Hotarea CEDO in cauza Jujescu impotriva Romaniei

HOTARAREA
din 29 iunie 2006
in Cauza Jujescu impotriva Romaniei
(Cererea nr. 12.728/03)
Strasbourg

In cauza Jujescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, L. Caflisch, C. Birsan, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Ziemele, judecatori, si domnul V. Berger, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 8 iunie 2006,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA 

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 12.728/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Rodica Maria Jujescu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 26 martie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia). 

2. Reclamanta este reprezentata de domnul I. Ionita si domnul M.-H. Cuc, avocati din Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, doamna Roxana Rizoiu, apoi de doamna Beatrice Ramascanu, de la Ministerul Afacerilor Externe. 

3. Cererea a fost atribuita Sectiei a treia a Curtii (art. 52 § 1 din Regulament). In cadrul acesteia, camera insarcinata sa analizeze cauza (art. 27 § 1 din Conventie) a fost constituita conform art. 26 § 1 din Regulament. 

4. La data de 24 iunie 2005, presedintele Sectiei a treia a decis sa comunice cererea Guvernului. In temeiul art. 29 § 3 din Conventie, el a decis examinarea in acelasi timp a admisibilitatii si fondului cauzei. 

5. Atat reclamanta, cat si Guvernul au depus observatii scrise privind fondul cauzei (art. 59 § 1 din Regulament).

IN FAPT

I. CIRCUMSTANTELE CAUZEI 


6. Reclamanta, doamna Rodica Maria Jujescu, cetatean roman, este nascuta in anul 1929 si locuieste in Bucuresti. 

7. In anul 1950, in temeiul Decretului de nationalizare nr. 92/1950, statul a intrat in posesia unui imobil situat in Bucuresti, Bd. Eroilor Sanitari nr. 35, compus dintr-o casa ce cuprindea mai multe apartamente si dintr-un teren in suprafata de 323 m2. Acest bun ii apartinea mamei reclamantei. 

8. La data de 16 decembrie 1996, 31 martie si, respectiv, 16 decembrie 1997, statul a vandut cele trei apartamente chiriasilor F.V. (apartamentul nr. 1), B.D. (apartamentul nr. 3) si I.M. (apartamentul nr. 4). 

1. Actiunea in revendicare impotriva statului 


9. In anul 1997, reclamanta a sesizat Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti cu o actiune in revendicare impotriva Primariei Municipiului Bucuresti privind imobilul in discutie. Ea a aratat ca bunul fusese nationalizat din greseala, in temeiul Decretului nr. 92/1950, deoarece parintii sai erau exceptati de la operatiunile de nationalizare. 

10. Prin Sentinta din 22 iunie 1998, instanta i-a admis cererea, apreciind ca statul intrase in posesia imobilului fara titlu valabil si a obligat parata sa i-l restituie integral. Aceasta sentinta a ramas definitiva prin neapelare. 

11. La data de 1 septembrie 1998, primarul municipiului Bucuresti a dispus restituirea bunului in litigiu. La data de 7 octombrie 1998, Primaria Municipiului Bucuresti a pus-o formal pe reclamanta in posesia bunului respectiv. 

2. Actiunea in constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare 


12. In anul 1999, reclamanta a chemat in judecata Primaria Municipiului Bucuresti si tertii cumparatori, pentru a se constata nulitatea contractelor de vanzare-cumparare privind cele 3 apartamente mentionate mai sus. Ea a sustinut ca aceste contracte fusesera incheiate cu incalcarea Legii nr. 112/1995. 

13. Prin Sentinta din 8 martie 1999, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a respins actiunea reclamantei ca neintemeiata. Instanta a statuat ca F.V., B.D. si I.M, care cumparasera apartamentele inainte de hotararea definitiva de restituire, erau de buna-credinta.
14. La data de 16 decembrie 1999, Tribunalul Municipiului Bucuresti a respins apelul reclamantei, ca nefondat. In urma recursului reclamantei, prin Decizia din 6 iunie 2000, Curtea de Apel Bucuresti a confirmat hotararile pronuntate in prima si in a doua instanta. 

3. Actiunile in revendicare impotriva tertilor cumparatori 


15. La data de 9 aprilie 2001, reclamanta a formulat impotriva celor 3 cumparatori 3 actiuni in revendicare separate. In fata Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, ea si-a invocat titlul de proprietate, si anume Sentinta definitiva din 22 iunie 1998 pronuntata de aceeasi instanta, care avea autoritate de lucru judecat. Ea a aratat ca locatarii incheiasera contractele cu incalcarea Legii nr. 112/1995. 

a) Apartamentul nr. 1 

16. Prin Sentinta din 11 decembrie 2001, instanta a admis actiunea reclamantei si a dispus restituirea bunului aflat in litigiu. Instanta a considerat ca titlul de proprietate al reclamantei era incontestabil, in masura in care el avea o valabilitate neintrerupta si in care legalitatea sa era confirmata prin Sentinta definitiva din 22 iunie 1998, care beneficia de autoritate de lucru judecat. Prin urmare, titlul lui F.V. era intemeiat pe un contract de vanzare-cumparare incheiat cu statul, care era un "non dominus". In aceste circumstante, dupa compararea celor doua titluri, instanta a statuat ca cel al reclamantei era preferabil. 

17. La data de 18 iunie 2002, in urma apelului formulat de F.V., Tribunalul Municipiului Bucuresti a anulat sentinta si a respins actiunea reclamantei, ca nefondata. Instanta a statuat ca F.V. a fost de buna-credinta in momentul incheierii contractului si ca, in temeiul art. 45 din Legea nr. 10/2001, contractul de vanzare-cumparare astfel incheiat era un titlu de proprietate veritabil. In fine, instanta a apreciat ca titlul de proprietate al lui F.V. era preferabil. Reclamanta a formulat un recurs impotriva acestei decizii. 

18. Prin Decizia din 1 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul formulat, reluand motivarea instantelor inferioare. 

19. La data de 25 septembrie 2003, procurorul general al Romaniei a formulat un recurs in anulare in fata Curtii Supreme de Justitie, sustinand ca fusese incheiat un contract de vanzare-cumparare de catre cumparatori cu un neproprietar. In fine, procurorul general a reamintit existenta sentintei ramase definitiva din 22 iunie 1998, favorabila reclamantei, si i-a cerut Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa respecte garantiile prevazute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. 

20. Prin Decizia din 1 iulie 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie, statuand ca cumparatorii bunului au fost de buna credinta, a respins cererea procurorului general. In opinia instantei supreme, buna-credinta a tertilor cumparatori prevala asupra prevederilor care protejau dreptul de proprietate. 
#PAGEBREAK#
b) Apartamentul nr. 3 


21. La data de 12 septembrie 2001, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a admis actiunea reclamantei pentru aceleasi motive ca cele din Sentinta din 11 decembrie 2001 referitoare la apartamentul nr. 1. 

22. In apelul si recursul partilor parate, prin deciziile din 10 decembrie 2001 si 8 mai 2002, Tribunalul Municipiului Bucuresti si Curtea de Apel Bucuresti au confirmat aceasta sentinta. Astfel, reclamantei i-a fost recunoscuta a doua oara calitatea de proprietar al apartamentului nr. 3. 

c) Apartamentul nr. 4 


23. Prin Sentinta din 12 septembrie 2001, instanta a admis actiunea reclamantei si a dispus restituirea bunului aflat in litigiu. Instanta a mentionat in sentinta sa aceleasi motive ca cele expuse in Sentinta din 11 decembrie 2001 referitoare la apartamentul nr. 1. 

24. La data de 19 decembrie 2001, Tribunalul Municipiului Bucuresti a respins apelul introdus de I.M. In urma recursului partii parate, prin Decizia din 6 iunie 2000, Curtea de Apel Bucuresti a confirmat hotararile pronuntate in prima si a doua instanta. Astfel, reclamantei i s-a recunoscut a doua oara calitatea de proprietar al apartamentului nr. 4. 

4. Cererea de restituire in conformitate cu Legea nr. 10/2001 


25. Din dosar reiese ca, la data de 14 august 2001, reclamanta a depus o cerere de restituire integrala a bunului in litigiu. Prin scrisoarea din 16 august 2001, Primaria Municipiului Bucuresti a informat Agentul Guvernamental despre imposibilitatea de a da curs favorabil cererii reclamantei, datorita lipsei anumitor documente care sa ateste dreptul sau de proprietate asupra bunului respectiv. 

II. DREPTUL SI PRACTICA INTERNA PERTINENTE 


26. Prevederile legale si jurisprudenta interna relevante sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 
28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-44), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005) si Porteanu impotriva Romaniei (nr. 4.596/03, §§ 23-25, 16 februarie 2006).

IN DREPT

I. ASUPRA PRETINSEI INCALCARI A ART. 1 DIN PRIMUL PROTOCOL ADITIONAL LA CONVENTIE 

27. Reclamanta sustine ca vanzarea catre terti validata prin Decizia Curtii de Apel Bucuresti din 1 noiembrie 2002 a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor." 

A. Asupra admisibilitatii 


28. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, ea observa ca nu este lovit de niciun motiv de inadmisibilitate si, prin urmare, il declara admisibil. 

B. Asupra fondului 


29. Guvernul considera ca actiunea in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare nu are nicio incidenta asupra dreptului de proprietate al reclamantei, deoarece nici titlul sau de proprietate si nici sansele de a obtine posesia bunului nu au fost afectate. In opinia Guvernului, constatarea bunei-credinte a cumparatorilor nu echivaleaza nici cu o negare a titlului de proprietate al reclamantei, nici cu o confirmare a titlului cumparatorului. Astfel, procedura litigioasa nu a prejudiciat dreptul de proprietate al reclamantei. Buna-credinta a cumparatorilor, precum si valabilitatea titlului lor de proprietate au fost recunoscute definitiv de instantele interne. Chiar daca hotararea litigioasa constituie o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantei, aceasta era prevazuta de lege si urmarea un scop legitim. In plus, instantele interne au respectat prevederile dreptului intern, in special Legea nr. 10/2001. Guvernul apreciaza ca, in orice caz, reclamanta putea obtine o despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, dar ca cererea sa de restituire nu se afla in stare de judecata, deoarece mai multe documente care atesta dreptul sau de proprietate nu au fost depuse la dosar. 

30. In fine, Guvernul ii solicita Curtii sa ia in considerare reforma instituita prin Legea nr. 247/2005, al carei obiectiv este accelerarea procedurii de restituire si, in cazurile in care o astfel de restituire se dovedeste a fi imposibila, sa acorde o despagubire sub forma unei participari la un organism de plasament colectiv de valori mobiliare (OPCVM) "Proprietatea". 

31. Reclamanta contesta acest argument. In opinia sa, instantele interne au recunoscut atat dreptul sau de proprietate, cat si pe cel al tertilor cumparatori asupra aceluiasi bun, situatie care face imposibila exercitarea drepturilor sale ca proprietar al bunului sau. Reclamanta subliniaza ca imposibilitatea de a se folosi de bunul sau reprezinta o incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice. 

32. Curtea reaminteste ca, in cauza Strain citata mai sus, ea a considerat ca vanzarea de catre stat catre terti de bunacredinta a unui bun ce apartinea altei persoane, chiar daca a fost anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al acesteia, insotita de lipsa totala a despagubirii, a constituit o privare de proprietate contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (cauza Strain citata mai sus, §§ 39 si 59). 

33. In plus, in cauza Paduraru citata mai sus (§ 112), Curtea a constatat ca statul isi incalcase obligatia pozitiva de a reactiona in timp util si coerent in privinta chestiunii de interes general pe care o reprezinta restituirea sau vanzarea unor imobile intrate in posesia sa in baza decretelor de nationalizare. De asemenea, Curtea a considerat ca incertitudinea generala astfel creata s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a vazut in imposibilitatea de a recupera totalitatea bunului sau, desi dispunea de o decizie definitiva care obliga statul sa i-l restituie. 

34. In speta, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la jurisprudenta citata mai sus, situatia de fapt fiind aproximativ aceeasi. Similar cauzei Brumarescu citate mai sus, in cauza de fata, tertii au devenit proprietari inainte ca dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui bun sa faca obiectul unei confirmari definitive. Si, la fel ca in cauza Strain citata mai sus, reclamanta a fost, in speta, recunoscuta ca proprietar legitim, instantele considerandu-i incontestabil titlul de proprietate, avand in vedere caracterul abuziv al nationalizarii. 
#PAGEBREAK#
35. Curtea observa ca vanzarea bunului reclamantei, in temeiul Legii nr. 112/1995, o impiedica sa se bucure de dreptul sau si ca nu i-a fost acordata nicio despagubire pentru aceasta privare. Intr-adevar, desi a depus o cerere de despagubire, in temeiul Legii nr. 10/2001, pentru partea vanduta tertilor, reclamanta nu a primit nici pana astazi un raspuns. 

36. Curtea observa ca, la data de 22 iulie 2005, a fost adoptata Legea nr. 247/2005 pentru modificarea Legii nr. 10/2001. Aceasta noua lege acorda un drept la despagubire la valoarea de piata a bunului ce nu poate fi restituit persoanelor care se afla in aceeasi situatie ca si reclamanta. Curtea observa ca legea mentionata mai sus propune, pentru persoanele care nu au posibilitatea sa obtina restituirea bunului lor in natura, sa le acorde o despagubire sub forma unei participatii, in calitate de actionari, la un organism de plasament in valori mobiliare (OPCVM). In principiu, persoanele care au dreptul sa primeasca o despagubire pe aceasta cale vor primi titluri de valoare ce vor fi transformate in actiuni, dupa cotarea societatii la bursa. 

37. Curtea observa ca, la data de 29 decembrie 2005, societatea pe actiuni "Proprietatea" a fost inscrisa la Registrul Comertului din Bucuresti. Pentru ca actiunile emise de aceasta societate pe actiuni sa poata face obiectul unei tranzactii pe piata financiara, trebuie urmata procedura de aprobare de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Conform calendarului previzional al "Proprietatea", operatiunea de conversie a titlurilor in actiuni trebuia sa aiba loc in martie 2006, iar intrarea efectiva la bursa in decembrie 2006. 

38. In speta, presupunand ca cererea de restituire formulata de reclamanta in temeiul Legii nr. 10/2001 este admisibila si ca poate face obiectul unei despagubiri, Curtea observa ca "Proprietatea" nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil sa duca la acordarea efectiva a unei despagubiri. Prin urmare, ea considera ca zadarnicirea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului nr. 1, combinata cu lipsa totala de despagubire, i-a impus o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, a avut loc incalcarea acestei prevederi. 


II. ASUPRA APLICARII ART. 41 DIN CONVENTIE 


39. Conform art. 41 din Conventie,
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila." 

A. Prejudiciu 


40. In formularul sau de cerere, reclamanta a solicitat restituirea apartamentului nr. 1 sau acordarea sumei de 63.235 EUR, reprezentand valoarea acestuia. De asemenea, ea a solicitat suma de 19.020 EUR corespunzand chiriilor pe care le-ar fi putut incasa intre 1 mai 1950 si 1 martie 2003. In Adresa sa din data de 17 noiembrie 2005, a estimat valoarea de piata a bunului sau la 250.000 EUR. La data de 18 decembrie 2005, ea a depus un raport de expertiza referitor la acelasi apartament, care ii estima valoarea la 175.000 EUR. Ea a solicitat 5.000 EUR cu titlu de daune morale pentru neplacerile ce i-au fost cauzate de frustrarea datorata imposibilitatii de a se folosi de bunul sau. 

41. Guvernul reitereaza observatiile referitoare la posibilitatea reclamantei de a primi o despagubire. Dupa ce a facut o scurta descriere a functionarii "Proprietatea", Guvernul considera ca trebuie luat in considerare, asa cum a fost cazul si in cauza Broniowski impotriva Poloniei ([MC], nr. 31.443/96, § 149, CEDO 2004-V), marea putere discretionara a statului de a alege masurile menite sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale si pentru a-si acorda timpul necesar implementarii lor. El considera ca adoptarea Legii nr. 247/2005 constituie o reforma radicala in domeniul reglementarii dreptului de proprietate si ca acest mecanism va fi efectiv intr-un termen rezonabil. Astfel, in opinia Guvernului, intarzierea in acordarea unei despagubiri reprezinta o situatie exceptionala. 

42. In fine, in cazul in care Curtea ar considera ca chestiunile ce tin de art. 41 din Conventie se afla in stare de judecata, Guvernul apreciaza ca valoarea de piata a bunului este de 87.364 EUR. El prezinta un raport de expertiza in acest sens. In ceea ce priveste suma reprezentand chiriile neincasate, Guvernul considera ca, in principiu, nu are rost sa se acorde o astfel de despagubire si face trimitere la cauza Sofletea impotriva Romaniei (nr. 48.179/99, § 42, 25 noiembrie 2003). Cat despre eventualul prejudiciu moral suferit de reclamanta, Guvernul considera ca nu poate fi retinuta nicio legatura de cauzalitate intre pretinsa incalcare a Conventiei si pretinsul prejudiciu moral. 

43. Curtea reaminteste ca o hotarare ce constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica, conform Conventiei, de a pune capat incalcarii si de a-i corecta consecintele. Daca dreptul intern nu permite decat o corectare imperfecta a consecintelor acestei incalcari, art. 41 din Conventie ii confera Curtii puterea de a-i acorda o reparatie partii lezate prin actul sau omisiunea fata de care a fost constatata o incalcare a Conventiei. In exercitarea acestei puteri, ea dispune de o anumita latitudine; adjectivul "echitabil" si expresia "daca este cazul" demonstreaza acest lucru. 

44. Printre elementele luate in considerare de Curte, atunci cand statueaza in materie, se numara daunele materiale, adica pierderile suferite efectiv ca urmare directa a incalcarii pretinse, si daunele morale, adica reparatia starii de angoasa, a neplacerilor si incertitudinilor ce rezulta din aceasta incalcare, precum si alte daune nemateriale (vezi, printre altele, Ernestina Zullo impotriva Italiei, nr. 64.897/01, § 25, 10 noiembrie 2004). 

45. Mai mult, atunci cand diferitele elemente ce constituie prejudiciul nu se preteaza la un calcul exact sau atunci cand distinctia dintre daunele materiale si daunele morale se dovedeste a fi dificila, Curtea poate fi determinata sa le analizeze global (Comingersoll impotriva Portugaliei [MC], nr. 35.382/97, § 29, CEDO 2000-IV). 

46. In circumstantele spetei, Curtea apreciaza ca restituirea apartamentului nr. 1, situat in Bucuresti, Bd. Eroilor Sanitari nr. 35, asa cum a fost ea dispusa prin Sentinta definitiva pronuntata la data de 22 iunie 1998 de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, ar repune-o pe reclamanta, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate. Daca statul parat nu procedeaza la aceasta restituire intr-un termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, Curtea decide ca el sa-i plateasca reclamantei, cu titlu de daune materiale, o suma care sa corespunda valorii actuale a apartamentului. 

47. In acest sens, Curtea observa cu interes ca Legea nr. 247/2005 pentru modificarea Legii nr. 10/2001 privind restituirea unor bunuri nationalizate atat pe cale legala, cat si in mod ilegal, intrata in vigoare la data de 19 iulie 2005, aplica principiile exprimate in jurisprudenta internationala, judiciara sau arbitrala, referitoare la reparatiile datorate in caz de acte ilicite si confirmate in mod constant de ea insasi in jurisprudenta sa referitoare la privarile ilegale sau de facto [Papamichalopoulos impotriva Greciei (reparatie echitabila), Hotararea din 31 octombrie 1995, seria A nr. 330-B, p. 59-61, §§ 36-39, Zubani impotriva Italiei, Hotararea din 7 august 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-IV, p. 1.078, § 49, si Brumarescu impotriva Romaniei (reparatie echitabila) citata mai sus, §§ 22 si 23]. 
#PAGEBREAK#
48. Intr-adevar, noua lege califica drept abuzive nationalizarile efectuate de regimul comunist si prevede obligatia de restituire in natura a bunului scos din patrimoniul unei persoane in urma unei astfel de privari. In caz de imposibilitate de restituire, cum ar fi, de exemplu, din cauza vanzarii bunului catre un tert de buna-credinta, legea acorda o despagubire egala cu valoarea comerciala a bunului in momentul acordarii (titlul I, sectiunea I, art. 1, 16 si 43 din lege). 

49. In speta, pentru stabilirea valorii despagubirii care sa-i fie platita reclamantei, Curtea observa ca aceasta a depus la dosar o expertiza care ajunge la o valoare de piata de 175.000 EUR. Guvernul furnizeaza opinia unui expert imobiliar asupra expertizei depuse de reclamanta. Din punctul acestuia de vedere, valoarea comerciala a bunului ar fi de 87.636 EUR. 

50. Tinand seama de informatiile de care dispune referitor la preturile de pe piata imobiliara locala, Curtea apreciaza ca valoarea de circulatie actuala a bunului este de 100.000 EUR. 

51. In plus, Curtea considera ca evenimentele in cauza au dus la incalcari grave ale dreptului reclamantei la respectarea bunului sau, pentru care suma de 3.000 EUR reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit. 

52. In ceea ce priveste sumele solicitate cu titlu de chirii neincasate, Curtea nu poate specula asupra posibilitatii si randamentului unei inchirieri a apartamentului in discutie (Buzatu impotriva Romaniei, nr. 34.642/97, § 18, 27 ianuarie 2005). 

B. Cheltuieli de judecata 


53. In formularul sau de cerere, reclamanta a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecata ocazionate de procedura in fata Curtii. Ea a depus la dosar o factura in valoare de 900 EUR reprezentand onorariile avocatiale achitate la data de 3 septembrie 2003. 

54. Guvernul considera ca factura (in limba engleza) eliberata de avocatul reclamantei nu este conforma cu facturile redactate in limba romana. 

55. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta, Curtea observa ca reclamanta a prezentat o nota de onorarii avocatiale achitata la data de 3 septembrie 2003, nota al carei cuantum total se ridica la 900 EUR. 

56. Avand in vedere elementele aflate in posesia sa si criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 900 EUR si i-o acorda reclamantei. 

C. Dobanzi moratorii 


57. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

CURTEA,

IN UNANIMITATE, 

1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa-i restituie reclamantei apartamentul nr. 1 situat in Bucuresti, Bd. Eroilor Sanitari nr. 35, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa acestei restituiri, statul parat sa-i plateasca reclamantei, in acelasi termen de 3 luni, 100.000 EUR (una suta mii euro) cu titlu de daune materiale, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
4. hotaraste ca statul parat sa-i plateasca reclamantei, in acelasi termen de 3 luni, urmatoarele sume:
a) 3.000 EUR (trei mii euro) cu titlu de daune morale;
b) 900 EUR (noua sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecata;
5. hotaraste ca sumele respective sa fie convertite in moneda statului parat, la cursul de schimb valabil la data platii;
6. hotaraste ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale;
7. respinge cererea de reparatie echitabila pentru rest.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 29 iunie 2006, in conformitate cu art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.


Bostjan M. Zupancic, Vincent Berger,
presedinte grefier