Hotararea CEDO in cauza Toganel si Gradinaru impotriva Romaniei

In Cauza Toganel si Gradinaru impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din domnii B. M. Zupancic, presedinte, I. Caflisch, C. Birsan, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Ziemele, judecatori, si domnul V. Berger, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 8 iunie 2006, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data: 

Procedura: 

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 5.691/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care doi cetateni ai acestui stat, domnul Laurentiu Toganel si doamna Ana Gradinaru (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 3 ianuarie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantii sunt reprezentati de dl V. Gorea, avocat din Targu-Mures. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, doamna Roxana Rizoiu, apoi de doamna Beatrice Ramascanu de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Cererea a fost atribuita Sectiei a III-a a Curtii (art. 52, 1 din Regulament). in cadrul acesteia, camera insarcinata sa analizeze cauza (art. 27, 1 din Conventie) a fost constituita conform art. 26, 1 din Regulament.
4. La data de 24 iunie 2005, presedintele Sectiei a III-a a decis sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29, 3 din Conventie, el a decis sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.
5. Atat reclamantii, cat si Guvernul au depus observatii scrise privind fondul cauzei (art. 59, 1 din Regulament). 

In fapt:
1. Circumstantele cauzei 


6. Reclamantii sunt cetateni romani si locuiesc in Targu-Mures.
7. In anul 1950, in temeiul Decretului de nationalizare nr. 92/1950, statul a intrat in posesia unui imobil situat in Eforie Sud, str. Mircea cel Batran nr. 3, compus dintr-o casa cu doua apartamente si terenul aferent. Acest bun apartinea tatalui reclamantului.
8. La data de 27 mai 1997, societatea „U”, administratoarea bunurilor imobile ale statului, le-a vandut lui C.G. si lui C.E. Un apartament alcatuit din doua camere (64,26 m²), pe care il ocupau in calitate de chiriasi. La data de 17 noiembrie 1997, aceeasi societate administratoare le-a vandut lui D.G. si lui D.M., fosti chiriasi la stat, restul bunului imobil, adica un apartament compus din doua camere (47,37 m²). 

1. Actiunea in revendicare impotriva statului 

9. La data de 15 decembrie 1997, reclamantii au formulat impotriva Primariei Constanta si a societatii „U” o actiune in revendicare avand ca obiect imobilul in discutie. Acestia au sustinut ca bunul fusese nationalizat din greseala, in temeiul Decretului nr. 92/1950, deoarece tatal lor era exceptat de la nationalizare.
10. Prin Sentinta din 5 martie 1998, Judecatoria Constanta le-a admis actiunea, a constatat ca bunul fusese nationalizat din eroare si a obligat primaria sa li-l restituie.
11.In urma apelului si a recursului partilor parate, la 12 octombrie 1998 si la 6 septembrie 1999, Tribunalul si Curtea de Apel Constanta au confirmat sentinta. 

2. Actiunea in constatarea nulitatii contractelor de vanzare cumparare 

12. In paralel, reclamantii au formulat o actiune in constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare incheiate intre societatea „U” si chiriasii D.G. si D.M. si C.G. si C.E. Ei au sustinut ca aceste contracte fusesera incheiate cu incalcarea Legii nr. 112/1995.
13. Prin incheierea de sedinta din 20 mai 1999, Judecatoria Constanta a decis sa amane pronuntarea in asteptarea solutionarii dosarului avand ca obiect revendicare.
14. La data de 27 ianuarie 2000, instanta a repus cauza pe rol si a respins actiunea reclamantilor, apreciind ca locatarii fusesera dobanditori de buna-credinta la momentul incheierii contractelor de vanzare-cumparare. Reclamantii au formulat apel impotriva acestei sentinte.
15. Prin Decizia din 29 noiembrie 2000, Tribunalul Constanta a admis apelul reclamantilor si, pe fond, a constatat nulitatea contractelor de vanzare-cumparare. Instanta a considerat ca statul intrase in posesia bunului „fara titlu” si ca, prin urmare, bunul respectiv nu putea face obiectul unui contract de vanzarecumparare in temeiul Legii nr. 112/1995.
16. La data de 11 iunie 2001, in urma recursului partilor parate, Curtea de Apel Constanta a casat decizia si a trimis cauza spre rejudecare in fata aceleiasi instante.
17. La data de 26 ianuarie 2002, Tribunalul Constanta, reluand motivarea Judecatoriei Constanta, a respins apelul reclamantilor ca nefondat.
18. In urma recursului reclamantilor, prin Decizia irevocabila din 22 noiembrie 2002, Curtea de Apel Constanta a casat decizia pronuntata in apel si, admitand partial actiunea reclamantilor, a constatat nulitatea contractului de vanzarecumparare incheiat intre societatea „U” si chiriasii C.G. si C.E. In ceea ce priveste contractul de vanzare-cumparare incheiat cu D.G. si D.M., Curtea de Apel Constanta a respins cererea reclamantului constatand buna-credinta a cumparatorilor la momentul incheierii contractului. 

3. cererea de restituire in temeiul dispozitiilor Legii nr. 10/2001 
19. La data de 10 august 2001, reclamantii au depus o cerere de restituire integrala a bunului aflat in litigiu. Cererea lor nu a fost solutionata. 

II. Dreptul si practica interna pertinente 

20. Prevederile legale si jurisprudenta interna relevante sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, 31-44), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, 19-26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, 38-53, 1 decembrie 2005) si Porteanu impotriva Romaniei (nr. 4.596/03, 23-25, 16 februarie 2006). 

In drept 
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie 

21. Reclamantii sustin ca vanzarea apartamentului catre chiriasii D.G. si D.M., validata prin Decizia Curtii de Apel Bucuresti din 

22 noiembrie 2002, a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.” 

A. Asupra admisibilitatii 


22. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35, 3 din Conventie. Mai mult, ea observa ca nu este lovit de niciun motiv de inadmisibilitate si, prin urmare, il declara admisibil. 

B. Asupra fondului 


23. Guvernul considera ca actiunea in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare nu are nicio incidenta asupra dreptului de proprietate al reclamantilor, deoarece nici titlul lor de proprietate si nici sansele acestora de a obtine posesia bunului nu au fost afectate. Constatarea bunei-credinte a cumparatorilor nu echivaleaza nici cu o negare a titlului de proprietate al reclamantilor, nici cu o confirmare a titlului cumparatorului.
Astfel, procedura litigioasa nu a prejudiciat dreptul de proprietate al reclamantilor. Ei ar fi avut mai multe sanse sa li se restituie bunul daca ar fi formulat o noua actiune in revendicare. Chiar daca hotararea litigioasa constituie o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantilor, aceasta era prevazuta de lege, urmarea un scop legitim si era proportionala. In fine, Guvernul apreciaza ca reclamantii puteau obtine o despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001.
24. Reclamantii contesta acest argument. Ei considera ca bunul lor a devenit in mod ilegal proprietatea statului si ca tertii cumparatori nu au fost de buna-credinta in momentul incheierii contractelor respective. Totodata, contractul de vanzarecumparare incheiat cu D.G. si D.M. ar fi trebuit sa fie anulat de instantele interne.
25. Curtea reaminteste ca in Cauza Strain citata mai sus ( 39 si 59) s-a considerat ca vanzarea de catre stat tertilor de buna-credinta a unui bun ce apartinea altei persoane, chiar daca s-a produs anterior confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al acesteia, insotita de lipsa totala de despagubire, constituia o privare de proprietate contrara art. 1 din Protocolul nr. 1.
26. Mai mult decat atat, in Cauza Paduraru citata mai sus (112) Curtea a constatat ca statul isi incalcase obligatia pozitiva de a reactiona in timp util si coerent in fata chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea sau vanzarea unor imobile intrate in posesia sa in baza decretelor de nationalizare. De asemenea, Curtea a considerat ca incertitudinea generala astfel creata s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a aflat in imposibilitatea de a recupera totalitatea bunului sau, desi dispunea de o decizie definitiva care condamna statul sa i-l restituie.
27. In speta, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la jurisprudenta citata mai sus, situatia de fapt fiind aproximativ aceeasi. Similar Cauzei Brumarescu citate mai sus, in cauza de fata tertii au devenit proprietari inainte ca dreptul de proprietate al reclamantilor asupra acestui bun sa faca obiectul unei confirmari definitive. si, la fel ca in Cauza Strain citata mai sus, reclamantii au fost, in speta, recunoscuti proprietari legitimi, instantele considerandu-le incontestabil titlul de proprietate, avand in vedere caracterul abuziv al nationalizarii.
28. Curtea observa ca vanzarea bunului reclamantilor in temeiul Legii nr. 112/1995 ii impiedica sa exercite prerogativele dreptului de proprietate al acestora si ca nu le-a fost acordata nicio despagubire pentru aceasta privare. Intr-adevar, desi au depus o cerere de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001 pentru partea vanduta tertilor, reclamantii nu au primit pana in prezent niciun raspuns. 
#PAGEBREAK#
29. Curtea observa ca la data de 22 iulie 2005 a fost adoptata Legea nr. 247/2005 pentru modificarea Legii nr. 10/2001. Aceasta noua lege acorda un drept la despagubire la valoarea de circulatie a bunului ce nu poate fi restituit persoanelor care se afla in aceeasi situatie ca si reclamantii.
Curtea observa ca legea mentionata mai sus propune, pentru persoanele care nu au posibilitatea sa obtina restituirea bunului lor in natura, sa li se acorde o despagubire sub forma unei participatii, in calitate de actionari, la un organism de plasament de valori mobiliare (OPCVM). in principiu, persoanele indreptatite sa primeasca o despagubire pe aceasta cale vor primi titluri de valoare ce vor fi transformate in actiuni, dupa cotarea societatii la bursa.
30. Curtea observa ca la data de 29 decembrie 2005 societatea pe actiuni „Proprietatea” a fost inscrisa la Registrul Comertului din Bucuresti. Pentru ca actiunile emise de aceasta societate pe actiuni sa poata face obiectul unei tranzactii pe piata financiara, trebuie urmata procedura de aprobare de catre Consiliul National al Valorilor Mobiliare (CNVM). Conform calendarului previzional al societatii pe actiuni „Proprietatea”, operatiunea de conversie a titlurilor in actiuni trebuia sa aiba loc in martie 2006, iar intrarea efectiva la bursa, in decembrie 2006.
31. In speta, presupunand ca cererea de restituire formulata de reclamanti in temeiul Legii nr. 10/2001 este admisibila si ca poate face obiectul unei despagubiri, Curtea observa ca societatea pe actiuni „Proprietatea” nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil sa conduca la acordarea efectiva a unei despagubiri. Prin urmare, ea considera ca zadarnicirea dreptului de proprietate al reclamantilor asupra apartamentului compus din doua camere (47,37 m² ), situat in Eforie Sud, str. Mircea cel Batran nr. 3, combinata cu lipsa totala de despagubire, le-a impus acestora o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, a avut loc incalcarea acestei prevederi. 

II. Asupra aplicarii articolului 41 din Conventie 

32. Conform art. 41 din Conventie,
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.” 

A. Prejudiciu 


33. Reclamantii solicita restituirea apartamentului vandut catre D.G. si D.M. sau acordarea sumei de 60.000 euro (EUR) reprezentand valoarea acestuia. Acestia nu au furnizat niciun raport de expertiza in acest sens. De asemenea, solicita suma de 10.000 EUR cu titlu de daune morale pentru „traumatismele psihice” suferite timp de peste 8 ani.
34. Guvernul apreciaza ca valoarea comerciala totala a bunului (inclusiv apartamentul deja restituit reclamantilor) este de 31.153 EUR, furnizand opinia unui expert imobiliar in acest sens.
35. Curtea reaminteste ca o hotarare ce constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica, potrivit Conventiei, de a pune capat incalcarii si de a-i inlatura consecintele. Daca dreptul intern nu permite decat o corectare imperfecta a consecintelor acestei incalcari, art. 41 din Conventie ii confera Curtii puterea de a acorda o reparatie partii lezate prin actul sau omisiunea in legatura cu care a fost constatata o incalcare a Conventiei. in exercitarea acestei puteri, ea dispune de o anumita latitudine; adjectivul „echitabil” si expresia „daca este cazul” demonstreaza acest lucru.
36. Printre elementele luate in considerare de Curte, atunci cand statueaza in materie, se numara daunele materiale, adica pierderile suferite efectiv ca urmare directa a incalcarii pretinse, si daunele morale, adica inlaturarea starii de angoasa, a neplacerilor si incertitudinilor ce rezulta din aceasta incalcare, precum si alte daune nemateriale (vezi, printre altele, Cauza Ernestina Zullo impotriva Italiei, nr. 64.897/01, 25, 10 noiembrie 2004).
37. Mai mult, atunci cand diferitele elemente ce constituie prejudiciul nu se preteaza la un calcul exact sau atunci cand distinctia dintre daunele materiale si daunele morale se dovedeste a fi dificila, Curtea poate fi determinata sa le analizeze global (Cauza Comingersoll impotriva Portugaliei [MC] nr. 35.382/97, 29, CEDO 2000-IV).
38. Avand in vedere particularitatile situatiei de fapt, Curtea apreciaza ca restituirea apartamentului compus din doua camere (47,37 m² ), situat in Eforie Sud, str. Mircea cel Batran nr. 3, vandut catre D.G. si D.M., asa cum a fost ea dispusa prin sentinta definitiva pronuntata la data de 5 martie 1998 de catre Judecatoria Constanta, i-ar repune pe reclamanti, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate. Daca statul parat nu procedeaza la aceasta restituire intr-un termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, Curtea decide ca el sa le plateasca partilor interesate, cu titlu de daune materiale, o suma care sa corespunda valorii actuale a apartamentului.
39. In acest sens, Curtea observa cu interes ca Legea nr. 247/2005 pentru modificarea Legii nr. 10/2001 privind restituirea unor bunuri nationalizate atat pe cale legala, cat si in mod ilegal, intrata in vigoare la data de 19 iulie 2005, aplica principiile exprimate in jurisprudenta internationala, judiciara sau arbitrala, referitoare la reparatiile datorate in caz de acte ilicite si confirmate in mod constant de ea insasi in jurisprudenta sa referitoare la privarile ilegale sau de facto [Cauza Papamichalopoulos impotriva Greciei (reparatie echitabila), Hotararea din 31 octombrie 1995, seria A nr. 330-B, p. 59-61, 36-39, Cauza Zubani impotriva Italiei, Hotararea din 7 august 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-IV, p. 1.078, 49, si Cauza Brumarescu impotriva Romaniei (reparatie echitabila) citata mai sus, 22 si 23].
40. Intr-adevar, noua lege califica drept abuzive nationalizarile efectuate de regimul comunist si prevede obligatia de restituire in natura a bunului scos din patrimoniul unei persoane in urma unei astfel de privari. in caz de imposibilitate de restituire, cum ar fi, de exemplu, din cauza instrainarii prin vanzare a bunului catre un tert de buna-credinta, legea acorda o despagubire egala cu valoarea comerciala a bunului in momentul acordarii (titlul I sectiunea I art. 1, 16 si 43 din lege).
41. In speta, pentru stabilirea valorii despagubirii care sa le fie platita reclamantilor, Curtea observa ca singurul document care atesta valoarea comerciala a bunului este avizul expertului imobiliar angajat de Guvern, care se refera la totalitatea imobilului.
42. Tinand seama de informatiile de care dispune referitor la preturile de pe piata imobiliara locala, Curtea apreciaza ca valoarea de circulatie actuala a bunului este de 14.000 EUR.
43. In plus, Curtea considera ca evenimentele in cauza au dus la incalcari grave ale dreptului reclamantilor la respectarea bunului lor, pentru care suma de 1.400 EUR reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit. 

B. Dobanzi moratorii 


44. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu trei puncte procentuale. 

Pentru aceste motive, Curtea in unanimitate: 

1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa le restituie reclamantilor apartamentul compus din doua camere (47,37 m2 ), situat in Eforie Sud, str. Mircea cel Batran nr. 3, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa acestei restituiri, statul parat sa le plateasca reclamantilor, impreuna, in acelasi termen de 3 luni, 14.000 EUR (paisprezece mii euro) cu titlul de daune materiale, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
4. hotaraste ca statul parat sa le plateasca reclamantilor, in acelasi termen de 3 luni, suma de 1.400 EUR (una mie patru sute euro) cu titlul de daune morale;
5. hotaraste ca sumele respective sa fie convertite in moneda statului parat, la cursul de schimb valabil la data platii;
6. hotaraste ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale;
7. respinge cererea de reparatie echitabila pentru rest. 

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 29 iunie 2006, in conformitate cu art. 77, 2 si 3 din Regulament. 

Bostjan M. Zupancic
 Presedinte
Vincent Berger, 
   Grefier