Hotararea in Cauza Ruxanda Ionescu impotriva Romaniei

Strasbourg
In Cauza Ruxanda Ionescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), reunita in cadrul unei camere formate din domnii J. Hedigan, presedinte, C. Birsan, V. Zagrebelski, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorvinsson, doamna I. Ziemele, judecatori, si domnul V. Berger, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la 21 septembrie 2006, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data: 

P R O C E D U R A
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 2.608/02 indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Ruxanda Ionescu (reclamanta) a sesizat Curtea in data de 23 noiembrie 2001, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamanta este reprezentata de E. Cinteza, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, doamna Beatrice Ramascanu.
3. La data de 24 mai 2005, presedintele Sectiei a III-a a dispus comunicarea cererii catre Guvern. In baza dispozitiilor art. 29 alin. (3), acesta a hotarat ca admisibilitatea si fondul cauzei sa fie examinate in acelasi timp.
4. Atat reclamanta, cat si Guvernul au depus observatii scrise asupra fondului cauzei (art. 59 paragraful 1 din Regulament). 

I N FA P T
I. Circumstantele Cauzei
5. Reclamanta este nascuta in 1937 si locuieste in Bucuresti.
6. In anul 1950, in baza Decretului de nationalizare nr. 92/1950, statul a preluat posesia unui bun imobil situat in Bucuresti, str. Edgar Quinet nr. 9, constand intr-o cladire cu mai multe apartamente, care a apartinut tatalui reclamantei.
7. In data de 11 octombrie 1996, societatea H., administrator al bunurilor apartinand statului, a vandut sotilor P.C. apartamentul nr. 3 din imobilul litigios, in care acestia locuiau in calitate de chiriasi.
1. Actiunea in revendicare
8. In data de 20 februarie 1998, reclamanta a sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o actiune in revendicare a imobilului in cauza, indreptata impotriva Consiliului Local al Municipiului Bucuresti.
9. Printr-o hotarare definitiva din data de 3 aprilie 1998, instanta a admis cererea reclamantei, cu motivarea ca statul preluase posesia imobilului fara a avea un titlu valabil, si a dispus restituirea imobilului de catre parat. Aceasta hotarare a fost investita cu formula executorie in data de 2 iunie 1998.
10. Printr-o dispozitie din data de 15 septembrie 1998, primarul municipiului Bucuresti a dispus restituirea bunului catre reclamanta. Printr-un proces-verbal incheiat la data de 24 martie 1999, reclamanta a fost pusa in posesia imobilului, cu exceptia apartamentului nr. 3, vandut anterior sotilor P.C.
11. Printr-o hotarare definitiva din data de 3 decembrie 1998, Tribunalul Municipiului Bucuresti a constatat ca P.E. era creditorul sotilor P.C. pentru suma de 31.269 dolari americani (USD). P.E. a sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu scopul de a initia executarea silita imobiliara impotriva sotilor P.C. si a solicitat vanzarea la licitatie a apartamentului lor.
12. Printr-o hotarare definitiva din data de 15 septembrie 1999, in urma vanzarii la licitatie, instanta a atribuit apartamentul litigios lui P.E.
13. In data de 4 noiembrie 1999, P.E. si-a inscris dreptul sau de proprietate in registrul de transcriptiuni imobiliare.
2. Actiunea tinzand la obtinerea restituirii apartamentului nr. 3
14. In data de 15 octombrie 1999, printr-o actiune introdusa impotriva Primariei Municipiului Bucuresti, societatii H. si sotilor P.C., reclamanta a solicitat Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sa constate nulitatea contractului de vanzare incheiat la data de 11 octombrie 1996.
15. La termenul din data de 6 ianuarie 2000, P.E. a formulat o cerere de interventie, cu scopul de a se constata dreptul sau de proprietate asupra apartamentului in cauza, sustinand ca, in urma Hotararii definitive din data de 15 septembrie 1999, el era proprietarul acestui apartament si ca era un subdobanditor de buna-credinta. 
#PAGEBREAK#
16. La termenul din data de 10 februarie 2000, reclamanta si-a precizat actiunea, in sensul ca isi indreapta cererea impotriva lui P.E. Ulterior, la termenul din data de 30 martie 2000, P.E. a formulat o cerere reconventionala, reiterand pe fond argumentele invocate in sprijinul cererii de interventie.
17. Prin Hotararea din data de 11 mai 2000, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins actiunea reclamantei, a admis cererea reconventionala formulata de P.E., motivand ca acesta isi transcrisese dreptul sau de proprietate in registrul de transcriptiuni, si a constatat validitatea contractului de vanzare incheiat la data de 11 octombrie 1996, retinand buna-credinta a sotilor P.C. la incheierea sa.
18. Prin Hotararea din data de 17 noiembrie 2000, Tribunalul Municipiului Bucuresti a admis apelul reclamantei si a respins cererea reconventionala formulata de P.E. Instanta a retinut ca titlul de proprietate al reclamantei era incontestabil, ca acesta dateaza dinaintea anului 1950 si ca legalitatea sa fusese constatata prin Hotararea definitiva a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti din data de 3 aprilie 1998, care a dobandit autoritate de lucru judecat. A retinut, pe de alta parte, ca titlul de proprietate al lui P.E. decurge dintr-un contract de vanzarecumparare incheiat intre un neproprietar, in speta statul, si sotii P.C. In aceste circumstante, dupa ce a comparat titlurile de proprietate ale reclamantei si P.E., instanta a retinut ca titlul reclamantei era preferabil.
19. In recursul introdus de P.E., prin Decizia definitiva din data de 6 iulie 2001, Curtea de Apel Bucuresti a modificat decizia data in apel si a mentinut sentinta data de prima instanta. Curtea de Apel Bucuresti a retinut ca apartamentul fusese vandut chiriasilor, in data de 11 octombrie 1996, in baza si cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, ca reclamanta obtinuse o decizie favorabila de restituire a imobilului in data de 3 aprilie 1998 si ca, in afara de aceste aspecte, imobilul litigios
intrase in circuitul executarii silite imobiliare, fapt neimputabil lui P.E. Pe de alta parte, instanta a retinut ca reclamanta ar fi putut beneficia de o indemnizare, in baza dispozitiilor Legii nr. 10/2001.
3. Demersuri pentru a obtine restituirea apartamentului litigios conform dispozitiilor Legii nr. 10/2001
20. In data de 19 iulie 2001, reclamanta a adresat o notificare Primariei Municipiului Bucuresti, in scopul de a obtine restituirea apartamentului nr. 3 din imobilul situat in municipiul Bucuresti, str. Edgar Quinet nr. 9, in baza dispozitiilor Legii nr. 10/2001.
21. Din dosar reiese ca, pana la aceasta data, reclamanta nu a primit niciun raspuns la cererea sa.
II. Dreptul si practica interne pertinente
22. Dispozitiile legale si jurisprudenta interne pertinente sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, p. 250–256, §§ 31–44), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, §§ 19–26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, §§ 38–53, 1 decembrie 2005) si Porteanu impotriva Romaniei (nr. 4.596/03, §§ 23–25, 16 februarie 2006).
23. Legea nr. 247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001, prevede ca indemnizarea la care au dreptul persoanele care nu obtin restituirea imobilelor nationalizate si al carei cuantum va fi fixat in urma unei proceduri administrative de catre o comisie centrala este constituita dintr-o participatie la un organism de plasament de valori mobiliare, organizat sub forma societatii pe actiuni Proprietatea. In principiu, beneficiarii unei astfel de indemnizari primesc titluri de valoare care vor fi transformate in actiuni in momentul in care Proprietatea va fi cotata la bursa.
Pe de alta parte, art. 3 din legea sus-mentionata precizeaza ca titlurile de valoare nu pot fi vandute inainte de convertirea lor in actiuni.
24. In data de 29 decembrie 2005, Proprietatea a fost inscrisa la Registrul Comertului Bucuresti. Pentru ca titlurile de valoare sa poata fi convertite in actiuni emise de Proprietatea si pentru ca aceste actiuni sa poata face obiectul tranzactiilor pe piata financiara, trebuie ca, mai intai sa fie urmata procedura de agrement de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM). Dupa calendarul previzional al Fondului „Proprietatea”, care a fost modificat de mai multe ori, cotarea efectiva la bursa este prevazuta pentru sfarsitul anului 2006.
I N D R E P T
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 25. Reclamanta se plange de o atingere adusa dreptului sau la respectarea bunurilor, incompatibila cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, redactat astfel:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor.”
A. Cu privire la admisibilitate
26. Curtea constata ca plangerea nu este vadit neintemeiata, in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. In plus, observa ca nu exista niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, o declara admisibila.
B. Pe fond
27. Amintind cauzele Brezny si Brezny impotriva Slovaciei [(decizie), nr. 23.131/93, 4 martie 1996], Kopecky impotriva Slovaciei ([MC], nr. 44.912/98, § 35, 28 septembrie 2004) si Costandache impotriva Romaniei [(decizie), nr. 46.312/99, 11 iunie 2002], Guvernul considera ca CEDO nu are competenta ratione temporis pentru a examina circumstantele nationalizarii imobilului litigios, care a avut loc inainte de ratificarea Conventiei de catre Romania. De asemenea, Guvernul considera ca reclamanta nu dispune de un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 amintit, de vreme ce dreptul sau de proprietate nu a fost recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca definitiva inainte de vanzarea bunului catre terti.
28. Chiar daca prin Hotararea definitiva din data de 3 aprilie 1998 statul a fost obligat sa restituie imobilul catre reclamanta, aceasta nu avea posesia apartamentului in discutie si nu platise impozit pentru acesta, neputand asadar sa pretinda ca are un interes patrimonial substantial, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. In plus, statul insusi nu mai era proprietarul apartamentului in momentul introducerii actiunii in revendicare de catre reclamanta, deoarece il vanduse in data de 11 octombrie 1996 catre sotii P.C. Mai mult, Hotararea definitiva din data de 3 aprilie 1998, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei, nu era opozabila cumparatorilor P.C.
29. Chiar presupunand ca Decizia Curtii de Apel Bucuresti din data de 6 iulie 2001 constituie o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantei, Guvernul considera ca aceasta ingerinta era prevazuta de lege, mai precis de dreptul comun, si urmarea un scop legitim, respectiv protectia drepturilor altuia.
Mai mult, Guvernul sustine ca imobilul a intrat in „circuitul civil”, iar reclamanta nu a actionat cu diligenta pentru a cere constatarea nulitatii contractului de vanzare din 11 octombrie 1996, pentru ca a introdus aceasta actiune la mai mult de un an dupa ce fusese informata cu privire la vanzarea apartamentului catre chiriasi. Guvernul apreciaza ca reclamanta nu mai putea obtine restituirea apartamentului, ci o indemnizare, in baza Legii nr. 10/2001, ceea ce corespunde cerintelor art. 1 din Protocolul nr. 1.
30. In sfarsit, Guvernul solicita Curtii sa tina cont de reforma instituita prin Legea nr. 247/2005, prin care se urmareste baccelerarea procedurii de restituire si, acolo unde aceasta restituire nu este posibila, acordarea unei indemnizari sub forma unei participatii la un organism de plasament colectiv de valori mobiliare (OPCVM). 
#PAGEBREAK#
31. Reclamanta contesta aceasta teza. Potrivit reclamantei, instantele interne au recunoscut dreptul sau de proprietate si considera ca vanzarea apartamentului in baza dispozitiilor Legii nr. 112/1995 nu a fost legala, intrucat nationalizarea a fost „fara titlu”. Cat priveste posibilitatea obtinerii unei indemnizari, reclamanta considera ca Legea nr. 10/2001 nu acopera si hotarari judecatoresti definitive, au fost vandute de catre stat unor terti. Reclamanta subliniaza ca imposibilitatea de a se bucura de bunul sau reprezinta o atingere adusa dreptului sau a respectul bunurilor.
32. Curtea aminteste ca in Cauza Strain citata mai sus, ea a considerat ca vanzarea de catre stat a bunului unei persoane catre terti de buna-credinta, chiar daca a fost anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al acelei persoane, combinata cu absenta totala a indemnizarii, constituie o privare de proprietate, contrara prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain, citata mai sus, § 39 si 59).
33. Mai mult, in Cauza Paduraru, citata mai sus (§ 112), Curtea a constatat ca statul nu si-a indeplinit obligatia pozitiva de a reactiona in timp util si coerent la problema de interes general pe care o constituie restituirea sau vanzarea imobilelor intrate in posesia sa in baza decretelor de nationalizare. Curtea a considerat, de asemenea, ca incertitudinea generala creata astfel s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a vazut in imposibilitatea de a recupera intregul bun, chiar daca beneficia de o hotarare definitiva care obliga statul sa i-l restituie.
34. In speta, Curtea nu vede niciun motiv pentru a se departa de jurisprudenta amintita, situatia de fapt fiind sensibil aceeasi. Ca si in cauzele Paduraru si Porteanu (§ 33), in cauza de fata tertii au devenit proprietari ai apartamentului litigios inainte ca dreptul de proprietate al reclamantei sa fie confirmat definitiv cu
efect retroactiv. Si, intocmai ca in aceste cauze, ca si in Cauza Strain, reclamanta a fost recunoscuta ca proprietar legitim, instantele apreciind ca incontestabil titlul sau de proprietate, avand in vedere caracterul abuziv al nationalizarii (a se vedea paragrafele 9 si 10 de mai sus).
35. Curtea aminteste, de asemenea, ca in Cauza Brumarescu, mai sus citata, dreptul de proprietate al reclamantului, confirmat printr-o hotarare judecatoreasca
definitiva datand din anul 1993, a fost repus in discutie de catre tertul intervenient, care pretindea ca are un drept de proprietate asupra unei parti din acelasi bun, in baza unui act de cumparare datand din anul 1973. Cu privire la acest aspect, Curtea a stabilit ca procedura initiata in fata ei de catre domnul Brumarescu
impotriva statului roman nu putea produce efecte decat asupra drepturilor si obligatiilor acestor parti (Brumarescu, mai sus citata, § 69). Curtea a confirmat aceasta abordare in hotararea sa asupra satisfactiei echitabile, stabilind in sarcina statului roman obligatia de a restabili dreptul de proprietate al domnului Brumarescu, „fara a impieta asupra oricarei pretentii” pe care tertii intervenienti ar putea sa o aiba asupra unei parti din proprietatea reclamantului [Brumarescu impotriva Romaniei
(satisfactie echitabila)] [MC], nr. 28.342/95, § 22 in fine, CEDO 2001-I).
36. Curtea retine ca vanzarea de catre stat a bunului reclamantei, in baza Legii nr. 112/1995, care nu permitea decat vanzarea bunurilor nationalizate in mod legal, o impiedica pe aceasta sa se bucure de dreptul sau. Curtea observa ca, in cadrul actiunii in revendicare introduse impotriva lui P.E., Curtea de Apel Bucuresti a statuat in Hotararea sa din data de 6 iulie 2001 ca actul de vanzare din data de 11 octombrie 1996 respectase dispozitiile Legii nr. 112/1995. Pe de alta parte, in prezenta cauza, apartamentul litigios a intrat in „circuitul civil”, mai precis in patrimoniul lui P.E., in urma unei vanzari la licitatie.
37. Mai mult, Curtea retine ca, desi Curtea de Apel Bucuresti constatase ca reclamanta avea dreptul sa obtina o indemnizare, nicio astfel de indemnizare nu i-a fost acordata pentru aceasta privare. In fapt, reclamanta a introdus, la data de 19 iulie 2001, o cerere de restituire a bunului, in baza Legii nr. 10/2001, completata intre timp prin Legea nr. 247/2005, dar nici pana in prezent nu a primit vreun raspuns, nici cu privire la restituirea solicitata, nici referitor la indemnizarea la care Guvernul sustine ca ar avea dreptul.
38. Curtea retine ca, desi in data de 22 iulie 2005 a fost adoptata Legea nr. 247/2005, care modifica Legea nr. 10/2001, operatiunile prealabile acordarii unei indemnizari efective nu s-au finalizat pana in prezent si ca, dupa calendarul previzional pentru Fondul „Proprietatea”, cotarea sa efectiva la bursa este prevazuta pentru sfarsitul anului 2006 (paragrafele 23 si 24 de mai sus).
39. Presupunand ca cererea de restituire formulata de reclamanta in baza Legii nr. 10/2001 ar fi admisibila si ar face obiectul unei indemnizari, Curtea observa ca Fondul „Proprietatea” nu functioneaza in prezent de o maniera susceptibila sa conduca la o indemnizare efectiva a reclamantei si ca cererea sa intemeiata pe legea mai sus mentionata nu a facut obiectul niciunei examinari de mai bine de 5 ani. Mai mult, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005, care o modifica, nu ia in considerare prejudiciul suferit prin lipsirea indelungata de indemnizare a persoanelor care, ca si reclamanta, s-au vazut private de bunurile lor, care le-au fost restituite in baza unei hotarari definitive (Porteanu, citata mai sus, § 34).
40. Prin urmare, Curtea considera ca nerespectarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra apartamentului nr. 3, combinata cu absenta totala a indemnizarii, i-a impus o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
41. A avut loc asadar o incalcare a acestei dispozitii. 
#PAGEBREAK#
II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
42. In formularea art. 41 din Conventie:
„In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”
A. Prejudiciu
43. Reclamanta pretinde, cu titlu de prejudiciu material, fie restituirea apartamentului nr. 3, fie acordarea sumei de 100.000 euro (EUR) reprezentand valoarea de piata a acestuia. Reclamanta solicita suma de 10.000 EUR cu titlu de despagubiri morale pentru disconfortul cauzat de frustrarea determinata de imposibilitatea de a se bucura de bunul sau.
44. Guvernul reitereaza observatiile sale cu privire la posibilitatea reclamantei de a obtine o indemnizare. Dupa ce a facut o scurta descriere a modului in care functioneaza Fondul „Proprietatea”, Guvernul considera ca trebuie luata in considerare, intocmai ca in Cauza Broniowski impotriva Poloniei ([MC], nr. 31.443/96, § 149, CEDO, 2004-V), larga marja de apreciere a statului in a alege masurile ce vizeaza respectarea drepturilor patrimoniale si in a dispune de timpul necesar pentru punerea lor in practica. Guvernul considera ca adoptarea Legii nr. 247/2005 constituie o reforma radicala in domeniul reglementarii dreptului de proprietate si ca acest mecanism va fi functional intr-un termen rezonabil. Astfel, conform sustinerilor Guvernului, intarzierea in acordarea unei indemnizari reprezinta o circumstanta exceptionala.
45. In sfarsit, pentru cazul in care Curtea ar considera ca cererea intemeiata pe art. 41 din Convenție ar fi in stare de judecata, Guvernul apreciaza ca valoarea de piata a bunului este de 85.258 EUR. In acest sens, depune un raport de expertiza. Cu privire la eventualul prejudiciu moral suferit de reclamanta, Guvernul considera ca nicio legatura de cauzalitate nu poate fi retinuta intre pretinsa violare a prevederilor Conventiei si daunele morale solicitate si ca, in orice caz, pretinsul prejudiciu ar fi compensat in mod suficient printr-o eventuala constatare a incalcarii.
46. Curtea aminteste ca o hotarare constatand o incalcare a prevederilor Conventiei antreneaza pentru statul parat obligatia juridica de a pune capat acestei violari si de a elimina consecintele, astfel incat sa se restabileasca, pe cat posibil, situatia anterioara acesteia [Metaxas, citata mai sus, § 35, si Iatridis impotriva Greciei (satisfactie echitabila)] [MC], nr. 31.107/96, § 32, CEDO, 2000-XI).
47. In cauza de fata, Curtea apreciaza ca restituirea apartamentului nr. 3 situat in Bucuresti, str. Edgar Quinet nr. 9, asa cum a fost ea dispusa prin hotararea definitiva a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, ar plasa reclamanta, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta celei in care s-ar fi gasit daca prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate. In orice caz, in absenta unei astfel de restituiri de catre stat, in termen de 3 luni incepand cu data de la care prezenta hotarare va fi devenit definitiva, Curtea decide ca statul va trebui sa plateasca reclamantei, cu titlu de daune materiale, o suma reprezentand valoarea actuala a apartamentului.
48. Cu privire la acest aspect, Curtea remarca cu interes ca Legea nr. 247/2005, care modifica Legea nr. 10/2001 califica drept abuzive nationalizarile operate de catre regimul comunist si prevede obligatia restituirii unui bun scos din patrimoniul unei persoane ca urmare a unei astfel de privari. In cazul imposibilitatii restituirii, cauzata, de exemplu, de vanzarea bunului catre un tert de buna-credinta, legea acorda o indemnizare in cuantum egal cu valoarea de piata a bunului in momentul acordarii acestei indemnizari (titlul I sectiunea I art. 1, 16 si 43 din lege).
49. In cauza de fata, cu privire la determinarea cuantumului indemnizarii ce ar putea fi acordata reclamantei, Curtea observa ca aceasta nu a depus o expertiza care sa permita determinarea valorii apartamentului, dar ca a estimat valoarea bunului in cauza la suma de 100.000 EUR. Cat priveste Guvernul, acesta a prezentat un raport intocmit de un expert, conform caruia valoarea apartamentului ar fi de 85.258 EUR.
50. Tinand cont de informatiile de care dispune cu privire la preturile de pe piata imobiliara locala, Curtea apreciaza ca valoarea de piata actuala a bunului este de 87.000 EUR.
51. Mai mult, Curtea considera ca evenimentele in discutie au reprezentat atingeri grave ale dreptului reclamantei la respectul bunurilor sale, pentru care suma de 3.000 EUR reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit. 
#PAGEBREAK#
B. Cheltuieli de judecata
52. Reclamanta nu a solicitat rambursarea cheltuielilor de judecata.
53. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care a solicitat acest lucru. Asa fiind, in cauza de fata, Curtea nu acorda reclamantei nicio suma de bani cu acest titlu.
C. Majorari de intarziere
54. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
IN UNANIMITATE, 1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa restituie reclamantei apartamentul nr. 3, situat la primul etaj al imobilului in chestiune, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie; ca, in lipsa restituirii, statul parat trebuie sa plateasca reclamantei, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 87.000 EUR (optzeci si sapte mii de euro) cu titlu de daune materiale; ca, in orice caz, statul parat trebuie sa plateasca reclamantei suma de 3.000 EUR (trei mii de euro) pentru prejudiciul moral, la care se adauga sumele datorate cu titlu de impozit, convertite in lei la rata de schimb aplicabila in ziua platii;
b) ca, incepand de la data expirarii termenului amintit si pana la momentul efectuarii platii, aceste sume vor fi majorate cu o dobanda simpla a carei rata este egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte procentuale;
4. respinge cererea de satisfactie echitabila pentru surplus.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 12 octombrie 2006, in conformitate art. 77 alin. 2 si 3 din
Regulament.
Presedinte,
John Hedigan
Vincent Berger,
grefier