Autor: Serban Semeniuc
Concediul de maternitate
Angajatele asigurate in sistemul public de asigurari sociale, domiciliate sau rezidente in Romania, au dreptul la maximum 126 de zile calendaristice de concediu maternal: 63 de zile inainte de nastere si 63 de zile dupa nastere. Zilele de concediu pot fi compensate intre cele doua perioade pe baza recomandarilor medicale si a optiunii angajatei. Concediul maternal postnatal nu poate fi mai mic de 42 de zile calendaristice. Desi angajata nu poate fi obligata sa-si ia concediu prenatal, cele 42 de zile libere de dupa nastere sunt obligatorii. Pentru eventuale boli, in timpul sarcinii se va acorda concediu medical obisnuit
Angajatele asigurate, care au platit contributii in cel putin sase din ultimele 12 luni dinainte de prima de concediu, au dreptul lunar la o indemnizatie pentru maternitate egala cu 85% din media veniturilor lunare din ultimele 6 luni din totalul celor 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, pana la limita a 12 salarii minime brute pe tara.
Suspendarea contractului de munca
Codul Muncii prevede suspendarea automata a contractului de munca pentru salariatele aflate in concediu de maternitate. Cele insarcinate sau aflate in concediu maternal, care au informat anterior angajatorul, nu pot fi concediate de acesta decat in cazul unor reorganizari legale sau dupa sase luni de la intoarcerea din concediu.
Daca o angajata nu poate beneficia de concediu maternal, ea poate lipsi de la locul de munca in perioada in care ar fi putut obtine acel concediu, fara a comite o abatere disciplinara. Orice astfel de absenta trebuie, insa, motivata prin documente medicale justificative.
Concediul de risc maternal
Acest tip de concediu se acorda pentru protectia si siguranta angajatelor gravide, a celor care au nascut deja si a copilului. Obtinerea acestui concediu este conditionat de urmatoarele aspecte:
Informarea angajatorului - angajata, dupa efectuarea unui control medical, trebuie sa-l informeze pe angajator in legatura cu situatia sa medicala, dovedita de adeverinte medicale. Daca angajata nu-l informeaza pe angajator, acesta nu va fi obligat (cu unele exceptii) sa respecte prevederile Ordonantei privind protectia maternitatii la locul de munca.
Concediul - daca angajatorul nu poate sa respecte obligatiile mentionate sau sa asigure un mediu sigur pentru angajata, atunci aceasta va putea beneficia de 120 de zile de concediu, in totalitate sau fractionat, dupa cum urmeaza:
cu 60 de zile inainte de nastere sau pana la inceperea concediului prenatal;
dupa expirarea concediului postnatal, pana la inceperea concediului pentru cresterea si ingrijirea copilului;
inainte si dupa nastere, pentru angajatele care nu pot beneficia de concediul de maternitate.
Acest concediu se acorda doar pe baza de adeverinta medicala eliberata de un medic de familie sau de un medic specialist.
Indemnizatia de concediu de risc maternal este egala cu 75% din venitul mediu obtinut in ultimele 10 luni, pe baza caruia s-a calculat contributia si este acordata pe intreaga durata a concediului de risc maternal.
Alte masuri de protectie
Reducerea timpului de lucru - angajata care nu-si poate indeplini sarcinile de serviciu datorita starii de sanatate, are dreptul la reducerea cu o treime a timpului de munca, fara micsorarea salariului.
Invoire pentru analize prenatale - daca analizele medicale nu se pot realiza dacat in timpul programului, angajatorul este obligat sa acorde pana la 16 ore libere pe luna.
Reducerea timpului de lucru - angajatorul este obligat sa asigure angajatei care alapteaza o pauza de 2 ore sau, la cererea acesteia, poate reduce programul zilnic cu 2 ore, fara diminuarea salariului.
Confidentialitate - angajatorul poate divulga sarcina angajatei numai cu aprobarea scrisa a acesteia.
Concediu de crestere a copilului
Ambii parinti isi pot lua concediu pentru cresterea copilului pana la implinirea de catre acesta a varstei de 2 ani. Ei trebuie sa depuna o cerere la primarie, de unde va fi trimisa catre Inspectoratul de munca. Pe toata perioada concediului, angajatul va beneficia de o indemnizatie de 800 RON. Dupa expirarea concediului de crestere a copilului, mama poate beneficia si de concediu fara plata pentru o perioada de 1 an, fara ca in aceasta perioada sa poata fi disponibilizata. De asemenea, oricare dintre parinti poate renunta la concediul de crestere a copilului beneficiind, la cerere, de reducerea timpului de lucru cu 2 ore fara reducerea salariului, pana la implinirea varstei de 2 ani de catre copil.
www.cariereonline.ro
Comentarii articol (3)