pot baza in ceea ce va priveste. Comunicand aceste lucruri, evitati riscul ca un angajat sa interpreteze gresit relatia de prietenie si sa se comporte intr-un mod neprofesional.
Una dintre cele mai grave greseli pe care le poate face un manager este de a favoriza anumiti angajati la locul de munca. Ceilalti membri ai personalului isi vor pierde increderea, iar productivitatea va avea de suferit. Daca nu sunteti sigur ca faceti favoritisme, ganditi-va cat de mult va place fiecare angajat; daca comportamentul dumneavoastra este corelat mai mult cu sentimentele personale decat cu performantele fiecarui angajat, acesta este primul semnal de alarma.
Indiferent de cat de apropiati va sunt prietenii la birou, va trebui sa rezistati tentatiei de a le dezvalui secretele organizatiei. Informatii confidentiale ca salarii, decizii de angajare, concediere sau promovare, cat si situatia financiara nu trebuie niciodata dezvaluite atunci cand socializati cu angajatii, caci veti pierde din credibilitate.
Pot exista si situatii neplacute in care un angajat prieten nu se ridica la nivelul asteptarilor dumneavoastra. Este greu sa faceti fata situatiei, insa, pentru binele companiei, va trebui sa luati atitudine, deoarece comportamentul acestui angajat va afecta gradul de motivare al celorlalti, deadline-urile, si, cel mai important - relatiile cu clientii. In acest caz, va trebui sa fiti in primul rand sef, si apoi prieten. Daca puteti ajuta angajatul sa redevina un membru productiv al echipei, nu ezitati. Daca nu, va trebui sa il concediati inainte de a produce mai multe pagube.
Nu va prefaceti. Este posibil sa doriti sa fiti prieten cu toti angajatii, deoarece considerati ca acest lucru va va intari echipa. Unele cursuri de management pun accent pe faptul ca managerii ar trebui sa se intereseze de viata personala a angajatilor, de exemplu familie, copii, planuri de vacanta etc.; aceste eforturi se pot intoarce insa impotriva dumneavoastra daca veti fi considerat a fi nesincer. Este bine sa puneti ocazional intrebari personale membrilor echipei dumneavoastra, dar nu exagerati: dureaza mult timp pana cunosti o persoana.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)