Statul California inainteaza actiune in justitie impotriva guvernului american, din cauza standardelor privind emisiile de gaze poluante pentru masini si camionete.
Guvernatorul statului California, Arnold Schwarzenegger, a spus ca actionarea in judecata a Agentiei de Protectie a Mediului are loc in cadrul incercarii de a pune in practica legislatia anti-poluare menita sa combata incalzirea globala.
Statul California cere o derogare de la prevederile legii federale pentru a putea folosi propriile sale standarde anti-poluare.
California doreste sa impuna reglementari mai dure producatorilor de masini ca sa reduca emisiile de gaze poluante.
Derogare
In 2005 ani statul condus de guvernatorul Schwarzenegger a cerut o derogare de la legea federala. Guvernul federal este cel care stabileste standardele la nivel national in ceea ce priveste poluarea aerului.
Dar California are un statut unic, in baza asa numitei legi a Aerului Curat, prin care poate aplica propriile sale reglementari, daca primeste aprobare sa faca acest lucru.
Insa pâna acum de la Washington nu a venit nici un fel de decizie. Guvernatorul Californiei spune ca singura optiune a statului este un proces.
"Aceasta actiune va arata lumii ca America este hotarâta sa lupte impotriva incalzirii globale, iar in California va fi redusa dependenta noastra de petrolul strain, va fi sporita eficienta combustibilului si va ajuta la purificarea aerului", a spus guvernatorul Californiei.
Arnold Schwarzenegger a adaugat: "Washingtonul nu are nici un temei legal sa ni se impotriveasca sau sa ignore vointa a zeci de milioane de oameni din America."
Scopul legislatiei californiene este de a reduce emisiile de gaze poluante, pâna in 2020, cu 25 la suta.
Alte 11 state vor sa faca la fel si ar putea intenta propriile lor actiuni in justitie impotriva guvernului federal.
Legea i-ar putea forta pe producatorii de automobile sa fabrice vehicole mai eficiente.
Dupa cum relateaza corespondentul BBC la Los Angeles, e o initiativa care va duce probabil la scumpirea pretului unor masini si i-ar putea sili pe producatori sa nu mai fabrice unele camionete si masini 4X4.
Acest tipuri de autovehicole au fost criticate pentru consumul mare de combustibil.
Comentarii articol (0)